Geopolitica

Proiectul Rusia – România. Dialog consultativ dintre politicieni, istorici, politologi și sociologi


O iniţiativă interesantă a politologului transnistrean Serghei Ilcenko, prin care se încearcă unei noi paradigme a relaţiilor dintre Rusia – Republica Moldova – România. Cred că merită atenţie. Originalul textului, precum şi versiunea rusă, găsiţi aici. 

Anterior am notat şi eu ceva gânduri care sunt în oarecare măsură apropiate de abordarea propusă de domnul Ilcenko. Le puteţi citi aici.

top_ilchenko_sergey_1Introducere

Timp de douăzeci de ani, pe teritoriul fostei RSSM,durează un conflict ce bulversează și continuă să divizeze societatea. Acesta a divizat teritoriul fostei RSSM în două entități: Republica Moldova (RM), recunoscută pe plan internațional și nerecunoscuta pe plan internațional, dar devenită de facto un stat separat – Republica Moldovenească Nistreană (RMN). Conflictul este generat de o serie de neînțelegeri complexe pe plan național, cultural și social în relațiile dintre Rusia și România. Deși el evoluează în baza unor divergențe dintre RM și RMN, dintre diverse grupuri sociale care locuiesc pe același teritoriu, este vorba despre un conflict ce are la bază contraziceri de sorginte comună.

A ajunge la adevăratele cauze ale conflictului și, implicit, a întreprinde măsuri eficiente pentru depășirea lui, este la momentul actual, din păcate, foarte dificil. Esența problemei este acoperită de supărări reciproce, interpretări tendențioase ale adevărului istoric, prejudecăți și mituri. În afară de aceasta, unii dintre cei care alimentează conflictul, au găsit un mijloc de a scoate foloase materiale, prin intermediul lui. Cu toate acestea, nici România, nici Rusia nu sunt interesate ca actuala stare tensionată să rămână la nivelul actualși nici ca aceasta să se agraveze.

Scopul acestui proiect este crearea unui teren favorabil pentru discuții permanente la care ar putea participa experți din Rusia, România și de asemenea, reprezentanți din diferite grupuri sociale din Moldova și Transnistria, lăsând la o parte neînțelegerile reciproce și identificând compromisuri privind situațiile conflictuale.

Încercări de acest fel au existat și în trecut, dar nu au adus rezultatul scontat. Motivul unor astfel de eșecuri a fost, în opinia autorilor proiectului, în primul rând, faptul că părțile s-au aflat pe poziții inegale, ceea ce a exclus din start posibilitatea de a iniția un dialog constructiv. Ținând cont de această experiență negativă, autorii proiectului, au încercat să formuleze unele principii ale viitoarelor discuții care ar putea ajuta la depășirea acestor disensiuni.

Scurt istoric. Încercări ale unei abordări de compromis

În urma războiului ruso – turc din anii 1906 – 1812, Basarabia – partea dintre Prut și Nistru, de la Hotin până la Bugeac, a voievodatului Moldova, stat care era vasal al Turciei, a fost alipită la Rusia. Mai târziu, în 1829, în conformitate cu Tratatul de pace de la Adrianopol, Rusia a primit și delta Dunării. Aceste creșteri teritoriale corespundeau practicii internaționale și diplomatice din acele timpuri. Europa era dominată de monarhie, hotarele statelor erau reglementate de diverse înțelegeri dintre monarhi, iar termenul de națiune nu devenise încă un obiect al dreptului internațional.

În anul 1856, în urma eșecului în războiul Crimeii, Rusia a transmis partea de sud a acestei regiuni, de lângă Dunăre și cursul inferior al Prutului, voievodatului Moldova, care s-a unit în 1859 cu Voievodatul Valahiei și au format România. România a devenit suverană față de Imperiul otoman, după victoria Rusiei în războiul ruso – turc din 1877-78, în care a luptat de partea Rusiei, în campania de vară din Bulgaria la anul 1877. Dar, deja la anul 1878, la aplicarea în practică a prevederilor Tratatului de la San Stefano, între cele două țări au apărut disensiuni. Tratatul presupunea returnarea către Rusia a părții de sud a Basarabiei– acelei părți care i-a revenit Rusiei în 1856. România a primit în schimb, teritorii care au aparținut Turciei: Dobrogea de Nord, insulele din Delta Dunării și Insula Șerpilor din Marea Neagră.
Normele de drept din acea perioadă operau cu asemenea termeni ca «supușenie» și confesiune. Imperiul rus ortodox avea drepturi tot atât de multe asupra Basarabiei ca și România ortodoxă. Societatea cultă a României, în care a început să sporească conștiința națională, a primit bolnăvicios transmiterea către o altă țară a unui teritoriu pe care locuia preponderant populație românească. Această stare de lucruri a generat apropierea României de puterile Centrale.

Mai târziu, în timpul războaielor balcanice din 1912-13, România a luat de la Bulgaria orașul Silistra și o parte din Dobrogea de Sud până la linia Turtucaia – Dobrich, Balchik, locuite preponderent de bulgari, turci și tătari. Acest lucru demonstrează o dată în pluscă practica divizărilor teritoriale, fără a se lua în considerare dreptul popoarelor de a locui într-un stat unitar, era o normă în acea perioadă și în general în regiune.

Către anul 1914, relațiile dintre Rusia și România s-au deteriorat simțitor. În aceeași perioadă, tensiunea dintre România și Austro-Ungaria a crescut din cauza situației în care se aflau românii din Transilvania. În anul 1916, contând pe victoriile ruse și pe posibilitatea de a-și atașa partea de sud a Bucovinei austro-ungare, care, potrivit unei înțelegeri cu Rusia, trebuia să fie împărțită conform principiului majorității etnice, România s-a aliat cu Atlanta.

Anexarea Basarabiei în decembrie 1917 s-a produs în condițiile unui haos și a războiului civil din fostul Imperiu Rus. Aprobarea acestei anexări de populația Basarabieipurta un caracter mai mult de clasă decât național. Astfel, populația avută, inclusiv rușii, a salutat venirea trupelor militare române, privind-le ca pe un salvator de pericolul bolșevic.Proletariatul și săracii de la sate, indiferent de naționalitate, dimpotrivă, priveau cu mai multă încredere la crearea unei Republici Sovietice, decât la o perspectivă în cadrul României Regale. În perioada anilor 1918-40, ideologia națională, pe care încerca să se bazeze Bucureștiul, se confrunta cu o concurență acerbă din partea unui proiect social sovietic. Anume din aceste considerente, România nu a reușit pe parcursul a 22 de ani, să integreze Basarabia și să o facă parte organică a sa. Eșecul ideologic a impus Bucureștiul să recurgă la represiuni pe parcursul mai multor ani și să instaureze în Basarabia un regim militar. Această stare de lucruri se deosebea foarte mult de situația din fosta Bucovină austriacă, unde, din motive istorice lesne de înțeles, un proiect sovietic, era atractiv nu mai sus de nivelul„mediu” al populației.

Transmiterea Basarabiei din componența României în componența URSS în anul 1940, de asemenea a fost interpretată diferit de diverse pături sociale ale locuitorilor ei. În România, lanțul evenimentelor din 1940: pierderea Basarabie și Bucovinei de Nord, apoi a Transilvaniei de Nord și Dobrogei, au fost interpretate ca o tragedie națională.

Este imposibil de a înțelege această perioadă din relațiile ruso – române, fără a înțelege logica fiecărei părți. În URSS, reîntoarcerea Basarabiei era interpretată în sens dublu. Din punctul de vedere al ideii unei revoluții mondiale, devenite tot mai palide la acea vreme, aceasta reprezenta o „eliberare a muncitorilor din Basarabia de sub jugul boierilor români”. Din punctul de vedere al ideologiei imperiale, impusă de Stalin, aceasta era o întoarcere legală a teritoriului imperial în primul rând și în al doilea rând, o readucerea poporului moldovenesc, patronat de imperiu, acasă, în imperiu. Din punctul de vedere al majorității populației României – însemna despărțirea poporului român unitar și o ruptură a țării.Vom adăuga la acestea că evenimentele din 1940, au dezbinat sute de mii de familii – dar în același timp au și unit sute de mii de alte familii. Vom mai adăuga că după anexarea Basarabiei la URSS a urmat curățarea noilor teritorii, în primul rând conform standardelor sovietice, iar în al doilea rând în legătură cu proximitatea frontierelor și pericolul unui război inevitabil. Doar însumând toate aceste împrejurări, putem obține o imagine mai mult sau mai puțin completă a situației neunivoce care s-a format.

Venirea la putere a lui Antonescu și participarea României în război de partea Germaniei, împotriva URSS, au fost o consecință a situației formate în perioada anilor 1938-40 și fără alternativă pentru majoritatea țărilor din Europa Centrală. În 1944, când această alternativă a apărut, România a trecut de partea aliaților. Tractarea primitivă a acestei treceri, precum că „Bucureștiul s-a orientat la timp” umbrește situația reală a schimbării puterii, la fel de grea. O altă tactică necinstită dar încă des utilizată, este identificarea României actuale cu România din timpul lui Antonescu care s-a aflat la putere în anii 1940-44, dar a fost condamnat și executat. În legătură cu aceasta, trebuie să amintim că Înalta Curte de Casație și Justiție a României a refuzat în anul 2008, să-l reabiliteze pe Ion Antonescu.

Dezmembrarea URSS, după o jumătate de secol, a trezit confuzie în conștiința foștilor cetățeni ai URSS, în mare parte asemănătoare cu confuzia pe care au trăit-o cetățenii României în 1940. La fel, au ieșit la suprafață toate supărările și pretențiile. Aceste lucruri au și generat conflictul din fosta RSSM. Radicalismul lui inițial a fost alimentat și de o serie de factori, printre care:

– Între două grupuri de populație: urbană și rurală care s-au orientat mai mult spre oraș în perioada urbanizării industriale intensive din anii 1944-90, exista o concurență. Întrucât, în virtutea unor motive istorice, aceste grupuri, au fost diferențiate conform unor principii naționale și lingvistice, concurența dintre ele s-a transformat într-un conflict interetnic.

– În cadrul politicii naționale, desfășurate în URSS, pregătirea cadrelor din rândul „naționalităților băștinașe”, adeseori avea un caracter de campanie și se desfășura prin metode care dădeau prioritate cantității și termenelor, în detrimentul calității. Pe parcursul schimbării reperelor politice, reprezentanții intelectualității creative, șefilor și funcționarilor PC al URSS, instruiți în cadrul acestor campanii, sesizau tot mai mult ambiguitatea situației în care se aflau. Aspirând spre avansare în noua realitate, de multe ori aceștia deveneau cei care generau conflictele ce căpătau un caracter interetnic.

– Dificultatea crescândă a situației a generat împărțirea fostei proprietăți sovietice.

Toate cele menționate au devenit generatorul mai multor motive care a dus în cele din urmă la războiul din Transnistria, divizare teritorială, socială și culturală a societății moldovenești. În acest conflict s-au pomenit a fi atrase de asemenea România și Rusia.

Мoldova astăzi

La momentul actual Moldova și nerecunoscuta, dar de facto independenta de Moldova, Transnistria, reprezintă niște proiecte statale care nu sunt capabile să se dezvolte de sine stătător. Unul din motivele – cheie ale acestei stări de fapt, îl reprezintă conflictul atât din Moldova cât și din Transnistria dintre „rusofili” și „românofili”, iar acest conflict este întreținut și susținut de elitele politice de la Chișinău și Tiraspol. Susținerea acestui conflict reprezintă un refugiu de la rezolvarea problemelor existente pe plan economic și politic, o găselniță de a sustrage atenția alegătorilor și de a o focusa pe niște probleme inventate și de a găsi motive comode pentru autoizolare precum și de a provoca conflicte minore, de a crește tensiunea atât reciprocă cât și dintre Rusia și România, cerând sub acest pretext, diferite ajutoare. Această politică, aducând părților aflate în conflict, câștiguri tactice minore, reprezintă o strategie fără perspectivă și condamnă fosta RSSM la degradare și izolare.

Responsabilități deosebite

Reieșind din realitățile istorice, autorii proiectului constată că atât Rusia cât și România au un rol important în istoria Moldovei și poartă o responsabilitate aparte pentru soarta ei de mai departe. Dar, astăzi când ambele țări se află în opoziție privind Basarabia, fiecare dintre acestea, este gata să-și rezerve acest roldoar pentru sine. Acest lucru transformă Moscova și Bucureștiul în concurenți acerbi pentru influența în regiune și blochează orice colaborare.
În consecință, orice încercare de a purta un dialog constructiv dintre Tiraspol și Chișinău și de asemenea în cadrul patrulaterului Moscova-Tiraspol-Chișinău-București, duce doar la replici și acuze. Ambele părți demult și-au inventat niște fațete comode ale unei istorii noi, excluzând ceea ce este „în plus”. În același timp, cercetând faptele fără a omite ceva, este greu să nu observi, că nici una din perioadele relațiilor moldo – române, cu excepția perioadei 1941-44 (dar atunci era război!) nu poate fi calificată drept „albă” sau „neagră”.

În afară de aceasta, indiferent de calificativele date unei sau altei perioade, încercările de a le proiecta pe realitățile contemporane, asociind direct Rusia actuală cu Stalin, iar România cu Antonescu, sunt din start incorecte.

Constatând că RM și RMN se ală în impas și că acest impas reprezintă și o capcană care stă în calea dezvoltării normale a relațiilor ruso-române, autorii concepției consideră că un dialog direct moldo – român privind situația din regiune este o necesitate acută. Dar, pentru a nu admite deraierea acestui dialog spre acuze reciproce fără rezultat, este necesar de a trasa punctele de plecare ale viitoarelor discuții. Acestea, în opinia autorilor concepției, ar trebui să fie următoarele:

1. Moldova, înțeleasă ca o regiune în hotarele fostei RSSM până la anul 1989, în virtutea unor evenimente istorice, reprezintă o zonă de responsabilitate deosebită atât pentru Rusia cât și pentru România.

2. Toate evenimentele din Basarabia, începând cu alipirea ei la Rusia în 1812, trebuie să fie privite reieșind din logica comună a lucrurilor din acea perioadă, fără încercări de li se da o notă de moralitate d.p.d.v. al principiilor existente în prezent. Aceasta se referă la toate perioadele care generează divergențe. Excepție fac doar crimele de război din anii 41-44, pe marginea cărora au fost date verdicte ale justiției. În rest, trebuie să reieșim din faptul că fiecare țară s-a ghidat în acțiunile sale de logica dictată de practica și realitățile politice ale acelor timpuri și ele nu pot constitui obiectul unor categorisiri în alb-negru cu calificative gen „eliberare” sau „ocupație”. Acțiunile părților pot fi analizate și calificate doar în contextul evenimentelor din acea perioadă.

3. Deși cercetările de acest gen sunt interesante și actuale, ele necesită o abordare obiectivă, atentă și depolitizată la maxim. Cu toate acestea, la momentul actual, practic toate cercetările de acest gen sunt efectuate în interesul grupurilor politice rivale și sunt absolut neobiective, fiind îndreptate spre aprofundarea neînțelegerilor.Mai ales elocventă în acest sens este practica vicioasă și anti istorică de a proiecta evenimentele cu o vechime de 50-70 de ani pe situația actuală, cu scopul de a denigra partea opusă, căutând în actualitate analogii cu un trecut demult uitat.

4. În legătură cu cele expuse în punctele 1 – 3, participanții consideră necesar de a minimaliza în cadrul discuțiilor incursiunile istorice și de apune accent pe analiza situației la ziua de azi. Încercările de a argumenta „dreptatea” sau „nedreptatea”, făcând referințe la unele evenimente istorice, sunt de asemenea inadecvate. Participanții la dialog consideră că situația din Moldova trebuie analizată„așa cum este”, fără a încerca de a-i da calificative din categoria „dreptate”, „adevăr istoric”, «recunoaștere internațională», «constituționalitate» etc.

5. Participanții la dialog consideră drept o sarcină de bază de a descrie obiectiv și detaliat situația de facto, analiza ei, fără a da calificative asemenea celor amintite mai sus.

6. Pe viitor, participanții din partea Rusiei și României, își propun ca scop, la fel, adică obiectiv și fără calificative sau interpretări și analogii istorice, să identifice:

а. Interesele actuale în regiune ale Rusiei și României.
b. Interesele diverselor grupuri ale populației atât din RM cât și din RMN.
c. Eventuale căi de se ajunge la un compromis între părți.

7. Participanții la dezbateri constată că Moldova, deși reprezintă o zonă de criză și divergențe, comportă un potențial mare de colaborare între două țări în domeniul proiectelor economice, politice și culturale. Cu toate acestea, respectivul potențial se poate realiza în baza unui parteneriat constructiv dintre Rusia și România cu atragerea diferitor grupuri ale societății moldave, inclusiv a celor care se orientează spre una din aceste țări.

8. Participanții la discuție salută realizarea pe teritoriul Moldovei a proiectelor culturale și educaționale în interesul oricărui grup social din Moldova și cu susținerea oricărei dintre țări. Participanții la discuție consideră drept inacceptabile folosirea în asemenea proiecte a oricăror feluri de lozinci, idei și prevederi îndreptate spre limitarea drepturilor lingvistice, educaționale, culturale sau a oricăror altor drepturi legale ale grupurilor sociale precum și a oricăror interpretări eronate ale istoriei, descrise mai sus.

9. Participanții la discuție, recunosc dreptul reprezentanților Ucrainei de a se alătura oricând la discuții în calitate de terță parte cu drepturi depline, care se conduce de principiile expuse mai sus.

Anunțuri
Standard

3 gânduri despre „Proiectul Rusia – România. Dialog consultativ dintre politicieni, istorici, politologi și sociologi

  1. Anarhistul zice:

    proasta gestionarea a Conflictului din stinga Nistrului a fost asigurata 8 ani de Voronin, iar acum pe vremea alaintei cind parerea ca apropindu-ne de europeni vom rezolva in sfirsitt aceasta problema care impedica 21 de ani la rind RM sa-si definesca un INTERES NATIONAL UNIC. Filat a stricat toata socoteala! acesta parindu-i ca este mai catolic decit Papa de la Roma si-a aratat rinzia rusilor, ba mai mult de atit la IMPUS si pe Timpofti (saracu mai nici nu stie ce spune uneori). Eu, alegatorul cu un singur vot tot continui sa ma intreb cind oare vom constiientiza ca sintem un popor care trebuie sa avem relatii bune atit cu estul cit si cu vestul! Sau mai simplu de ce trebuie sa alegm mereu intre mincare si bautura cind ave mnevoie de ambele?

    Apreciază

  2. sergiu m zice:

    anarhistului. cred ca tu ne sugerezi sa ne simtim, moldoveni. adica putin romani , putin gagauzi, putin bulgari , piutin mai mult rusi. ca si cum ear spune medicul pacientei ca este putin gravida. suntem romani si punctum domnule , dar tu nu vei simti asta niciodata.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s