Ce-aș face eu, dacă aș fi un oligarh moldovean antipatic, fără idei?


Ce face eu dacă aș avea bani cât duci cât duce trenul, dar nu aș avea imagine, autoritate, idei și potențial politic? Aș organiza în Găgăuzia un referendum pentru aderarea la Uniunea Vamală, pentru ca apoi să vin cu inițiativa de combatere a separatismului. Aș plăti mass-media de buzunar, care să țipe non-stop despre pericolele unor tulburări în masă, iar pe „analiștii politici” și bloggerii de profesie, i-aș pune să discute serios despre metodele de prevenire „a pericolului” care se abate peste tânăra noastră democrație oligarhică. Cine ar sta cu mâinile în sân în timp ce „patria-mamă e în pericol”? În vremuri de restriște, nu e timp de discuții despre hoții, atacuri raider, corupție și alte nimicuri.

Aș aduna la o bere 2-3 bețivani și dereglați psihic, pe care să-i prezint drept “conspiraționiști”, care amenință ordinea constituțională. Aș aresta 2-3 tineri găgăuzi, pe care să-i prezint drept membri ai unei “organizații supersecrete”, care pregătește un război civil. Aș reține un tânăr care avea nenorocul de a purta în bagaj o haină militară americană, pentru a-l prezenta drept un potential terorist pe micile ecrane. Aș invita niște marginali ucraineni din Donbas, pe care să-ți rețin și să-i expluzez din țară. Aș plăti un fost comsomolist marginal, să lipească afișe tâmpite prin oraș, pentru ca apoi să trimit peste el unitățile speciale ale SIS și procuratura. Ar fi o dovadă în plus pentru existența unui complot pus la cale de “de forțele răului”, care visează zi și noapte să compromită “parcursul european al Republicii Moldova”. Cine? Cum? De ce? Nu voi răspunde. Voi lăsa publicul în suspans, pentru că așa fac producătorii celor mai tari filme de la Hollywood. Le voi răspunde după 30 noiembrie. Exact așa cum le-am răspuns referitor la evenimentele din 7 aprilie.

Desigur, toate acestea le-aș prezenta drept un scenariu credibil, în care doar eu aș apărea ca unicul initiator al luptei împotriva extremismului – cea mai stringentă problemă din Republica Moldova, la ora actuală. Un Chuck Norris moldovenesc, om serios, care nu se ocupă de prostii.

Ah, da. Aș mai pune prin oraș panouri mari, pe bani făcuți din muncă cinstită, pe care să scrie: “Așa creștem Moldova. Oprim extremismul”. Cred că ar fi o lozincă ideală. Ce ziceți?

Ce-aș face eu, dacă aș fi un oligarh moldovean antipatic, fără idei?

Un gând despre &8222;Ce-aș face eu, dacă aș fi un oligarh moldovean antipatic, fără idei?&8221;

  1. Aici vad niste aberatii ca multe altele adresate la liderii din coalitia pro-europeana. Consider ca timpul va arata cine a avut dreptate. Si ca RM nu va avea de suferit, iar viitorul nostru va fi cu adevarat european.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s