Despre „raţionalitatea” sistemului educaţiei naţionale şi optimizarea lui


Fireside_Education_frontispieceEu nu am făcut şcoala. Adică, am făcut-o formal, am diplomă de BAC autentică, cu ştampilă şi note, însă cunoştinţele pe care le am, nu le-am acumulat de le profesori. Am învăţat ceea ce mi-a plăcut de sine stătător. Cunoştinţele din clasele primare le-am primit din familie, de la mama şi fraţii mai mari, care s-au ocupat de mine. Profesorii doar şi-au făcut datoria: şi-au luat salariu şi au pus note proaste atunci când mă durea în cot de „programul obligatoriu”.

La şcoală nu am putut înţelege niciodată de ce trebuie să pierzi o groază de timp pentru lucruri inutile. Nu am înţeles niciodată de ce trebuie să studiezi un an ceea ce poţi studia într-o săptămână. De ce mereu trebuie să mă grăbesc să învăţ ceea ce ar trebui învăţat într-un ritm lejer? Unde şi de ce ar trebui să mă găbesc? În alte cazuri, de ce trebuie să aştept pe cei mai proşti să mă ajungă din urmă, pentru a ne sincroniza ca nişte roboţei?

Ne mai mirăm de ce nivelul studiilor tot scade. Nu e de vină programul „încărcat”. De vină este însăşi modelul funcţionării sistemului educaţiei. Mi se crează senzaţia că am transformat şcoala într-un fel de uzină de diplome, unde profesorii se grăbesc să predea cât mai repede rapoartele de activitate la minister cu privire la „îndeplinirea planului” şi să ştampileze cât mai multe diplome de absolvire. Desigur, important este ca raportul de activitate şi diplomele să arate cât mai frumos, cât mai optimist. Nimeni nu este interesat de o cultivare a personalităţii şi de acumulare a cunoştinţelor. Lucrurile stau aşa pentru că am banalizat, am raţionalizat la extrem însăşi procesul de educaţie. Nu există nicio interacţiune interumană, nu există nicio participare a părinţilor, nu există niciun fel de tentativă de a face pe elev un coparticipant la procesul educaţiei.

Refuzăm să acceptăm modelele alternative de educaţie. În occident, spre exemplu, există modelul „educaţiei la domiciliu” sau „homeschooling”. Dacă părinţii nu doresc ca odrasla să fie învăţată să scrie bastonaşe şi cârlegele de vreo cucoană de 19-20 de ani, care fumează pe la colţul şcolii şi umblă cu bucile scoase afară, crezându-se profesoară, preiau ei acest rol. Părinţii înştiinţează şcoală, primesc un ghid şi un program de activitate. Dacă e nevoie, se organizează nişte seminare de instruire pentru părinţii. Familia se ocupă de educaţie, iar copilul vizitează şcoala doar pentru a da testele. Astfel, elevul are suficient timp de activităţi creative şi îşi rezervă exact atât timp cât este nevoie. Dacă ar fi liber de şcoală, el ar fi vizitat cercuri de pictură, dans, muzică, literatură, fotbal sau orice altceva, unde ar fi prins mult multe lucruri utile şi ar fi comunicat cu tinerii cu interese comune, nu cu inculţii şi nebunii care sunt buni de pus în cămaşă de forţă.

Astăzi, ce randament au cele 5-6 ore pe care le petrece elevul în şcoală? Ce cunoştinţe acumulează el timp de o zi petrecută între patru pereţi, de parcă ar fi fost un muncitor la uzină? Nimic, în afară de stres, depresie şi plictiseală.

Într-o zi, mă apucasem să învăţ un nepot de al meu de 14 ani bazele webdesignului. I-am predat vreo trei zile a câte 2-3 ore şi vreau să spun că a reuşit să prindă destule informaţii pentru a face un site de la A la Z. Sunt sigur, dacă acest lucru i s-ar preda la şcoală, cursul ar fi durat vreo câţiva ani şi tot nu ar prinde nimic. Ar mai face şi peri suri pe deasupra.

Ni se spune că e nevoie de optimizare a şcolilor, pentru a îmbunătăţi procesul instructiv. Dacă prin „optimizare” se înţelege forţarea elevului să facă 4-5 km pe oră pe zi  de acasă până şcoală, unde este nevoit să stea cuminte în bancă o zi întreagă într-o clasă cu 30-40 de elevi, de parcă ar fi condamnat la ani grei de puşcărie, atunci nu am nevoie de astfel de „optimizare” şi nici de aşa-numitul „învăţământ gratuit”.

Nici nu prea înţeleg, ce înseamnă „învăţământ gratuit”, din timp ce şcoala este întreţinută, în mare parte, de părinţi? Cu toţii ştim că există aşa-numite „fonduri şcolare”, din care se achită întreţinerea şcolii şi o parte din salariile a profesorilor. Despre ce fel de „optimizare” este vorba în timp ce şcolile se află, de facto, la întreţinerea părinţilor? Dacă statul nu este capabil să întreţină şcolile, de ce nu le-ar transmite oficial în gestiunea părinţilor? De facto, şcolile şi învăţământul în întregime demult nu mai sunt finanţate de stat. În unele localităţi, părinţii chiar au venit cu solicitarea de a sponsoriza şcoala, pentru ca odraselele sale să nu fie nevoite să facă în nopţile sau dimineţile de iarna un drum de câţiva kilometri până la şcoală. Statul, mândru precum este, a refuzat, iar şcolile au fost lichidate. De ce? Probabil pentru că articolul 35 (4) a Constituţiei RM spune că „ învăţământul de stat este gratuit”, iar Republica Moldova vrea să-şi păstreze în faţa cetăţenilor imaginea de „stat social”, care are grijă de toţi, fără a avea grijă de nimeni, de fapt.

Despre „raţionalitatea” sistemului educaţiei naţionale şi optimizarea lui

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s