Civilizaţia dragostei


Imaginaţi-vă, cum mâine Parlamentul unui stat civilizat ar adoptă o lege prin care toţi oamenii ar fi obligaţi să se iubească, iar ura ar fi interzisă.

Cine ar putea să se pronunţe împotriva unei astfel de legi? Poate doar nişte „nebuni” şi „extremişti”. Întreaga societate, clasa politică, în schimb, ar primi cu entuziasm adoptarea noii norme, aşteptând cu înfrigurare „schimbările pozitive”. Desigur, oamenii care s-ar împotrivit acestei legi, ar fi consideraţi „periculoşi” pentru idealul utopic suprem şi ar fi eliminaţi fără prea multe discuţii din spaţiul public, fără dreptul la replică şi autoapărare. Statul s-ar vedea obligat să ia măsuri ca niciun individ să nu manifeste cumva „lipsa de dragoste” sau (Doamne fereşte!) sentimente de ură sau dispreţ. Personalităţile publice, care ar fi  suspectate de insuficientă dragoste pentru toţi oamenii, indiferent de rasă, sex, origine etnică, religie sau orientare sexuală, ar fi fugărite cu huiduieli din posturile care le ocupă, la insistenţa a tot felul de organizaţii care luptă pentru instaurarea „dragostei absolute” în întreaga lume.

Din frica de a fi suspectaţi „de lipsa dragostei”, oamenii lumii civilizate ar fi nevoiţi să zâmbească mereu. Unii chiar şi în somn ar continua să rânjească din inerţie până la urechi. Oamenii fără un zâmbet larg ar fi priviţi ca nişte “ciudaţi”. Poate chiar li s-ar refuza şi angajarea în câmpul muncii, iar pe stradă lumea s-ar feri de ei îngrozită ca de nişte leproşi.

Instituţiile media ar fi obligate să vorbească non-stop despre principiile dragostei absolute. Filmele, emisiunile în care lipseşte dragostea sau se prezintă sentimentele de ură, ar fi interzise. Străzile ar fi umplute cu sloganurile “Iubeşte-ţi aproapele!”, ecranele de cristal ar proiecta în permanenţă spoturi cu tematică socială, în care s-ar vorbi despre importanţa dragostei frăţeşti între toţi oamenii de pe pământ.

Toate instituţiile de învăţământ ar introduce lecţii obligatorii în care copiii ar învaţă să iubească toate vietăţile de pe pământ şi să condamne, în acelaşi timp, orice lipsă de dragoste, drept cea mai gravă crimă împotriva umanităţii. „Orice persoană are dreptul de a fi iubită. Lipsa iubirii faţă de orice om este o faptă gravă, care trebuie condamnată şi pedepsită dur”, aceste lucruri li s-ar spune copiilor de la cea mai mică vârstă şi niciun părinte nu ar avea nimic de reproşat. Cine s-ar împotrivi dragostei?

În scurt timp, cele mai bogate state ar semna documente internaţionale, în care principiile „dragostei absolute” ar fi ridicate la rangul de normă internaţională. Statelor care ar refuza să semneze documentul, li s-ar aplica sancţiuni dure, câteva din ele ar fi bombardate preventiv de forţele statelor civilizate. Zeci de mii de oameni şi-ar pierde viaţa. Liderii acestor state ar fi fost omorâţi şi sfâşiaţi în bucăţi de mulţimile înfuriate ale adepţi lumii civilizate. Cei care ar supravieţui, s-ar grupa în mişcări teroriste, organizând atentate cu bombă în oraşele statelor „dragostei absolute”.

O astfel de evoluţie a lucrurilor ar determina crearea unei „coaliţii internaţionale pentru apărarea dragostei”, iar orice oponent al Ideii Supreme ar fi declarat „complice al teroriştilor” şi pus sub urmărirea Serviciilor Secrete. Încetul cu încetul, puterea dragostei şi-ar extindea ghearele asupra întregului glob pământesc şi omenirea ar intra, în sfârşit, în Noua Eră a “frăternităţii universale”.

Merită să continui?

Civilizaţia dragostei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s