Umbra


umbraDe ce mă priveşti aşa? Ştiu, sunt foarte departe de idealul pe care ai vrea să-l vezi tu. Dar sunt aşa cum sunt şi ar trebui să te smereşti cu acest fapt. Nu sunt un geniu, nu sunt conducător de oşti şi nici un sfânt. De fapt, indiferent de ce aş fi devenit eu, soarta ta nu ar fi cu nimic mai diferită. Nu văd niciun motiv preocupare pentru dumitale. Tu nu eşti decât o proiecţie a întunericului din mine, iar odată ce eu nu simt nicio particulă luminoasă în mine, nici nu mai ştiu ce ne mai desparte. Se prea poate, suntem una – o fiinţă şi nefiinţă, în acelaşi timp.

Când am venit pe lume cu fundul înainte, tu nu ai ţipat – ai tăcut. Nici moaşele, nici părinţii n-au atras atenţia asupra apariţiei tale. Ne-au băgat pe amândoi în scutece şi ne-au dus acasă. Ai apărut pe lume neobservată de nimeni, exact aşa cum vei şi dispărea, într-o bun zi, când se va stinge o ultimă lumânare.

Să-ţi spun drept, nici eu nu prea ţin minte cum ne-am cunoscut. Poate atunci când încercam cu mâinile în faţa becului să proiectez pe peretele acoperit de tapete figurile unor animale? Dar cred că nici tu nu mai ţii minte cum a început toată povestea noastră, de aia taci când vorbesc cu tine.

Măcar de un singur lucru sunt convins. Nu mă vei părăsi niciodată, oricât de mult ai vrea, oricine nu te-ar chema, oricât de multe tentaţii şi vise utopice nu ai avea. Ce-ai fi tu fără mine?

Umbra

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s