De ce Ucraina refuză să semneze acordul de asociere cu UE?

Evoluţia post-revoluţionară a noii Guvernării de la Kiev seamănă tot mai mult cu o comedie absurdă. După ce preşedintele Ianukovici a fost debarcat  pentru amânarea semnării acordului de asociere cu UE, iată că exact acelaşi lucru îl face astăzi premierul Iaţeniuk.

Oficialii ucraineni au comunicat poporului că la 21 martie ar avea loc semnarea „părţii politice” a acordului de asociere, în timp ce „partea economică” este lăsată mai pe târziu, „spre a nu afecta economia regiunilor din Est”. În acest fel, noul Guvern nu face decât să dea dreptate fostei guvernări şi descalifică întreaga „revoluţie”. Temându-se de a nu împărtăşi soarta lui Ianucovici, noua putere s-a grăbit să inventeze o oarecare „parte politică” a acordului, pentru a ascunde de oamenii de pe „Euromaidan” nesemnarea, de fapt, a mult aşteptatului document. Acum, “euromaidanezii”, de fapt, recunosc indirect că Ianucovici a avut dreptate când a amânat semnarea acordului de asociere.

Este destul să trecem cu vederea peste textul acordului pentru a vedea că „partea politică” nu este decât un preambul, un document declarativ şi decorativ, care nu are nicio relevanţă pentru „parcursul european” al Ucrainei. Mai mult decât atât, într-o adresare către regiunile din Est şi Sud, prim-ministrul Iaţeniuk a declarat că Ucraina nu va merge pe calea alegerii dintre UE şi Rusia, ci va căuta să colaboreze cu ambele părţi. Cu alte cuvinte, noua guvernare va continua politica „viţelului care suge de la două vaci”. Nu e ceva de mirare, pentru că una e să scandezi în stradă şi altceva este să implementezi politici reale.

Cred că deja astăzi putem trage linie şi să analizem consecinţele politicii post-Ianukovici a „Euromaidanului”: dintr-o ţară unită şi cu perspective de a primi sprijin economic pentru modernizarea economiei, Ucraina s-a trezit o ţară destrămată teritorial, lipsită de instituţii de stat funcţionale, cu o armată străină pe teritoriul său şi grupări extremiste înarmate până în dinţi, cu un acord de asociere nesemnat şi cu şantaje din finanţei internaţionale.

Acum, mă tot întreb, pentru ce au ieşit oamenii în stradă, de dragul cărora „idealuri măreţe” şi-au dat viaţa?