Recenzie la film: „Я тоже хочу” („Vreau şi eu”)


Vreau şi eu Unora, adică, mireasmă a morţii spre moarte, iar altora mireasmă a vieţii spre viaţă. Şi pentru acestea, cine e destoinic? (Corinteni, 2:16)

Filmul este despre fericirea (mântuirea) pe care o caută toţi oamenii, dar puţin ajung să o cunoască. E un soi de parabolă, despre oameni cu vieţi diferite, dar care au un singur lucru comun: nefericiţi de viaţă pământească, cu toţii jinduiesc după fericirea din ceruri. Într-un anumit fel, personajele peliculei reprezintă diferite aspecte ale omenirii, care se află mereu într-o căutare a unui ideal insesizabil. Unii refuză să mai caute, alţii caută şi ajung la ţintă, alţii caută dar sunt refuzaţi, suplinind şirul de cadavre ale istoriei. În mod special, producătorul încearcă să evidenţieze drama oamenilor cărora cerurile le refuză mântuirea.

Aşadar, cinci personaje: un bandit (care se spovedeşte şi se împărtăşeşte după fiecare omor), un fost rock muzicant (obosit şi dezamăgit de viaţă), un alcoolic (împreună cu tatăl său) şi o prostituată (absolventă a facultăţii de filosofie), pornesc spre un loc misterios, care a fost afectat de radiaţie, unde se află o clopotniţă. Clopotniţa oferă fericirea supremă, însă nu tuturor. Multă lume se aventurează să ajungă acolo, dar nu toţi revin înapoi.  Fiecare este convins că anume el va fi acceptat de ceruri.

Intrarea în zona interzisă este păzită de militari, însă la cererea Patriarhului, tuturor oamenilor le este permis accesul, fiecare fiind avertizat că nimeni încă nu a reuşit să revină viu în lumea oamenilor vii.

Drumul spre clopotniţă este împresurat de cadavrele oamenilor care au jinduit şi ei fericirea, dar nu au fost primiţi de clopotniţa misterioasă.

La intrare în teritoriul unde domneşte iarna nucleară, bărbaţii abandonează prostituata. Banditul îi spune că intrarea este permisă doar femeilor dezbrăcate. Cu toate astea, flămândă după fericire, femeia porneşte complet goală pe jos, prin zăpadă (aluzie la Sfânta Maria Egipteanca?).

Bătrânul moare, fără a mai reuşi să ajungă la fericire, iar alcoolicul refuză să mai meargă spre clopotniţă, preferând să-şi înmormânteze tatăl şi să moară alături de mormânt („Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, iar tu mergi de vesteşte împărăţia lui Dumnezeu” – Luca 9:60).

Ajunşi la clopotniţă, prostituata şi rockerul sunt luate în cer, în timp ce mafiotului îmbisericit i se refuză. În scena finală, alături de clopotniţă apare însăşi regizorul filmului. Între mafiot şi regizor se leagă un dialog:

Mafiotul: Nu am înţeles, de ce?

Balabanov: Nici pe tine nu te-au luat?Uite, ăla care stă acolo mort, alerga adineauri pe aici şi striga disperat că vrea fericire. Pe amicul său l-au luat, iar pe el nu. Uite aşa a rămas să zacă aici.

Mafiotul: Eu vreau fericire!

Balabanov: Şi eu vreau…

Mafiotul: Tu cine eşti?

Balabanov: Eu sunt regizor. Membru al Academiei Europene a Cinematografiei. Dar tu cine eşti?

Mafiot: Sunt un simplu bandit

Balabanov: Probabil ai făcut ceva rău

Mafiot: Da, multe rele

Balabanov: Iar eu nici nu ştiu ce am făcut, dar vreau fericire

Mafiot: Şi eu…

Balabanov: Hai să-ţi arăt Biserica, poate ne iau de acolo…

Recenzie la film: „Я тоже хочу” („Vreau şi eu”)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s