Recenzie la „Triangle”. Imposibilitatea de a te opune destinului


triangle5Filmul „Triangle”, este unul din puţinele filme care lasă după sine multe semne de întrebare, iar pe parcursul desfăşurării acţiuni, nu îţi permite să te relaxezi. Spre deosebire de multe alte filme, „Triangle” nu urmează scenariile standardizate, astfel că spectatorul este nevoit să reconstruiască continuu în minte o multitudine de versiuni ale finalului. În acelaşi timp, spectatorul este tentat să între în pielea eroinei centrale, pentru a ghici decizia „corectă”.

Evenimentele se desfăşoară într-un spirit al absurdului, fără a se oferi o explicaţie a raţionamentului, a cauzelor şi a sensului celor întâmplate. Spectatorul este lăsat singur să descifreze tainele filmului-ghicitoare, asemenea unei ecuaţii de gradul trei.

Trebuie să fim atenţi la detalii pentru a reuşi să prindem sensul parabolei. Spre exemplu, denumirea navei, unde are loc o bună parte a acţiunii: „Aeolus” – numele zeului vântului în mitologia greacă. Fiul lui Aeolus Sisif, despre care se pomeneşte pentru o clipă în film,  a fost unul din primii eleni care şi-a manifestat aşa caractere negative precum – perfidia şi viclenia. Potrivit legendei, Sisif a înşelat şi a sechestrat pe Tanatos, zeul morţii, astfel încât oamenii au încetat să mai moară. Văzând acestea, Ares zeul războiului eliberează pe Tanatos, iar Sisif este condamnat toată viaţa să împingă la deal un bolovan de piatră, care de fiecare dată se restogoleşte în jos, astfel fiind nevoit să înceapă toată munca de la zero.

Acţiunea peliculei se roteşte în jurul acestui motiv al bolovanului, pe care personajul principal trebuie să-l urce la infinit. Eroina doreşte cu orice preţ să-şi revadă fiul. Anume această dorinţă îi justifică toate acţiunile, transformând-o într-un monstru. De fiecare dată, ea îşi ridică la deal piatra, sperând că acest drum va fi ultimul şi doar în puterile sale stă depăşirea acestui chin. Doar pentru spectatorul care priveşte din afară, încrederea în propriile forţe pare a fi una mai mult decât absurdă.

Asemenea literaturii antice greceşti, personajele nu dispun de libertatea de a-şi decide soarta, pentru că nu îşi pot ghici viitorul. Totul se desfăşoară conform unor scenarii prestabilite, indiferent de decizia pe care o ar lua omul. În faţa fatalismului, el este ca o frunză purtată de vânt, iar orice tentativă de a schimba linia sorţii nu este decât o iluzie, pentru că orice pas la stânga, la dreapta, înainte sau în urmă este predestinat. Omul nu poate cunoaşte viitorul, iar această necunoaştere îl determină să fugă în interiorul unei roţi asemenea unei veveriţe. Deasupra raţiunii omului există o Raţiune superioară, care face absurdă orice revoltă sau tentativă a omului de dicta mersul lucrurilor.

Recenzie la „Triangle”. Imposibilitatea de a te opune destinului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s