Tipologia basarabenilor plecaţi pentru totdeauna din ţară

M-am gândit de mai multe ori la motivele care determină oamenii noştrii să plece pentru totdeauna printre străini, uitând de cei de acasă. Din observaţiile pe care le-am făcut timp de câţiva ani, am ajuns la o mică tipologizare a persoanelor emigrate. Posibil, pentru unii această clasificare ar părea jignitoare, însă asta e concluzia la care am ajuns. Am identificat trei tipuri de moldoveni care au plecat din ţară şi nu mai doresc să revină: „nulităţile”, „genii” şi „civilizaţii”. Descriu pe scurt fiecare în parte:

1. „Nulităţile” -Nulităţi acasă, care rămân a fi nulităţi în străinătate. Persoane care sunt atât cu un nivel scăzut de cultură, cât şi persoane cu o educaţie înaltă, dar care sunt lipsite fie de voinţă, fie de o capacitate de a realiza ceva ce ar depăşi minimul necesar pentru existenţa unui organism biologic. Ei se mulţumesc cu nişte ocupaţii umilitoare, cu o condiţie de sclavi, care le permite să-şi asigure cheltuielile pentru hrană şi întreţinere, fără a risca să-şi asume nişte responsabilităţi sau riscuri. Revenirea acasă nu-i interesează, pentru că ei realizează că oriunde ar trăi, nu îşi vor schimba condiţiile existenţei. Nu sunt critici faţă de ceea ce se întâmplă acasă, pentru că sunt prea preocupaţi de propria supravieţuire.
2. „Genii” – Oameni inteligenţi, care au reuşit să ajungă sus şi nu au motive de a se mai întoarce. De regulă, ei nu pierd timpul pentru a critica ceea ce se întâmplă acasă. Cei mai mulţi din ei urmăresc rar ce se întâmplă acasă sau adoptă o atitudine mai rezervată. De multe ori au note nostalgice după oamenii şi locurile copilăriei şi tinereţei, dar nu se pot decide de a reveni acasă pentru un trai permanent. Cea mai mare probabilitate este că nu vor reveni niciodată acasă doar decât pentru a vizita din când în când oamenii dragi. Ei sunt foarte buni profesionişti în domenii care nu sunt populare în ţară, ceea ce îi împiedică foarte mult să revină la baştină.
3. „Civilizaţii” – Oameni inteligenţi, care nu au reuşit nimic în străinătate şi sunt prea frustraţi pentru a reveni acasă. E vorba de aşa-numite persoane „civilizate”, care au prins partea superficială şi „glamouroasă” a societăţii în care trăiesc, cu care ajung să se asocieze tot mai mult, ajungând să-şi considere ţara şi oamenii „prea barbari”, pentru a mai reveni acasă. Mediul în care s-au obişnuit devine ca un drog, ca o sectă din care ei nu pot ieşi, privind cu groază orice perspectivă de revenire acasă. Ei încearcă să găsească mereu lucruri rele în tot ce se întâmplă acasă, justificându-şi, hrănindu-şi propriile sentimente de frustrare, având accese de furie şi agresivitate verbală când se întâmplă ceva pozitiv sau când cineva de teapa lor reuşeşte să obţină nişte rezultate pozitive acasă. Toată vina pentru eşecurile personale o atribuie celor de acasă care „nu-i preţuiesc pe măsură”, nu au o mentalitate şi comportament destul de „civilizat”  şi „nu crează condiţii necesare” pentru ca ei să poată reveni în „patria-mumă”. Termenele „civilizat”, „civilizaţie” sunt utilizate foarte des, indiferent de context, în spatele cărora se ascund nişte traume psihologice adânci. Prin „civilizaţie” ei înţeleg, de fapt, mediul socio-cultural îngust sau subcultural, în care au trăit în străinătate şi de care au reuşit să devină atât de dependenţi, încât şi-ar dori o astfel de „rezervaţii” acasă în care şi-ar continua existenţa, deosebindu-se de restul societăţii. Atât timp cât „străinătatea” nu poate fi exportată acasă, ei nu au de gând să revină acasă.

Aştept părerile dvs, mai ales dacă sunteţi unul din cei plecaţi peste hotare.