Prognoză pentru prezidențialele din 2014: Antonescu şi Băsescu împotriva lui Ponta?


Până la alegerile prezidențiale din România nu a rămas mult. În acest fel, am putea începe prognozarea viitorului peisajului politic de la Bucureşti, care nu promite schimbări esențiale ale actorilor politici.

basescu-antonescu-mediafax

Să începem cu datele obiective: conform sondajelor, primii doi politicieni cu cel mai înalt raiting din România sunt: premierul Victor Ponta (PSD) şi preşedintele parlamentului Crin Antonescu (PNL). Potrivit studiului CSCI, Ponta ar obţine 32 la sută, în timp ce Crin Antonescu – 24 la sută.

Pe „banca de rezervă” se situiază: Mihai Răzvan Ungureanu (21 la sută), Cătălin Predoiu (8 la sută) şi Dan Diaconescu (6 la sută).

Dacă s-ar organiza turul doi al alegerilor prezidențiale, Victor Ponta ar obţine 59 sută din voturi dacă ar concura cu Crin Antonescu, cotat cu 41 la sută. Dacă în turul doi l-ar avea adversar pe Mihai Răzvan Ungureanu , Ponta ar obţine 66 sută din voturi, iar Cătălin Predoiu contracandidat ar obţine 67 la sută[1].

Unul din factorii variabili în tot acest tablou reprezintă poziţia preşedintelui Traian Băsescu, dar şi candidaţilor de pe „banca de rezervă”. În timp ce PDL, care intenţionează să susţină pe Cătălin Predoiu la preşedinţie şi declară că nu va susţine în niciun caz candidatura lui Crin Antonescu, Băsescu se arată dispus să-l sprijine Pe Crin Antonescu împotriva lui Ponta într-un eventual al doilea tur[2].

Din câte ştim, în politică nu se face nimic gratis. Există o mare probabilitate ca o viitoare „coabitare” dintre Băsescu şi Antonescu să fie condiţionată de numirea lui Băsescu în funcţia de prim-ministru. Această dorinţă a fost deja exprimată atât prin vocea noii formaţiuni politice create în jurul lui Băsescu – „Mişcarea Populară”[3], cât şi prin intermediul presei, unde se analizează multiple scheme prin care Băsescu ar putea ajunge în fruntea Guvernului. Desigur, echipa actualui şef al statului, figurile preferabile ar fi Mihai Răzvan Ungureanu sau Mugur Isărescu, însă şansele acestora sunt prea mici. A pune miza pe altcineva decât Crin Antonescu ar însemna sporirea şanselor lui Ponta în victorie.

Lideul PNL, se arată destul de sceptic în legătură cu perspectivele viitoare ale lui Băsescu, însă consideră că acesta ar fi putut exercita mai bine funcţia de prim-ministru, decât cea de preşedinte[4].

În pofida acestor declaraţii, se pare că Antonescu va fi împins de circumstanţe spre o alianţă cu Băsescu pentru că fără Băsescu, candidatul PNL la preşedinţie are şanse slabe de izbândă. Pe de altă parte, actualul şef al statului nu îşi poate permite să mizeze pe figuri slabe, pentru că orice tentativă de joc separat s-ar putea termina cu aruncarea sa pe carosabilul şoselei politice.

Prognoză pentru prezidențialele din 2014: Antonescu şi Băsescu împotriva lui Ponta?

3 gânduri despre &8222;Prognoză pentru prezidențialele din 2014: Antonescu şi Băsescu împotriva lui Ponta?&8221;

  1. […] În pofida acestor declaraţii, se pare că Antonescu va fi împins de circumstanţe spre o alianţă cu Băsescu pentru că fără Băsescu, candidatul PNL la preşedinţie are şanse slabe de izbândă. Pe de altă parte, actualul şef al statului nu îşi poate permite să mizeze pe figuri slabe, pentru că orice tentativă de joc separat s-ar putea termina cu aruncarea sa pe carosabilul şoselei politice. De Octavian Racu […]

    Apreciază

  2. […] În pofida acestor declaraţii, se pare că Antonescu va fi împins de circumstanţe spre o alianţă cu Băsescu pentru că fără Băsescu, candidatul PNL la preşedinţie are şanse slabe de izbândă. Pe de altă parte, actualul şef al statului nu îşi poate permite să mizeze pe figuri slabe, pentru că orice tentativă de joc separat s-ar putea termina cu aruncarea sa pe carosabilul şoselei politice. De Octavian Racu […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s