fascism

După o vânătoare în „Pădurea Domnească”, Guvernul porneşte o „vânătoare de extremişti”?


nkvdÎn sfârşit, Guvernul „pro-european” de la Chişinău a identificat sursa tuturor insucceselor economice, a atacurilor raider, furul avutului public şi corupţie la nivel înalt în Republicii Moldova! Nu sunt altcineva decât „neofasciştii”, care subminează zi de zi securitatea naţională şi independenţa ţării.

Iată că într-o bună zi, executivul a iniţiat un proiect de lege, prin care intenţionează să modifice un şir de acte legislative, spre a uşura combaterea „extremismului”, care „a luat proporţii uriaşe în ţara noastră”. În linii generale, modificările vizează în special câteva lucruri:

  1. Includerea cultelor şi organizaţiilor religioase printre „potenţiale organizaţii extremiste”. Monitorizarea activităţii cultelor religioase nu va mai fi în competenţa Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor, ci a Serviciului de Informaţii şi Securitate.
  2. Sporirea competenţelor Serviciului de Informaţii şi Securitate în desfăşurarea unor măsuri represive
  3. Instituirea cenzurei în mass-media, internet şi materiale publicistice. SIS va primi în gestiune „Registrul organizaţiilor extremiste şi materialelor cu caracter extremist”, precum şi dreptul de a bloca accesul la unele siteuri, portaluri, reţele de socializare, bloguri, forumuri, pe o perioadă de 60 de zile, fără decizia unei instanţe de judecată,  în cazul în care lucrătorii SIS vor identifica acolo „materiale cu caracter extremist”.
  4. Stabilirea unor pedepse penale pentru implicarea în activitatea unor „organizaţii extremiste”. Însăşi calitatea de membru al unei organizaţii, care va fi identificată ca „extremistă”, se va pedepsi cu până la 3 ani de închisoare. Crearea şi conducerea unei organizaţii „extremiste”, se va pedepsi cu 5 ani de închisoare.
  5. Noua redacţie a legii se armonizează cu scandaloasa „Legea cu privire la egalitatea de şanse” prin articolul 1 (a).

Ţin să amintesc că aşa-numita lege cu privire la contracarearea activităţilor extremiste a fost adoptată de Parlament în anul 2003, în timpul primei guvernări comuniste, cu scopul limitării dreptul la exprimare şi manifestaţie publică a opoziţie de dreapta. Iată că după plecarea comuniştilor, legea nu doar nu a fost abrogată, ci chiar este îmbogăţită acum cu noi restricţii care îngrădesc libertatea gândirii şi libera exprimare a opiniei.

Bine aţi venit în Europa, dragi cetăţeni şi oaspeţi ai capitalei!

A se vedea documentele originale:
NOTĂ INFORMATIVĂ  la proiectul Legii cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative

Lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s