Iran, un viitor partener strategic pentru Europa de Est şi Balcani?


Flag-Pins-Iran-Moldova

În timpul vizitei sale la Chişinău, ambasadorul Iranului în Moldova (cu sediul la Kiev), a vorbit despre posibilitatea furnizării gazelor naturale iraniene pe piaţa Ucrainei şi Republicii Moldova[1]. Din perspectiva securităţii energetice a Republicii Moldova, o astfel de soluţie este una cât se poate de binevenită: în urma descoperirii noilor zăcăminte, Iranul ocupă primul loc în lume după resursele de gaze naturale[2]. Nici din punct de vedere tehnic furnizarea nu ar reprezenta o problemă: prin intermediul Turciei, Grecia şi Bulgaria deja sunt beneficiarii gazului iranian.

Să nu uităm că în anul 2012, preşedintele turc Abdullah Gul a declarat că ţara sa este interesată în investiţiile în sectorul energetic din Republica Moldova[3]. Am putea presupune că aici ar fi vorba şi de furnizarea gazelor iraniene, un domeniu pentru care Turcia are un interes sporit, în pofida reacţiilor negative ale SUA şi UE, care au forţat „ţările-satelit” să accepte tacit embargo impus Iranului. Contextul este unul favorabil pentru iranieni şi turci, în contextul unor relaţii complicate a Republicii Moldova şi Ucraina cu Federaţia Rusă, dar şi incapacitea Uniunii Europene de a garanta securitatea energetică a acestor ţări.

La 15 octombrie 2012, reprezentanţii diplomaţiei europene au decis să interzică importul de gaze naturale din Iran, în contextul sancţiunilor impuse de Occident Republicii Islamice, decizie care s-a răsfrânt negativ asupra Greciei şi Bulgariei, care beneficiază de gaz iranian[4]. Am putea spune că această decizia a fost una nefavorabilă chiar pentru Uniunea Europeană, care se află în căutarea de resurse energetice alternative furnizorului rus.

Deocamdată, oferta iraniană nu poate fi privită decât ca o „tachinare” sau o „cercetare a terenului”, întrucât în situaţia actuală, când Republica Moldova şi-a concentrat toată atenţia a politicii externe spre un parteneriat strategic cu Uniunea Europeană, o colaborare economică strânsă cu Iranul ar însemna o renunţare la „parcursul european”, dar şi o răcire a relaţiilor cu Federaţia Rusă, care nu doreşte să piardă monopolul asupra furnizării gazelor în Ucraina şi Moldova. Ar fi greu de crezut că actualul regim de la Chişinău, care este dependent de finanţarea europeană, ar putea să se aventureze în proiecte care ar răsturna actuala ordine geopolitică. La moment, Chişinăul nu dispune de voinţă politică necesară, dar şi de o viziune globală, pentru astfel de paşi.

Între timp, în regiunea Europei de Est şi Balcani, giganţii economici precum China şi Iran devin factori care ar putea diminua influenţa atât Vestului, cât şi Estului asupra statelor „periferice”. Ţările care au fost condamnate pe parcursul istoriei să aleagă între Occident şi Rusia, au fericita ocazie să descopere acum noi forţe, care i-ar putea scoate din confruntările geopolitice vicioase (care au un impact  districtiv şi pe plan intern), garantându-le independenţa şi creşterea economică stabilă.

Iranul este interesat în colaborarea cu Europa de Est şi Sud-Est şi din perspectiva strategico-militară, întrucât teritoriul României este unul foarte important pentru SUA în politica sa agresivă împotriva Iranului[5], iar slăbirea prezenţei americane în Europa de Est ar putea diminua eventualitatea utilizării acestui teritoriu într-un potenţial război. Am putea presupune că există o concepţie geopolitică iraniană, în care Estului European şi Balcanilor li se oferă un rol important.

În anul 2011, Iraq, Iran şi Siria au semnat un proiect de construcţie a unei conducte de gaz în valoare de 10 miliarde de dolari, care urmau să alimenteze Europa, aducând profituri extrem de mari „lumii nedemocratice”[6]. Este foarte probabil ca războiul civil din Siria să fie legat de tentativele SUA şi Israelului de a zădărnici astfel de proiecte.

Schimbarea politică de la Teheran şi o oarecare încălzire a relaţiilor dintre Iran şi Occident, ar putea favoriza în viitor colaborarea cu acest stat[7]. Iată de ce Republica Moldova, Ucraina şi România trebuie să ia în consideraţie un eventual parteneriat strategic cu acest nou jucător pe plan mondial. Chiar dacă la moment Iranul pare a fi departe, în viitor acesta ar putea deveni o soluţie pentru ieşirea est-europenilor din calitatea lor de „colonii periferice”. Să ne aşteptăm în viitor la apariţia la Chişinău a unor poluri politice pro-irano-chineze ca alternativă la eurofili şi nostalgicii rusofili?

Iran, un viitor partener strategic pentru Europa de Est şi Balcani?

Un gând despre &8222;Iran, un viitor partener strategic pentru Europa de Est şi Balcani?&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s