Am prins şmecheria


aieAm prins şmecheria. Încă puţin, şi întreaga societate va fi îndemnată să-şi sacrifice viaţa în „războiul sfânt” împotriva oligarhiei şi corupţiei. Deja auzim pe la tribunele ziarelor şi posturilor TV nume sonore ale persoanelor care trebuie lichidate urgent, pentru ca norodul oropsit şi truditor să poată respira, în sfârşit, uşurat. Numai cine sunt cei care ne cheamă la acest „război” pe viaţă şi pe moarte? Nu cumva chiar cei cu „pufuşor pe botişor”?

Ambele tabere politice s-au grăbit să-şi mobilizeze toate pârghiile pentru „a pregăti moral publicul”: batalioanele de bloggeri, editorialişti, experţi aliniaţi unor partide, „au realizat” brusc, într-un mod miraculos, că „PCRM nu este chiar atât de PCRM” („odin raz – ne vîrvet glaz”), alţii au început să înşire tratate filosofice despre „ontologia fenomenului trădării”, iar societatea civilă „revoluţionar-progresistă” s-a ridicat cu pieptul înainte intru apărarea „vacii sfinte” cu vajnicul nume „Alianţa pentru Integrarea Europeană – 2” (unii prorocesc sezonul trei al serialului).

În momentul în care se anunţase briefingul premierului, aşteptam cu nerăbdare din partea lui Filat argumente solide pentru destrămarea AIE-2. Am aşteptat nume, fapte, date, cifre concrete, or prim-ministru a tăcut, lăsând „experţii” săi de curte să-i „răstălmăcească” sensul „ghicitorilor”. Oarecum, Filat mi-a amintit de personajul lui Turghenev – ţăranul mut Gherasim, iar AIE-ul de căţeluşa „Mumu”, pe care Gherasim a fost nevoit să o înece: finalul se reduce la o mormăială neclară şi moartea tragică a unei javre vagaboande.

Sunt convins, nici nu vom auzi nimic prea curând ceva. Politicienii sunt o castă destul de închisă, unde problemele se rezolvă “omeneşte”, după uşile închise, încet, fără participarea publicului. Nu vă faceţi griji – vor recroi sferele de influenţă, pentru ca mai apoi să facă pace. Politicienii au conştiinţa solidarităţii de castă prea puternică, pentru a ceda anumite interese în favoarea „electoratului”, cât de tare nu s-ar urî unii pe alţii.

În ceea ce priveşte argumentele şi sinceritatea: fraţilor, dacă strigaţi atât de des că vrei „dreptate poporului”, de ce nu spuneţi „who is who” în Republica Moldova? Pentru ce atâta circ şi umblare cu tălăncuţa împrejur? Ce-i cu: „uite este păpuşarul, uite nu-i”?

Pe de altă parte, pe cine a trădat Filat? Nu prea cred că aici ar fi oportună noţiunea de „trădare”. Politicianul trebuie să-şi asume, în primul rând, răspunderea pentru acţiunile şi cuvintele sale în faţa lui Dumnezeu sau cel puţin în faţa propriei sale conştiinţe (dacă nu crede în Dumnezeu) şi doar în ultima instanţă faţa de „partenerii de coaliţie” sau „fanteziile sexuale” ale electoratului. Dacă Filat vrea să-şi asume responsabilitatea pentru guvernare, să o facă. De ce nu?

Care e şmecheria, totuşi? Foarte simplu. Nu e prea mult până la alegerile parlamentare, iar pentru nimeni nu este secret că Filat vede PLDM-ul în viitor ca un soi de „Edinaia Rossia” în versiunea moldovenească (e treaba lui să vreie, e treaba noastră să nu vrem). În următorii doi ani, PLDM va încerca să se poziţioneze pe centru, încercând să acapareze atât o parte a electoratului PCRM, cât şi o parte a electoratului PL şi PD. Tind să cred, că acest pas a fost gândit de la bun început, chiar din anul 2007. Ultimii paşi al lui Filat au fost perfect logice şi predictibile. O fi crezut Lupu şi Ghimpu că Filat le va fi aproape „până când moartea îi va despărţi”? Pentru aşa cazuri, moldovenii au o vorbă: „loh, ăto sudiba”.

În cele din urmă, „cei trei crai” şi-au construit alianţa pe baze contractuale, nu în baza „frăţiei de cruce”, aşa că, în zadar cei de la PD şi PL îşi dau drumul la muci pe la conferinţe de presă. În politică nimic nu este durabil. Poveştile despre „războiul sfânt împotriva comunismului” demult nu mai încălzesc pe nimeni. Iată de ce şmecherii politicii moldave sunt acum în căutare de noi „diavoli în carne şi oase”, lupta împotriva cărora ar mai oferi ceva rost existenţei sale efemere. Foarte curând, unii vor pune pe foc figura „trădătorului”, alţii vor arde pe rug figura „mafiotului”. Acumularea capitalului politic prin cultivarea urii faţă de vreun personaj politic a devenit deja o tradiţie la noi.

Adevărul crud este că ţara noastră este alcătuită din vreo 3 milioane şi jumătate „filato-plahotniuci”. Da, unii sunt cu posibilităţi ceva mai reduse, în schimb, cu ambiţii deloc mai mici. Iată de ce în orice combinaţii politice, indiferent de sistem electoral, indiferent de opţiunile de vot ale alegătorilor, în funcţiile ne vom trezi mereu cu acelaşi tip de oameni.

Nu fac aici paradă de pesimism, doar constat starea reală. Nu avem nevoie de schimbări cu jumătăţi de măsură, nu avem nevoie de compromisuri morale – avem nevoie de nişte chirurgi cu bun simţ, gata să taie tumoarea malignă din rădăcină. De unde îi găsim?

Am prins şmecheria

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s