Conservatorismul – ca o „învăţătură ascunsă”


arianDintr-o perspectivă conservatoare, problema civilizaţiei nu constă în incapacitatea de a realiza un proiect utopic, ci însăşi în existenţa proiectelor utopice egalitariste sau liberale, care impun omenirii o cale a nefirescului, a artificialităţii.

Iată de ce conservatorii sunt acei care apără calea firescului, a naturalului, a omenescului şi resping orice modele sociale abstracte. Unicul rai în care cred conservatorii este cel în care ajunge omul după moarte.

Desigur, numele de „conservator” este unul foarte arbitrar, nefiind legat nicidecum de o idee de „conservare” a unei stări, ci doar de numele ziarului francez – „Le Conservatoir”, care îndrăznise să-şi asume deschis o atitudine politică „reacţionară”, opusă valorilor revoluţiei franceze din 1789. Noţiunea conservator poate fi cu uşurinţă înlocuită cu alte calificative, cum ar fi „reacţionar”, „om de dreapta”, „naţionalist”, „fundamentalist” etc.

Conservatorismul nu este atât o teorie politică, cât o atitudine, un mod de a fi, care se exprimă prin:

–  credinţa în existenţa unei lumi fizice (văzute) şi metafizice (nevăzute);

–  tratarea comunităţilor umane tradiţionale (familia, tribul, etnia) drept un organism unitar şi nu un ansamblu de elemente unite mecanic, printr-un „contract social” sau la voia întâmplării;

–   apărarea valorilor patriarhale, deoarece anume tradiţia bazată pe imaginea arhetipală a Tatălui este cea care stă la baza oricărei ordine politice, morale şi spirituale;

–  tratarea istoriei umane drept un proces involutiv şi ciclic.

Conservatorul acceptă suferinţa şi fericirea ca parte a existenţei umane fireşti, binele fiind definit prin ceea ce este firesc, iar răul prin ceea ce este nefiresc.

Dacă liberalismul vine cu utopia unei societăţi în care omul este fericit pentru că nu este constrâns de nicio autoritate morală sau politică, iar socialismul vine cu utopia unei societăţi în care oamenii sunt fericiţi pentru că sunt egali şi nu sunt diferiţi, conservatorismul vine să apere starea firească a oricărei colectivităţi umane: autoritatea şi puterea, ierarhia şi inegalitatea.

Desigur, un astfel de discurs nu va putea fi niciodată acceptat de masele largi ale populaţiei, care sunt predispuse spre un sentimentalism excesiv şi spre respingerea a tot ce nu se încadrează într-un proiect utopic. Niciun conservator nu poate fi atât de naiv, încât să spere că într-o bună zi, ideile sale ar putea fi acceptate în totalitate de o majoritate a populaţiei.

Proiectele utopice, rămân ar fi mecanisme de control ale maselor populare în cadrul unor sisteme liberal-democratice, iar proiectele elitist-conservatoare, rămâne a fi nişte „învăţături ascunse” („ezoterice”), inaccesibile celor „neiniţiaţi” , aşa cum este firesc să fie.

Conservatorismul – ca o „învăţătură ascunsă”

Un gând despre &8222;Conservatorismul – ca o „învăţătură ascunsă”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s