Filme, ProletKult

Recenzia la „Unsere muetter, unsere vaeter” („Mamele noastre, taţii noştri”)


Unsere-muetter-unsere-vaeterFilmul german „Unsere muetter, unsere vaeter” („Mamele noastre, taţii noştrii”), numit deja de criticii şi presa germană – „cel mai bun fenomen al anului”, a reuşit deja să scandalizeze mai multă lume. Era firesc acest lucru, pentru că noua peliculă nu respectă „direcţia ideologică” impusă de cei care au ieşit victorioşi în cel de-al doilea război mondial.

Producătorul filmului nu a realizat un film despre „ororile nazismului” sau „soarta evreilor”, ci a încercat să prezinte o viaţă a acelor oameni simplu, care şi-au făcut datoria de soldat, de cetăţeni a unei ţări.

Aşa s-a întâmplat că timp de mai multe decenii de după război, propaganda oficială a lucrat intens la crearea unui stereotip „neamţului inuman” şi „criminal”, iar generaţiile următoare au fost forţate să-şi pună cenuşă pe cap şi să-şi renege proprii săi părinţi şi bunei.

Din 1945 până în prezent, Germania a fost unicul stat din Europa în care ura şi dispreţul faţă de propriul trecut a devenit o ideologie oficială. Filmul încearcă să ne convingă că istoria nu trebuie privită doar prin prisma unor evenimente politice, ci şi prin prisma vieţii oamenilor simpli, care îşi îndeplinesc datoria: fie el soldat sau soră medicală.

Este important faptul că de-a lungul filmului, niciunul din eroi nu regretă ceea ce a făcut. Nimeni din ei nu a fost stăpânul propriei vieţi, ci doar nişte marionete, nevoite să joace fără voia lor un spectacol al vieţii.

Dacă tinerii germani au fost învăţaţi că Germania anilor 30-40 a fost o „maşinărie criminală”, autorul vine cu o altă abordare: „Germania este în primul rând părinţii noştri, cu toate speranţele, visele, idealurile lor”. De aici de aici vine ;i titlul filmului: „Mamele noastre, taţii noştri”.

Presupun că producătorii au ştiut din start că o astfel de producţie va fi întâmpinată cu numeroase critici şi suspiciuni de tentative de „revizuire a istoriei”. Acest lucru este firesc, pentru că cel de-al doilea război mondial nu s-a finisat. El continuă prin cei care stau pe baricade şi luptă isteric împotriva pretinsului „pericol nazist”.

Filmul este una din primele tentative de „reabilitare” a poporului german. E o tentativă foarte timidă, dar care vorbeşte despre nişte schimbări profunde în conştiinţa germanilor de astăzi.

Anunțuri
Standard

3 gânduri despre „Recenzia la „Unsere muetter, unsere vaeter” („Mamele noastre, taţii noştri”)

  1. Multumesc pentru recomandare !

    Un film asemanator, „Into the White” , daca il cunosti, unde prezinta pe germani cu fata umana, ofiteri nazisti, oameni cu fmailii, cu educatie, cu morala, seriozitate, nu monstrii din basme ca in celelalte filme de propaganda jidoveasca.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s