Despre „Avatar”, în sfârşit


ImagineNoapte trecută, în sfârşit, am ajuns să privesc filmul „Avatar”. Să spun sincer, a fost nevoie să depun ceva efort, pentru că fiecare dată ajungeam să adorm în primele minute ale filmului. În cele din urmă, am decis să iau inima în dinţi şi să privesc până la capăt acest film.

Impresii în trei cuvinte

Efecte grafice foarte bine puse la punct, actori frumoşi. Scenariu specific american:  „un erou cu coaie”, ceva personaje malefice, care vor cu orice preţ să facă cât mai mult rău întregii lumi, o poveste de dragoste, explozii, împuşcături şi un „happy end” global – un scenariu standard pentru majoritatea filmelor americane. E de la sine înţeles – producţia este concepută ca una strict comercială, pentru masele largi ale populaţiei – fără a avea pretenţii de a fi o operă de artă. De altfel, jocuri actoriceşti impresionante, drame interioare, jocuri psihologice nu veţi găsi aici. De la James Cameron, în filmele căruia rolurile centrale au obiectele neînsufleţite, nici nu poţi să te aştepţi la prea mult lirism.

Filosofia filmului?

Filmul conţine un mix de idei anarho-ecologiste (unitatea tuturor organismelor biologice), panteism păgân (zeificarea naturii), matriarhat (cultul Zeiţei Mamă), primitivism (superioaritatea formelor primare ale vieţii în faţa formelor „civilizate”). Cu alte cuvinte, un „kitsch filosofic” stângist, în spiritul anilor 60-70, care mai domină şi azi în spaţiul din SUA şi Europa şi  de care abundă o bună parte a filmelor americane „antiutopice”.

În schimb, filmul câştigă foarte mult din efectele vizuale excepţionale, prestaţia operatorului, design grafic foarte inspirat, dar şi condiţiile tehnice excepţionale în care a fost realizat.

Despre „Avatar”, în sfârşit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s