Diferendumului transnistrean – ca o manifestare a lipsei unei elite locale


ImagineUnul din elementele esenţiale al diferendului transnistrean este „conflictul elitelor”. Problema porneşte încă de prin perioada interbelică, când guvernul de la Bucureşti înlăturase funcţionarii din Basarabia care au refuzat să depună jurământul de credinţă regelui României şi să înveţe limba română, fără să reuşească să pregătească cadre noi.

La 4 octombrie 1918, prin Înaltul Decret Regal cu nr. 2720 au fost desfiinţate zemstvele guberniale (care dispuneau de o autonomie locală largă), fiind înlocuite cu aşa numite „directoare” – forme temporare de autoguvernare locală, până la trecerea la organizare administrativ teritorială unică pentru întreaga ţară (1925). Desfiinţarea zemstvelor şi împroprietărirea ţăranilor a însemnat şi lichidarea boierimei basarabene, care reprezenta un potenţial economic, politic şi cultural.

Cu timpul, au fost înlăturaţi şi mulţi funcţionari din perioada ţaristă – majoritatea din ei nu cunoşteau limba română (în 1924 a fost efectuat un examen de cunoaştere a limbii române pentru toţi funcţionarii), iar o parte din ei au refuzat, pur şi simplu, să depună jurăminte de credinţă noii ţări şi Tronului Regal[1]. În locul lor, în schimb, au fost trimişi funcţionari din Ardeal şi Bucovina, care au trezit numeroase sentimente negative din partea localnicilor, fapt semnalat şi de  deputaţii şi senatorii basarabeni[2].

În una din intervenţiile sale, deputatul basarabean Ion Pelivan relata: „Mulţi dintre foştii funcţionari basarabeni, până la recunoaşterea unirii, nu au vrut să depună jurământul: frica era că vine generalul Denikin şi-i aşteaptă spânzurătoarea. Dar funcţionarii trimişi din Vechiul Regat, în mare parte nu corespund cu misiunea pentru care au fost trimişi în Basarabia. Cei e vor să facă un bine, întâmpină o mulţime de greutăţi, deoarece nu cunosc starea de lucruri, nu cunosc psihologia maselor, care au trecut printr-un regim de 100 de ani, care au trecut prin revoluţie şi bolşevism. Nu au dreptate acei ce cred ca Basarabia este o Siberie rusească. S-a dovedit că Basarabia este o Californie românească, fiindcă aceşti funcţionari au venit săraci lipiţi pământului şi azi au stări colosale”[3].

Trebuie să ne amintim şi de faptul că în toată perioada aflării în componenţa României, în Basarabia nu a fost deschisă nicio structură care ar avea preocuparea de a pregăti oameni care ar administra treburile regionale şi locale. Unicele instituţii de învăţământ existente se limitau la pregătirea preoţilor şi agricultorilor –  Facultatea de teologie şi Institutul Agricol. Astfel, în Basarabia a lipsit acea „pătură de mijloc” de care ar fi depins capacitatea de autoadministrare a regiunii şi ar fi capabilă să se opună influenţei puterii străine , spre deosebire de ţările baltice, Ucraina sau Georgia.

Astfel, în anul 1940, când au sosit aici, sovietici nu au găsit o clasă de funcţionari şi nici o elită intelectuală puternică, având mână liberă la construcţia întregului aparat administrativ de la zero. Iniţial, în problemele de adminisrare au fost atraşi cadre din alte republicii unionale,  pentru ca mai târziu să fie folosiţi cei care au fost pregătiţi în fosta RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească), inclusiv şi etnicii români.  Ivan Bodiul şi Simion Grossul, care deţinut funcţiile de prim-secretari ai partidului în RSSM, erau etnici români de pe malul stâng al Nistrului.

Către anii 80, funcţiile cheie din RSSM erau deţinute fie din imigranţi, fie de transnistreni. În popor circula chiar şi o vorbă: „dacă vrei să fii ministru, tre să fii de peste Nistru”. Perioada „perestroicii” a lui Gorbaciov a creat premise necesare pentru emanciparea unei „elite” provinciale – e vorba de o aşa-numita „elita agrară” – lipsită de o viziune şi cultură politică, de elementare capacităţi de  a administra nişte problemele de stat, inzestrată, în schimb, cu multe frustrări şi complexe de inferioritate faţă de „orăşeni”, „rusofoni” şi „venetici”. Mircea Snegur, primul preşedinte al Republicii Moldova, spre exemplu, a fost de specialitate agronom[4]. Un număr însemnat din deputaţii primului parlament (aleşi după un sistem uninominal) erau preşedinţi de colhozuri şi agronomi[5]. Se creaseră două de modele de societăţi paralele: urban-industrial şi rural – agricol, cu două culturi, cu două sisteme de valori diametral opuse, care nu puteau coexista în cadrul unui singur sistem. Rusofonii din oraşele fostei RSSM erau şocaţi de faptul că ţara pe care o cunoşteau a ajuns pe mâna „ţăranilor”. Oarecum, situaţia a fost asemănătoare cu emanciparea statelor coloniale din Africa, când elementele neinstruite ale băştinaşilor îşi revarsă furia şi frustrarea asupra populaţiei albe colonialiste, care nu se vede nicidecum „integrată” în noul regim. Noua legislaţie lingvistică din 1989, amintea de acea din 1924, fiind un instrument eficient de eliminare a reprezentanţilor vechiului regim. Ruptura era inevitabilă.

Cu toate astea, multe lucruri s-au schimbat de atunci. Atât la Chişinău, cât şi la Tiraspol apărut o nouă generaţie de politicieni: oameni de afaceri, jurişti, manageri, specialişti în ştiinţe socio-umane, care au dat un alt specific vieţii politice. Formarea noilor cadre devine un teren propice pentru restabilirea unităţii Republicii Moldova. Rămâne doar o singură problemă: capacitatea unor grupuri de interese de ambele maluri de a-şi armoniza interesele. Nu cred că între „establishment-ul” de pe ambele maluri ale Nistrului ar mai exista nişte conflicte de mentalitate, cum a fost în anii 80-90. Astăzi, „managerii” de pe ambele maluri nu mai vorbesc în limbi diferite, astăzi ei „în aceeaşi limbă cântă, în aceeaşi limbă plâng” –  limba „pragmatismului politic şi economic”.

Sunt convins, există foarte multe persoane din regiunea Transnistreană care jinduiesc după fotolii de deputat al Parlamentului Republicii Moldova. E şi firesc – e mult mai avantajos să activezi în organele de conducere a unui stat recunoscut, decât un personaj cu viitor incert într-o „republică”, care nu prea are şanse de a fi recunoscută în următorii 20 de ani. Dar cine le-ar oferi aceste locuri, în ce condiţii şi cu ce preţ?


[1] Eugeniu N. Giurgea „Din trecutul şi prezentul Basarabiei”, Bucureşti, 1928, pag. 111

[2] Svetlana Suveică, „Basarabia în primul deceniu interbelic (1918-1928). Modernizare prin reforme”, Editura „Pontos”, Chişinău,  anul 2010, pag. 238.

[3] Svetlana Suveică, „Basarabia în primul deceniu interbelic (1918-1928). Modernizare prin reforme”, Editura „Pontos”, Chişinău,  anul 2010, pag. 255-256.

Diferendumului transnistrean – ca o manifestare a lipsei unei elite locale

8 gânduri despre &8222;Diferendumului transnistrean – ca o manifestare a lipsei unei elite locale&8221;

  1. Ghita Bizonu' zice:

    Domnule Racu

    In primul rand :
    1) sustinerea ca “în anul 1940, când au sosit aici, sovieticii nu au găsit o clasă de funcţionari şi nici o elită intelectuală puternică” are meritul de a oculta faptul ca o multime de insi aparatinand “elitei” locale au cam “disparut” prin grija NKVD ului. Fosti functinari imperiali (taististi), fosti ofiteri albi, tineri scoliti. Mama mea si-a pierdut vreo 3 afini (unul fost general tarist) . Este “regretabil” ca discrteditati in acest mod eficacitea NKVD ului.. care a deportat si ucis cu mulrta entuziasm la gramada “pătură de mijloc” de care ar fi depins capacitatea de autoadministrare a regiunii şi ar fi capabilă să se opună influenţei puterii străine” si ca bagati sub covor Holomodoru’. Ce naiba mai lmult respect ptr munca urmasilor lu Felix cel de Fier!!!
    2) sustinerea “Desfiinţarea zemstvelor şi împroprietărirea ţăranilor a însemnat şi lichidarea boierimei basarabene” OMITE faptul ca in Barabia reofrma agrara s-a cam facut inainte de legea lu Braitianu si a fots mult mai radicala decat cea din Moldova dintere Prut si Carpati sau Muntenia. Si prin meritele lui Inculet. Dar au mai rams “ceva” mosieri – vreo 2 din “clanul” Lascu , Gobjila
    3) “Unicele instituţii de învăţământ existente … – Facultatea de teologie şi Institutul Agricol” erau tot alea de dinainte de Unire . Alea tariste.
    4) In 1924 cei care dorisera sa invete lb romana invatasera. Ma rog unii nu au depsu juramantul din motive ce ne-ear pare azi stupide – cica jurasera credinta lu Nicolashka … si d’aia nu puteau jura credinta lu Nando …
    5) “Se creaseră două de modele de societăţi paralele: urban-industrial şi rural – agricol, cu două culturi, cu două sisteme de valori diametral opuse, care nu puteau coexista în cadrul unui singur sistem. Rusofonii din oraşele fostei RSSM erau şocaţi de faptul că ţara pe care o cunoşteau a ajuns pe mâna „ţăranilor”.” Hai s-o zicem pe sleau : colonialistii erau socati sa dea tara pe mana aborigenilor. Precum in Algeria, Angola, Vuetnam samd

    Asa ca imi pun o intrebare : R din ASCOR in Moldova vine de la Rusi ?!
    A! spre stiinta dvoastra : mama mea era din Basarabia , Nascuta , crescuta in Basarabia si refugiata in Romania …si ptr ea Alexandru Boldur era „unchiul Sasha” (ma rog afin)

    A sa nu uitc :conservator sovietic?!

    Apreciază

    1. Lipsa cadrelor locale reiese din monografiile şi studiile făcute în perioada interbelică, nu este o invenţie de a mea. NKVD a executat multă lume, însă cel mai mare procent al funcţionarilor a fugit peste Prut, pentru că nu era originar din Basarabia.
      Lipsa unei elite intelectuale în Basarabia a uşurat foarte mult munca NKVD-ului, pentru că o bună parte a persecuţiilor au căzut asupra ţăranilor, care nu doreau să accepte colectivizarea. Printre orăşeni şi intelectuali rezistenţa a fost una nesemnificativă. Dacă adunăm toate cazurile de revolte antisovietice, abia dacă ne ridicăm la câteva zeci de persoane din cele aproximativ 2 milioane de locuitori ai Basarabiei.

      Apreciază

    2. Ghita Bizonu' zice:

      Fata de cate revolte antisovietice in .. Letonia ? Dumneavoastra sunteti in perfecta concordanta cu Critic Atac …
      Nu contest numarul mare de functionari care erau trimisi in Barsabia INSA a nu se uita eficacitatea NKVD!
      Cat despre lipsa elitei locale .. ei bine in Romania basaranenii refugiati s=au descurcat de multe pri binisor. S-ar fi descurcat excelent daca nu ar fi fost „pata pe dosar” ca totusi s=-ar p[utea s afie cam „anti”. Si stiti de ce? Ptr ca in marea lor majoritate refugiatii basaerabeni (fie rusi , romani , evrei si ce s-a mai nimerit) aveau pregatire scolara superioara mediei Romaniei Mari (normal … taranii au ramas ca sa isi pastreze pamantul.. )
      Si cand ii dati cu elita locala omiteti in mod interntionalist sovoetic faptul ca taranii in marea amjoritate erau etunci romani pe cand irasesii etinic rusi sau evrei care vorbeau mai usor uriseste decta romaneste.

      Apreciază

      1. Letonia avut o disidenţă şi o elită intelectuală puternică, care a restabilit ţara după 1990. Despre ce eficacitate a NKVD-ului vorbiţi, dacă în anii 30, anterior anexării la URSS, nu exista nicio semințe intelectuală? Ce a distrus NKVD? Nu cred că a făcut prea mare efort de a distruge, pentru că nu prea avut ce distruge.

        Apreciază

      2. Ghita Bizonu' zice:

        Domnule dvoastra ati scris „Dacă adunăm toate cazurile de revolte antisovietice” cu referire la primii anui ai incorporarii Basarabiei in URSS. EDvoastera stitui ce e aia „revolta” ? Se pare ca nu.
        Apoi am impresia ca nici nu prea stiti ce aia dizident (destul de curios ptr unu cu procupari in materie de religie) , Cu tot respectu ptr letoni da nu crez ca cei care au restuarat statu national leton faceau parte din elita antebelica …
        As mai putea s ava zic ca cativa intelectuali se mai gaseau prin Basarabia interbelica …. care majoritar au fugit in Romania …
        Ce a facut diferenta intre Letonia, Estonia sa nu zic Gruzia a fost sentimentrul national. Care la dvumneavoastra cam lipseste .

        Apreciază

        1. Când vorbesc de „revoltă”, cred că se înţelege foarte clar. Este vorba e lupta organizată împotriva unui regim de ocupaţie. Or, acesta nu a fost decât un fenomen foarte slab, periferic şi dezorganizat.
          La restaurarea statului leton au participat cei din generaţia interbelică, dar şi cei care au urmat – pentru că acolo a existat o continuitate a tradiţiei intelectuale, ceea ce a lipsit la noi.
          „Sentimentul naţional” ţine de existenţa unei elite intelectuale naţionale. Basarabiei i-a lipsit şi una, şi alta.

          Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s