Scrisoare către tineri: la naiba, schimbaţi strategia!


7_aprilie_moldovaPrivind evenimentele care au loc de ziua de 9 mai, unii au început să deplângă slăbiciunile noastre şi incapacitatea de a organiza. La multe nici nu ne-am putea aştepta, pe timp ce în ultimii 20 de ani basarabenii nu au reuşit să depăşească mentalitatea de haită. Mă miră mereu insistenţa cu care tineretul refuză formarea unor organizaţii durabile, cu structură clară, cu obiective şi strategicii clare, în locul defăşurării unor campanii şi acţiuni spontane, care se orientează pe o perioadă scurtă de timp, pentru satisfacerea unor vanităţi personale şi sentimente teribiliste.

Ce se poate aştepta de la un tineret dezorganizat, lenevit, lipsit de lideri, care îşi iroseşte toată energia socială în exhibiţionisme patriotarde, fără a urmări nişte scopuri bine definite? Să fiu bine înţeles, nu mă deranjează atât manifestaţiile tinerilor, cât lipsa unor obiective clare şi realiste. Priviţi organizaţiile patriotice din Ucraina, Rusia, Ungaria – cât de bine sunt organizaţi şi hotărâţi! Oare nu putem lua şi noi exemplu de la ei?

Orice mişcare are nevoie de minină instituţionalzare. Marele schimbări pot fi realizate doar prin multă muncă, prin solidaritate, prin depăşirea mai multor etape, pentru care este nevoie de viziune, experienţă şi continuitate. Din păcate, generaţia noastră nu a reuşit să realizeze acest lucru, pendulând mereu între două stări prăpăstioase: excitare colectivă şi depresie globală. Rezultatele acestei situaţii se văd cu ochiul liber: tineretul este cel care în ultimele două decenii se află într-o continuă retragere de pe poziţii. Nu este nimic mai uşor decât să manipulez un tineret dezorganizat.

Basarabia are nevoie de cel puţin o mişcarea de tineret puternică – nu mase anarhizate, anonine şi indefinibile. Generaţia noastră trebuie să definească în mod clar cum ar vrea să arate Republica Moldova în viitorul apropiat şi îndepărtat, să fixeze o foaie de parcurs pentru realizarea acestui deziderat şi să purceadă la acţiune. O altă cale nu există.

PS: un sfat frăţesc pentru cei care se consideră „unionişti”. Nu poţi vorbi despre unirea Basarabiei cu România în momentul în care eşti ca un străin în propria ţară. Încercaţi să deviniţi o forţă dominantă, alegeţi nişte lideri, creaţi structuri, propuneţi-vă rezolvarea unor probleme ale populaţiei, abia după aceea purcedeţi la campanii de unire cu România. Miza pe faptul că populaţia şi politicienii vor face toată treaba în locul vostru, în timp ce voi vă concentraţi pe marşuri şi campanii de propagandă sterile, este una absolut greşită.  Ar fi timpul să schimbaţi strategia.

Scrisoare către tineri: la naiba, schimbaţi strategia!

Un gând despre &8222;Scrisoare către tineri: la naiba, schimbaţi strategia!&8221;

  1. de ce ar fi neaparat nevoie de organizatie si lideri? pentru ca asa s-a facut protestul politic pana acum? nu e un argument…slabiciunea organizatiei cu lider e in insasi liderul – e usor de co-optat sau marginalziat acesta. in plus, organizatia e de obicei rigida, isi are logica ei. pentru mine problema tineretului e ca nu are suficienta imaginatie protestatara – s-ar putea inspira din alte miscari: anarhiste, socialiste, anarho-sindicaliste. imi place ideea orizontalismului – un fel de democratie performativa, lipsa de organizare pe verticala, lucrul in grupuri… a fost foarte eficienta la OWS…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s