„The Philosophers” („Filosofii”) – recenzie


filosofiiFilmul „The Philosophers” („Filosofii”) pune în centrul său două problematici: raţionalitatea şi senzualitatea. Pe de altă parte, există obligaţia omului de a-şi continua specia, pe de altă parte este dorinţa omului de a trăi viaţa din plin, fără niciun fel de limitări.

Aşadar, un profesor de filosofie din Jakarta propune elevilor săi un experiment imaginar, celor 21 de elevi ai săi: zece din ei trebuie să supravieţuiască timp de un an într-un buncher şi să garanteze supravieţuirea speciei umane.

Scenariul se derulează în trei runde, sub conducerea profesorului. Nu voi face descrieri amănunţite primelor două, le veţi vedea la vizionarea filmului. Mai importantă este a treia rundă, unde  iniţiativa o preia una din eleve (Petra), care joacă unul din rolurile centrale. Petra reprezintă un soi de „faţa morală” şi „umanistă” în toate cele trei scenarii, opunându-se raţionalismului profesorului său, care este obsedat de salvarea civilizaţiei umane şi mai puţin de partea etico-morală sau sentimentalistă. Aşa s-a întâmplat şi de-a lungul istoriei omenirii: bărbaţii au fost preocupaţi mereu de continuitatea generaţiilor în timp şi cucerirea noilor spaţii vitale, în timp ce femeile s-au preocupat de bunăstarea momentului prezent – de căminul familial şi hrană. Ambele modele psihologice sunt aparent antagoniste, dar se completează reciproc . Iată de ce nu putem trăi unii fără alţii, orice nu am face.

Dar să revenim la film. Dacă în scenariile precedente, selecţia celor 10 indivizi din cei 21, care trebuie să supravieţuiască, se făcea prin vot democratic, în cea de-a treia rundă, Petra se propune în calitate de judecător, care ar selecta cei care trebuie să supravieţuiască şi toţi cei prezenţi cad de acord.

Aici apare şi un paradox – chiar dacă apare în calitate de „întruchiparea umanismului”, ea selectează persoanele care trebuie să moară – cei mai buni şi cei mai intelegenţi. În mod firesc, ar trebui să ne aşteptăm respingerea din start a oricărei posibilităţi de a alege. În puterea ei era să spun: fie vom trăi, fie vom împreună. Cu toate acestea, ea trimite la moarte jumătate din oameni.

Pe lângă aceasta, cei aleşi să trăiască, nu au capacitatea de a restabili viaţa normală pe pământ, fiind sterili, bolnavi şi cu nivel intelectual scăzut. Într-un cuvânt, ea oferă prioritate celor mai năpăstuiţi, omorând pe cei mai buni – acesta fiind un soi de manifestare a „umanismului” său. Ultima rundă reprezintă un scenariu derulat după o logică feminină, în care nu raţionamentul continuării speciei umane primează, ci „echitatea” şi „fericirea” într-o comuniune care încearcă să imite utopia socială. Nu în zadar, printre supravieţuitori a fost selectată şi o pereche de gay, chiar dacă aceştia nu doresc să procreeze, în timp ce masculii sănătoşi şi intelegenţi au fost trimişi la moarte. Sub conducerea unei femei, cei care trebuie să supravieţuiască, se transformă într-un soi de comunitate „hippie”, eliberaţi de orice obligaţie şi valori morale.

Din câte se vede mai târziu, supravieţuirea speciei umane nu mai este actuală pentru ei: cu adevărat devine importantă comoditatea şi plăcere ultimelor clipe din viaţă. În acest caz, apare întrebarea: de ce au fost sacrificaţi ceilalţi 10 oameni? De ce nu au fost lăsaţi să petreacă restul vieţii? Oare nu e vorba aici de un pseudoumanism?

E vorba, de fapt, despre o logică perversă a filosofiei marxiste: cei slabi şi marginali trebuie privilegiaţi, iar cei buni trebuie dezavantajaţi. Pe alocuri chiar se face şi apel la creştinism, însă se uită că în creştinism nu e loc de egalitarism: săracul nu poate fi hrănit prin jefuirea celui bogat, cel slab nu poate fi protejat prin umilirea celui puternic, cel mic nu poate fi înălţat prin coborârea celui mare. Fiecărui om îi este dată o cruce pe care trebuie să o poarte până la sfârşitul vieţii, indiferent dacă este vorba de sărăcie, umilinţă sau marginalizare. Aceste sunt nişte elemente fundamentale care deosebesc gândirea marxistă de gândirea creştină.

Aşa cum era de aşteptat, logica feminino-marxistă duce spre un final suicidal, exact în spiritul în care trăieşte şi civilizaţia apuseană: plăcere şi comoditate la maxim, chiar şi cu preţul dispariţiei civilizaţiei umane. Ceea ce confirmă odată în plus că supraviețuirea omenirii este posibilă doar prin patriarhalism.

„The Philosophers” („Filosofii”) – recenzie

3 gânduri despre &8222;„The Philosophers” („Filosofii”) – recenzie&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s