Despre „prima victimă” a Euromaidanului. Cine stă în spatele campaniei de isterizare a maselor?


fataPovestea a început aşa: la 30 noiembrie, liderii opoziţiei anunţă că în urma intervenţiei forţelor de ordine, a decedat o domnişoară. Pe internet apare şi o poză, în care apare o fată cu faţa la pământ, deasupra căreia s-a aplecat un reprezentant al trupelor Berkut. Reprezentanţii opoziţiei s-au grăbit să anunţe că fata din poză este anume dispăruta – Inna Kaliujnaia, născută în anul 1989. Potrivit presei şi opoziţiei, numele a fost anunţat de părinţii fetei, care au anunţat-o în căutare. Am încercat să caut persoana în cele mai populare reţele de socializare: FB, OK, şi VK, dar nu i-am găsit-o, ceea ce ar fi foarte straniu pentru o adolescentă, care mai este şi politic activă.

M-a mirat foarte mult însăşi existenţa pozei, din vreme ce chiar fotoreporterii şi cameramanii erau luaţi pe sus. Cine şi cum a făcut poza? În publicaţia electronică sydsvenskan.se, drept autorul pozei este indicat fotoreporterul Associated Press, Serghei Ciuzavkov. Potrivit presei ucrainene, acesta a avut de suferit de pe urma violenţelor forţelor de ordine.

În aceaşi zi, liderii opoziţiei anunţă că au primit informaţia potrivit căreia în urma rănilor primite, la spital a decedat o fată minoră. Interpreta Ruslana (cunoscută şi pentru participarea activă la „revoluţia oranj” din 2004),  cheamă lumea să blocheze aeroportul şi gara, „pentru a împiedica fuga din ţară a înalţilor funcţionari de stat”. Mulţimea ţine un minut de reculegere în memoria victimei violenţelor.

Urmează câteva zile de ciocniri cu poliţia, soldate cu ocuparea clădirii primăriei Kiev. Pe 4 decembrie, „fata decedată”  apare în faţa presei. Nu, nu în calitate de zombi, ci chiar foarte vie şi foarte senină. Aflăm că de fapt ea nu se numeşte Inna Kaliujnaia, ci Irina Koţiubinskaia şi nu are 15 ani, ci 17.  Fie, e bine că e vie şi sănătoasă, dar mă întreb – de ce a aşteptat 5 zile, servind drept un motiv în plus pentru violenţe de stradă? Se ştie foarte bine comportamentul maselor revoltate când li se spune de existenţa unor victime, mai ales dacă aceste victime sunt copii sau femei. Mai apare o altă chestiune stanie: oare chiar nu ştiau părinţii vârsta şi numele odraslei sale când au anunţat-o în cautare?

Despre „prima victimă” a Euromaidanului. Cine stă în spatele campaniei de isterizare a maselor?

2 gânduri despre &8222;Despre „prima victimă” a Euromaidanului. Cine stă în spatele campaniei de isterizare a maselor?&8221;

  1. […] Urmează câteva zile de ciocniri cu poliţia, soldate cu ocuparea clădirii primăriei Kiev. Pe 4 decembrie, “fata decedată” apare în faţa presei. Nu, nu în calitate de zombi, ci chiar foarte vie şi foarte senină. Aflăm că de fapt ea nu se numeşte Inna Kaliujnaia, ci Irina Koţiubinskaia şi nu are 15 ani, ci 17. Fie, e bine că e vie şi sănătoasă, dar mă întreb – de ce a aşteptat 5 zile, servind drept un motiv în plus pentru violenţe de stradă? Se ştie foarte bine comportamentul maselor revoltate când li se spune de existenţa unor victime, mai ales dacă aceste victime sunt copii sau femei. Mai apare o altă chestiune stanie: oare chiar nu ştiau părinţii vârsta şi numele odraslei sale când au anunţat-o în cautare? De Octavian Racu […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s