Angajamentul guvernului: o criză a parlamentarismului moldovenesc și o premiză pentru instaurarea dictaturii?


Ne-ar veni greu să credem că proiectul legii bugetului, cea mai importantă lege a anului (mai ales, în contextul alegerilor locale din vară) ar fi elaborat fără acceptul prealabil al celor trei fracțiuni, care au acordat anterior vot de încredere guvernului Gaburici.

De ce, totuși, bugetul nu a trecut prin Parlament, așa cum se practică de obicei? Motivul este exact același, pentru care s-a pledat pentru un guvern „neafiliat politic”: evitarea răspunderii pentru consecințele măsurilor de austeritate care ar putea fi luate în viitorul apropiat. Desigur, bugetul pentru 2015 este un produs al negocierilor PD – PLDM – PCRM (în caz contrar, guvernul ar risca să primească vot de neîncredere din partea comuniștilor, cel puțin), însă angajarea Guvernului în fața Parlamentului relevă frica partidelor politice de a fi responsabili de actul guvernării. Sistemul politic e bolnav, iar angajarea guvernului pentru proiecte de lege extrem de importante, reprezintă un simptom al acestei stări patologice.

Cu alte cuvinte, putem vorbi de o adevărată criză a parlamentarismului, când organul reprezentativ și legislativ nu mai este capabili să-și asume rolul de actor principal în viața politică a statului, iar partidele parlamentare sunt gata să transmită atribuțiile executivului, doar pentru a fugi de răspunderea politică. O astfel de situație a existat și în republica de Weimar, când Hitler a reușit să preia puterea politică.

În contextul compromiterii partidelor politice și a Parlamentului, ca instituții, putem vorbi de apariția unor premize reale pentru instaurarea unui regim autoritar. E vorba de doar de timp. Chiril Gaburici a fost ales doar pentru că nu este suspectat de tendințe autoritariste și ambiții politice. Ar fi de ajuns să apară o situație extremă, care ar cere demitere guvernului și numirea în fruntea lui a unei persoane carismatice, cu ambiții, pentru ca întreaga putere să fie concentrată într-o singură mână.

Poate e chiar ceea ce poporul așteaptă de ceva timp?

Angajamentul guvernului: o criză a parlamentarismului moldovenesc și o premiză pentru instaurarea dictaturii?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s