Democraţia – un lux şi o povară


democracy

Ne-am obişnuit să considerăm democraţia ca un dat, ca o normă, fără de care este imposibilă existenţa. Însă mai rar ne gândim la faptul că orice model politic nu poate exista fără o componentă economică. Ceea ce numim „drepturile omului”, spre exemplu, nu există prin simpla lor declarare sau recunoaştere, ci prin resursele care sunt alocate lor. Cel mai simplu exemplu ar fi alegerile şi întreţinerea celor aleşi – ce ar fi toate acestea în condiţia lipsei banilor? Orice proiect de lege, care vine în faţa deputaţilor, presupune un capitol separat dedicat costurilor implementării noii norme. Cu cât mai multe drepturi obţin cetăţenii, cu atât mai mare este povara bugetului de stat, care este obligat să întreţină aceste drepturi. Să nu uităm că banii vin tot din buzunarul cetăţeanului, ceea ce ar însemna că democratizarea societăţii presupune majorarea poverii fiscale. Omul este nevoit să muncească tot mai mult şi să mănânce tot mai puţin de dragul „drepturilor democratice”. În condiţiile unei economii prospere, acest lucru nu este atât de simţit, însă când e vorba de o ţară cu o populaţie sub limita sărăciei, acest lucru loveşte în fiecare cetăţean.

Pe lângă aceasta, trebuie să facem o diferenţă clară dintre „democraţia” patriarhală şi elitistă de până la cel de-al doilea război mondial, unde sistemul democratic era sponsorizat de cei bogaţi, funcţionând exclusiv prin ei şi „democraţia statului asistenţial”, unde democraţia este întreţinută din contul bugetului de stat. Iată aşa în anii 50-60 ai secolului XX au marcat continentul european prin lărgirea drepturilor democratice şi în acelaşi timp, prin creşterea spectaculoasă a cheltuielilor publice.

Statul a acordat dreptul de vot tuturor cetăţenilor, a început să garanteze dreptul la educaţie, a acordar tot felul de drepturi şi facilităţi în sfera muncii şi protecţiei sociale, a creat un sistem medical de stat, a început să acorde asistenţă şi protecţie tuturor grupurilor sociale considerate „dezavantajate” (tinerii, bătrânii, femeile, invalizii, minorităţile sexuale, imigranţii etc.) – iar toate acestea costă, toate acestea se întreţin pe banii cuiva. Nimic nu se crează din nimic.

Astăzi când Europa este afectată de o criză puternică a finanţelor publice, marea provocare a secolului devine capacitatea societăţilor occidentale de a menţine şi întreţine acest model liberal-democrat. Desigur, documentele declarative adoptate cu mare fast sunt foarte frumoase. Lupta unor personalităţi marcante pentru drepturile omului sunt apreciabile, însă în situaţia inexistenţei acelui „nene bun la suflet”, care ar sponsoriza toată această „discotecă politico-ideologică”, s-ar ruina ca un castel de lut. În cel mai bun caz, Apusul ar reveni la un model al democraţiei secolului XIX.

Aşadar, realitatea ne spune că democrația nu este decât un moft al națiunilor bogate şi o nenorocire pentru naţiunile sărace. În cazul Republicii Moldova, democraţia este ca o mașină de lux pe care eşti nevoit să o întreții, chiar dacă nu ai bani nici de un sfert de franzelă. Mai grav este faptul că birul pe care îl plăteşte cetăţeanul, este investit în intreţinerea unei democraţii formale, “de ochii Europei”, construite în grabă, pentru a ne simţi “în rând cu lumea”, decât pentru a rezolva problemele prioritare ale ţării. Iată de ce de fiecare dată când un populist ne vorbeşte despre „libertăţile democratice”, trebuie să-l întrebăm: „pe banii cui aveţi de gând să deveniţi slobozi, tovarăşi liberali?”.

O astfel de democraţie formală, în stil moldo-postsovietic, nu doar nu oferă vreun beneficiu minim, dar îl împovărează şi distruge şi mai mult pe cel care crează bunuri şi menţine pe spatele său povara economiei naţionale. Iată de ce nu trebuie să ne mire faptul că omul simplu jinduieşte tot mai mult după un regim autoritar, respingând „beneficiile” democraţiei. Acest deziderat nu ţine nicidecum de puţinul minţii, ci dimpotrivă, de un simţ ascuţit al realităţii, care se manifestă printr-o apatie generalizată, combinată cu sentimentul de ură faţă de cei ce conduc. Omul simplu începe să se convingă tot mai mult că o „dictatură sănătoasă” este preferabilă unei „democraţii bolnave”. O astfel de simptomă este cât nu se poate de caracteristică pentru Republica Moldova.

Democraţia – un lux şi o povară

Un gând despre &8222;Democraţia – un lux şi o povară&8221;

  1. […] O astfel de democraţie formală, în stil moldo-postsovietic, nu doar nu oferă vreun beneficiu minim, dar îl împovărează şi distruge şi mai mult pe cel care crează bunuri şi menţine pe spatele său povara economiei naţionale. Iată de ce nu trebuie să ne mire faptul că omul simplu jinduieşte tot mai mult după un regim autoritar, respingând “beneficiile” democraţiei. Acest deziderat nu ţine nicidecum de puţinul minţii, ci dimpotrivă, de un simţ ascuţit al realităţii, care se manifestă printr-o apatie generalizată, combinată cu sentimentul de ură faţă de cei ce conduc. Omul simplu începe să se convingă tot mai mult că o „dictatură sănătoasă” este preferabilă unei „democraţii bolnave”. O astfel de simptomă este cât nu se poate de caracteristică pentru Republica Moldova. De Octavian Racu […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s