Maleficenta – mitologia feminismului radical


Despre ce este Malificenta? E o versiune alternativă a mitului tradiţional european „Frumoasa adormită”, care plasează simbolurile şi arhetipurile din mit într-un alt context.

În versiunea tradiţională, tânăra prinţesă simbolizează feminitatea, fecunditatea, natura şi anul lunar. Fusul – scurgerea timpului şi moartea. Prinţul – principiul masculin, soarele care vine să trezească natura din letargie şi anul solar. Însăşi mitul, reprezintă un poem al trecerii ciclice de la un anotimp la altul.

În noua versiune, fusul vine ca un simbol falic,  o armă a blestemului, al violenţei şi urii, în timp ce întunericul este un element eliberator. Aşadar, noul mit se construieşte în jurul luptei dintre principiul feminin, ca un misticism al întunericului, toleranţei şi păcii şi principiul masculin, ca o lumină provocatoare de ură şi război.

Se începem de la însăşi numele – care provine de la latinescul „maleficus” (rău, malefic). Aşadar, Maleficienta este un demon, care trăieşte într-o pădure întunecată şi mlăştinoasă. Scenaristul încearcă să prezinte publicului „o lume a demonilor cu faţa umană”, care ar fi mult mai „umani” decât lumea oamenilor. Demonii sunt parte a naturii, în timp ce omul (regele naturii) apare ca un agresor, care caută să distrugă mediul înconjurător. Aici apar vădit motive eco-anarhiste şi panteiste, pe care le regăsim şi în „Avatar”.

Iată că întâmplarea face că Maleficienta se îndrăgosteşte de un tânăr, care pentru a devenit rege, îi fură aripile. Înfuriată şi dezamăgită, fata-demon îşi propune să se răzbune cu orice preţ. În continuare, urmează povestea frumoasei adormite, care din cauza unui blestem, cade într-un somn adânc, din care poate s-o trezească doar un sărut plin de iubire.

S-ar părea, povestea ar fi trebuit să se termine odată cu sărutul prinţului, despre care ştim din poveste. Maleficienta nu crede în această minune, pentru că nu crede în existenţa dragostei şi  are dreptate – sărutul prinţului nu o trezeşte din somn. Ar însemna că nu există niciun fel de dragoste între prinţ şi prinţesă? De altfel, prinţul apare doar epizodic, fără a avea un rol împortant în toată povestea. În schimb, prinţesa este trezită din somn de sărutul Malificienta (o aluzie la lesbianism?). De altfel, filmul ar putea fi considerat o poveste de dragoste dintre prinţesa (Aurora) şi naşa sa (Maleficienta). De altfel, demonul devine naş nu prin „botez”, ci prin blestem.

Se pare că nu este întâmplător nici numele prinţesei – Aurora, care provine din mitologia romană, fiind un corespodent al zeiţei greceşti Eos, fiica titanului Hyperion şi Theia, sora Soarelui (Helios – Sol) şi Lunii (Selene). Deoarece reprezenta zorii, grecii o numeau „zeița cu degetele trandafirii”. A fost pedepsită de Afrodita să fie o eternă îndrăgostită (wikipedia).

În noua versiune a „Frumoasei adormite”, femeia este prezentată în trei ipostaze: mama – o figură ştearsă, lipsită de voinţă, care trăieşte în umbra regelui; femeia emancipată – care în urma unei trădări înţelege că „bărbatul este un nemernic şi un duşman”, care trebuie nimicit; fecioara –  o fiinţă aflată la începutul vieţii mature, care trebuie să aleagă între două opţiuni: mamă sau femeie emancipată. Cu alte cuvinte, prinţesa este însăşi publicul. În cele din urmă, prinţesa îşi arată mai curând simpatia pentru lumea întunericului decât pentru lumea luminei.

Cele trei figuri feminine ne aduce aminte de figura Zeiţei Întreite din cultul neopăgân wicca, în care se acordă rolul central naturii.

Cităm iarăşi din Wikipedia:

Zeița apare de obicei sub forma Zeiței Întreite, luând succesiv forma Fecioarei, a Mamei și a Bătrânei, fiind asociată cu puritatea, fertilitatea, respectiv înțelepciunea. Deseori, cele trei forme sunt puse în corespondență cu fazele Lunii, iar Zeița este văzută astfel ca o divinitate a Lunii„.

Să atragem atenţie asupra unui alt fapt , în film există doar trei personaje masculine: regele-nemernic, corbul-servitor şi prinţul-prostănac. Scenariul este vădit impregnat de idei feministe, în care bărbaţii sunt cei violenţi şi trădători, iar femeile victime, ale căror crime sunt justificate de natura bărbaţilor. Povestea rescrisă încearcă, de fapt, să redifinească noţiunea de „rău”. Astfel, blestemul, răzbunarea, ura, omorul, lumea demonilor încetează a mai fi un rău în sine. Doar figura regelui devine o expresie a „răului în sine”.

Nu întâmplător, servitorul Maleficientei este corbul – simbolul Satanei, a forţelor htonice, a vicleniei dar şi a înţelepciune în acelaşi timp.

Între Rege şi fiica sa nu există niciun fel de relaţii sentimentale, tatăl tratând fiica cu destulă răceală după 16 ani de despărţire. În decursul filmului, ei nici măcar nu vor dialoga, contactând doar din fugă. Sfâşitul filmului este încununat cu moartea regelui, „unirea răului şi binelui”, fapt care aduce fericire tuturor, inclusiv a prinţesei, care primeşte coroana de regină.

Nu aş recomanda filmul spre vizionarea minorilor, deoarece subiectul şi simbolurile peliculei ar putea afecta grav psihicul şi universul spiritual al copilului.

Maleficenta – mitologia feminismului radical

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s