Un pic despre „misiunea geopolitică” a Republicii Moldova


Este bine că se pune în discuţie „rostul” sau „misiunea” Republicii Moldova – în cele din urmă, terminologia este mai puţin importantă decât esenţa. În câteva comentarii şi articole, lumea de pe vox.publik.md s-a referit mai mult la o „misiune” geopolitică,  la un pretins rol de „stat-tampon” între spaţiu de influenţă „euro-atlantic” şi cel „post-sovietic”. E o formulă mai veche, care a devenit foarte comodă pentru politicienii care se doresc poziţionaţi pe „centrul” spectrului politic. Ca un model abstract, ca un ideal, se prea poate discuta despre o astfel de perspectivă, însă realitatea este cu totul alta.

Republica Moldova nu are proprie istorie, o tradiţie statală,  un model cultural propriu, fiind condamnată pentru o perioadă foarte indelungată să rămână o „provincie periferică”. Mai mult decât atât, Republica Moldova este un stat care nu are nicio capacitate economică de a-şi satisface propriile necesităţi minime sau să se autoguverneză fără o asistenţă externă, nu are o populaţie care s-ar identifica cu statul în care trăieşte. Dar şi teritorial, ţara noastră nu poate reprezenta nici măcar teoretic o „punte de legătură” dintre două mari spaţii, exact aşa cum un biet cătun din Cecenia nu poate nicidecum pretinde a reprezenta o zonă de “congruenţă între lumea slavo-ortodoxă şi cea islamică”.

Nu putem fi o punte de legătură dintre Est şi Vest, pentru că acest rol în joacă aşa-numitul “cordon sanitar” – o fâşie de state de la Marea Baltică până în bazinul Mării Negre. Nu putem fi “o punte de legătură dintre latinitate şi lumea slavă”, pentru că funcţia de o astfel de punte îl joacă spaţiul românesc. Nu suntem nici chiar un spaţiu de convergență dintre “latinitate şi ortodoxie”, pentru că această convergenţă este realizată iarăşi în spaţiul civilizaţional românesc de care suntem ataşaţi.

Maximum la ce poate pretinde Republica Moldova, în calitatea sa de stat independent,  este funcţia de verigă de legătură dintre Federaţia Rusă şi România. Anume de la acest raţionament trebuie să pornească construcţia unei “paradigme cultural-identitare” în interiorul societăţii basarabene.

Misiunea Republicii Moldova nu poate fi decât una strict regională, nicidecum una „intercivilizaţională”. Anume din aceste considerente trebuie să ne obişnuim cu gândul că suntem mult mai mici din punct de vedere geopolitic decât ne-am putea imagina. A spune că am putea fi „zonă de convergenţă dintre civilizaţii” este ca şi cum am spune că „păduchiul este o verigă în lanţul evoluţiei darwiniste dintre elefant la cal”. Nu o spun pentru a ne  autoumili, ci pentru a conştientiza corect situaţia  şi a adopta o poziţie cât se poate de realistă.

Chiar şi în perioada sovietică, Moscova rezerva RSSM-ului un rol important în relaţia sa cu Bucureştiul, pentru ca acum, în loc de a deveni o punte de legătură, să devenim un prilej de disensiune dintre ruşi şi români continuând să ne mai complacem în acestă postură, într-o veşnică calitate de „victime ale istoriei”. Da, da, anume noi suntem cei care alimentăm această ură, compromiţându-ne misiunea noastră ca entitate istorică, geografică şi geopolitică. Chiar şi situaţia noastră politică, socială şi economică internă depinde, în mare parte, de natura relațiilor bilaterale dintre Rusia şi România. Prin urmare, logica firească a intereselor noastre naţionale ar fi îmbunătăţirea acestor relaţii, nu conflictualizarea lor.

Din considerente strict electorale, unor politicieni de la noi le este foarte comod să se poziţioneze drept „apărători ai statalităţii şi relaţiilor prieteneşti cu Rusia” şi românofobi inveteraţi, exploatând electoratul nostalgic, însă Rusia are prea puţină nevoie de astfel de „apărători” în Republica Moldova, exact aşa cum România nu are nevoie de „unioniştii” care fac exces de isterie antirusească pe la Chişinău.

O abordare dintr-o perspectivă „celor două mari blocuri geopolitice” este una anacronică, aparţinând mai mult modului de gândire epocii „războiului rece”. Procesul globalizării nu mai reprezintă un proces de uniformizare şi centralizare, ci un proces de fărâmiţare, regionalizare şi edificarea a unui sistem internaţional multipolar, în locul celui vechi – bipolar. UE, Turcia, Iran, China, India, Rusia, devin jucători eurasiatici tot mai importanţi, care tind să-şi impună tot mai mult propriile reguli de joc pe plan internaţional. Într-un astfel de sistem, raţionarea în spiritul „bipolarităţii” nu este doar un anacronism, dar şi o poziţie extrem de periculoasă pentru Republica Moldova.

P.S.: În acelaşi timp, în afara unei „misiuni geopolitice” – mai există alte “misiuni” care sunt ignorate, cu desăvârşire: ideologică, culturală, socio-economică. Despre ele, cu alte ocazii.

Un pic despre „misiunea geopolitică” a Republicii Moldova

Un gând despre &8222;Un pic despre „misiunea geopolitică” a Republicii Moldova&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s