Schimbarea la față și decesul PCRM

Oarecum, ceea ce se întâmplă cu PCRM, reprezintă un proces firesc de destrămare a unui organism politic. Dispariția lui de pe arena publică e determinat de o legitate care nu este străină pentru nicio formațiune.

Construit în baza unor sentimente nostalgice, pe influența unor personalități din perioada sovietică, acesta nu mai este în stare să se adapteze unor vremuri noi, în pofida reformelor radicale înfăptuite de conducerea partidului. În special, reformele au vizat „întinerirea cadrelor”, însă un PCRM cu alte cadre nu mai poate fi același PCRM din anul 1993 sau 2001, ci un partid absolut nou. Orice partid, în primul rând, reprezintă oamenii care îl compun, abia apoi platforma, ideile și simbolurile.

Schimbarea la față a comuniștilor necesita și schimbarea viziunilor și mesajului politic. În ultimii 6 ani, am observat mai multe tentative de lansarea a tot felul de proiecte ideologice, dar care nu au reușit să devină o platformă serioasă pentru noul PCRM. Însăși numărul mare de noi inițiative, care nu au devenit durabile în timp, a devalorizat, oarecum ideea de reformă. Probabil, problema a constat în incapacitatea intelectuală și emoțională a unui șir de membri comuniști și simpatizanții lor, de a ieși din acel sistem de idei și concepții care au stat la baza vechiului PCRM. Pe de altă parte, un PCRM cu un nou mesaj era nevoit să-și definească un alt electorat-țintă, pentru că o nouă platformă înseamnă pierderea dar și atragerea unor noi simpatizanți. Desigur, raportul poate fi pozitiv, dar și negativ. E un risc pe care Voronin nu a vrut să-și asume și acest lucru poate fi înțeles. Anume din acest motiv, PCRM a ezitat să adopte o poziție clară în mai multe probleme, având deseori un limbaj dublu și neclar (în ceea ce privește critica oligarhiei, a acordului de asociere sau atitudinea față de Uniunea Vamală).

Mark Tcaciuc a fost cel care a venit cu mai multe idei îndrăzenețe și extravagante, prin care încerca să promoveze modelul stângii radiale de tip occidental, care ar fi atrăgătoare pentru tineretul teribilist. Problema este că în Republica Moldova nu există un tineret de stânga protestatar sau anarhist.  În mediul tineretului de la noi, doar unionismul ca idee și construicție psihologică, substituie ceea ce reprezintă în Occident anarhismul și stângismul în general. Așadar, Tcaciuc a încercat să transforme PCRM în acea marfă politică asupra căreia nu există cerere pe piața politică, în afară de un segment infim în rândul tineretului rusolingv.

Astfel, Partidul Comuniștilor s-a pomenit în situația în care nu mai poate exista folosind formule vechi, însă abandonarea lor ar fi însemnat dispariția lui ca forță politică. Anume acest context a determinat purificarea partidului de „aripa radicală”, moderarea mesajului și apropierea de partidele de la guvernare.

E foarte posibil ca aripa radicală a PCRM să inițieze un nou proiect politic, însă acesta nu va reuși niciodată să se ridice la nivelul formațiunii conduse de Voronin.