Despre marş fără panică şi isterie


De ce un banal marş trezeşte atâtea dispute la Chişinău? Vedem în fiecare zi cum tot felul de analişti şi politicieni se grăbesc să lanseze diverse teorii ale conspiraţiei, să descrie tot felul de scenarii macabre, unul mai îngrozitor decât altul, îndemnând apoi organele de forţă „să ia măsuri” împotriva acestor produse ale propriei imaginaţii.

Cu toţii ştim că evenimente de acest gen au mai fost organizate de nenumărate ori în trecut, chiar şi în perioada guvernării PCRM, fără a trezi oarecare reacţii negative în masă, fără a provoca violenţe de stradă. Populaţia noastră (chiar şi oamenii cu sentimente procomuniste) a devenit într-atât obişnuită cu felurite marşuri şi proteste, încât nu ar mai fi crispată deloc şi de un eventual marş al „unioniştilor”. Chiar şi la Bălţi marşul ar fi trecut neobsevat, ca şi cele anterioare, dacă „patrioţii” nu ar fi adus de pe aiurea autocare de „cetăţeni revoltaţi”, creind un artificial conflict, în tentativa stângace de a-şi acumula capital politic.

Totuşi, de unde atât isterie dintr-un fapt atât de minor? Se prea poate că de vină ar fi provincialismul nostru, care nu este obişnuit cu fenomenele care sunt acceptate în capitalele mari ale lumii. În pofida faptului că suntem oficial un stat independent, mai continuăm să avem o mentalitate a unui târg minor. Şi poate ar fi bine să rămânem în continuare aşa, dacă unele personaje caricaturale din spaţiul public nu ar exagera cu nişte contrareacţii disproporţionate.

Chiar dacă fiecare îşi dă seama de inconsistenţa panicii, se face foarte multă vâlvă în jurul unui eveniment care nici nu prea ar trebui să fie în centrul unor discuţii la nivel înalt într-o societate normală. Cei care provoacă „isterie în masă”, rămân a fi doar politicienii din toate tabere, dar şi instituţiile media, pentru care astfel de evenimente reprezintă un adevărat deliciu. O bună parte a populaţie fie nu are habar de acest marş, fie nu le pasă, întrucât acesta nu le va schimba viaţa în niciun fel. Prea multe marşuri s-au facut în ultimii 23 de ani, inclusiv şi „marşuri sociale”, fără nicio finalitate clară, pentru a mai mira cu ceva cetăţenii noştri.

În plus, aş tinde să cred că toată această panică şi isterie iluzorie este rodul incapacităţii societăţii de a pune în vizor problemele reale cu care se confruntă ţara. Atunci când cineva este incapabil de a rezolva probleme serioase, îşi inventează probleme imaginare, justificându-şi pasivitatea şi impotenţa.

Sunt uimit cu câtă înflăcărare se discută un marş al tinerilor, dar se trece cu uşurinţă peste închiderea şcolilor, distrugerea Chişinăului istoric, creşterea preţurilor la benzină, la produse alimentare, la transportul public de pasageri, majorarea TVA pentru produsele alimentare, dispariţia pieţelor agricole şi înflorirea intermediarilor, construcţiile ilegale, corupţia birocraţilor – toate acestea par a fi „minore” pe lângă un „marş unionist”. E un soi de boală psihică a întregii societăţi, care fie din debilitate mintală, fie din lene preferă să lupte cu nişte stafii, decât cu propriile vicii.

Despre marş fără panică şi isterie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s