De ce nu iese poporul la „revoluţie”?


revolDe ce poporul nu iese la revoluţie? E o întrebare cât se poate de firească, mai ales că simţim fiecare din nou că situaţia devine tot mai insuportabilă în fiecare zi, iar teatrul politic devine tot mai absurd.

Cred că una din primele motive ar fi neîncredere nu atât faţă de partidele politice actuale, ci de însuşi sistemul pluripartidist.  Omul de rând conştientizează foarte bine că toţi concurenţii electorali nu sunt decât nişte decoraţii, care întreţin un sistem pseudodemocratic, care în realitate reprezintă  o dictatură pur oligarhică. Alegerile au devenit o pură formalitate, iar partidele nişte SRL-uri, în care nici cel mai naiv individ nu poate avea încredere.

Un alt motiv ar fi lipsa unui eveniment-scandal, suficient pentru a sensibiliza şi mobiliza opinia publică. Indiscutabil, sărăcia şi corupţia sunt probleme care preocupă cetăţenii în mod deosebit, însă aceste fenomene sunt mai curând o parte a vieţii cotidiene – neplăcute, adevărat, însă prea banale pentru a determina lumea la nişte acţiuni radicale. Societatea ar putea fi mobilizată mai curând de un scandal lipsit  orice tentă politică cum ar fi, spre exemplu: uciderea unui tânăr de către ofiţerii de poliţie în Grecia, tăierii parcului în Stambul sau riscul unei catastrofe ecologice în Roşia Montana.

Al treilea motiv ar fi lipsa unor personalităţi credibile, care şi-ar însuşi rolul de portavoce a societăţii. Comuniştii, în pofida reînnoirii radicale a rândurilor PCRM, nu au reuşit să cultive în sânul său noi personalităţi, care ar avea proprie opinie şi libertate de acţiune. Masele nu pot urma pe cei care crează impresia că nu sunt capabili să fie stăpâni asupra propriei vieţi. Nici societatea civilă nu stă mai bine la acest capitol: o bună parte a directorilor de opinie s-au înregimentat în rândurile partidelor politice sau au primit funcţii importante, lăsând un vacuum în sectorul asociativ.

Ce de-al patrulea motiv este legat de forţa motrică a oricărei „revoluţii” – tineretul. Nicio acţiune politică masivă nu poate fi realizată dacă aceasta dacă la aceasta nu aderă masiv tineretul – grupul social care determină, de facto, evoluţia vieţii politice. Atât timp cât PCRM încearcă să exploateze nostalgiile după trecutul sovietic, promovând mesaje moldoveniste şi românofobe, el va rămâne un partid al minorităţilor etnice şi populaţiei rusofone. În toţi aceşti ani, comuniştii nu au reuşit să găsească o cale spre inima tinerilor, iar asta este una din probleme care pune sub semnul întrebării continuitatea în timp a PCRM-ului.

Concluzionând, am putea reda pe scurt portretul unei forţe civice care ar fi capabilă să mobilizeze populaţia: ea trebuie să vină din afara partidelor politice; este nevoie de un „eveniment-cheie”, care să scandalizeze populaţia; este nevoie de câteva personalităţi noi în spaţiul public, care ar fi suficient de credibile; o astfel de forţă civică trebuie să evite mesaje „moldoveniste” , nostalgice şi românofobe.
PCRM nu poate reprezenta o astfel de forţă, iată de ce revoluţia se amână, deocamdată, pe un termen nelimitat.

Cum se spune în versurile unei piese a trupei ruse Bi-2: „Революция – она похожа на женщину, которая даст тебе самое большое счастье на свете, но на утро убьёт тебя. Именно поэтому не будет в мире больше революций, потому что не осталось у этой женщины женихов”.

De ce nu iese poporul la „revoluţie”?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s