Despre drama familiilor


Des se vorbește la noi despre impactul migrației asupra familiei și copiilor, iar specialiștii propun tot felul de alternative pentru a compensa lipsa părinților: activismul ONG-urilor, școala, statul. Teamă mi-e este că nimic din toate acestea nu vor putea substitui acea celulă organică. Probabil, generația care a crescut fără părinți, va trebui să se conformeze și să treacă peste acest moment, exact așa cum au mai trecut perioada postbelică generația născută în cel de-al doilea război mondial. E o dramă inevitabilă prin care va trebui să trecem.

Dar, problema nu e una nouă. Totul a început cu urbanizarea și industrializarea sovietică, cu acomodarea familiei la ritmul și viața de la oraș. Există deja o generație crescută cu părinți – muncitori salariați. Copii înregimentați în instituțiile de educație de stat în timp ce părinți petrec de dimineața până seara la servici, supunându-și viața orarului și regulamentelor locului de muncă. Astfel, inevitabil se crează o ruptură între soție și soț, între părinți și copii, pentru care casa devine doar o locuință temporară, iar copilul – un animal de companie sau găzdaș. Familia contemporană, mică și firavă nu mai trăiește, ci “supraviețuiește” și se află mereu în așteptarea destrămării sale.

O problemă mai mare apare în familiile cu un copil sau doi. Poate e o chestie subiectivă, dar am observat în astfel de familie cum este percepută casa părintească: nu este “casa noastră” , ci “casa părinților mei, în care locuiesc temporar”. Pentru mine, care am crescut într-o familie de cinci copii, o astfel de abordare și mentalitate pare, cel puțin, șocantă.

Drama copiilor fără frați sau cu un singur frate este la fel de gravă ca și în cazul părinților plecați peste hotare. Familia nu sunt doar părinții, dar și copiii. Familia este o comunitate. În momentul în care părinții sunt rupți de casa părintească, indiferent dacă e vorba de migrația peste hotare sau muncă conform orarului, ar fi deficil fizic și psihologic să crești de unul singur. Probabil, dacă nu aș fi avut patru frați: doi mai mari și doi mai mici, viața ar fi fost mult mai complicată.

Frica nesiguranței zilei de mâine, greutățile economice, fac ca familiile numeroase să devină tot mai rare, iar asta se răsfrânge asupra mentalității viitoarelor generații la fel, ca și migrația. Se pierde sentimentul solidarității, se pierde atașamentul față de familie, în calitate de valoare și comunitate și pe termen lung, iar asta se va răsfânge asupra întregii societăți. Vom fi nevoiți să suportăm niște răni, pe care niciodată nu le vom mai putea tămădui.

Despre drama familiilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s