De ce Filat și alegerile anticipate nu mai contează?


Ridicarea imunității deputatului și liderului PLDM, Vlad Filat nu va mai putea provoca crize politice și nici să influențeze cumva vectorul extern al Republicii Moldova.

În primul rând, trebuie să recunoaștem că țara noastră nu a profitat mai curând de anumite conjuncturi internaționale, decât și-a asumat clar o politică externă. Beneficierea de finanțare externă, de o susținere politică din partea factorilor politici din Vest, nu a determinat și o asumare deplină a participării la un proiect geopolitic. Teza cu privire la „luptele geopolitice” în spațiul public moldovenesc sau existența unor “partide geopolitice” sau dovedit a fi false. Republica Moldova este prea nesemneficativă pe plan regional, iar liderii locali sunt prea provinciali, pentru a-și asuma o misiune în relațiile internaționale, indiferent dacă e vorba de interesele Federației Ruse sau Occidentului. Discursul despre orientarea în politica externă devine important în măsura în care poate aduce dividente electorale, acoperire politică din afară sau finanțare externă. Clasa politică moldovenească este prea „pragmatică”, în sens provincial, pentru a-și asuma un set de valori, modele sau participarea la proiecte geopolitice ale marilor actori, indiferent dacă e vorba de Est sau Vest. Anume din aceste motive, ar fi ridicol să vorbim de existența unor partide “proruse” sau “proeuropene”. Acestea nu pot exista prin definiție. Istoria de două decenii a Republicii Moldova este bogată de exemple a unor lideri politici sau partide care au făcut viraje fulminante în ceea ce privește „simpatiile” față de Occident sau Rusia, în dependență de context.

În condițiile unui stat „stat capturat”, unde Parlamentul, Guvernul, organele de forță, Procuratură, Curtea Constituțională, Serviciul de Informații și Securitate, nu mai reprezintă instituții decidente și autonome, iar actorii politici sunt șantajabili, configurația politică în organul legislativ devine una puțin importantă. Însăși renunțarea lui Plahotniuc la mandatul de deputat, iar apoi autosuspendarea acestuia din calitatea de primvicepreședinte și membru al Partidului Democrat, are o semnificație enormă: nu mai e nevoie de o prezență în Parlament și nici măcar în cel mai influent partid din Moldova, pentru a menține controlul asupra proceselor politice sau fluxurilor financiare. Instituțiile statului, partidele politice devin structuri pur formale și decorative, care nu mai sunt capabile să impună regulile de joc, cu atât mai mult, să influențeze politica externă.

În aceste condiții, regimul nici nu mai are nevoie să recurgă la falsificarea alegerilor, din momentul în care centrul de luare a deciziilor se află în afara Parlamentului sau Guvernului.

Discursul virulent antisistem al lui Vlad Filat, care a urmat ridicării imunității parlamentare, a fost unul întârziat, fapt recunoscut și de el însuși. Calitatea sa de deputat, prezența partidului său în legislativ, a devenit atât de lipsită de importanță, încât scoaterea lui din joc nu mai poate provoca crize politice. „Caracatița” s-a încleștat și s-a infiltrat atât de bine, încât niciun instrument “democratic” nu o mai poate deranja. Mai mult decât atât, jocul de-a democrație electorală sau „televizată”,  care ar legitima și ar recunoaște existența a unui “stat de drept”, ar risca să perpetueze acest sistem oligarhic. Spre deosebire de dictaturi clasice, unde puterea este menținută prin teroare, limitarea drepturilor politice, libertății de opinie și printr-o verticală administrativă, regimul oligarhic este cel care se ascunde în spatele normelor constituționale, pluralismului politic și principiilor “statului de drept”.

În acest caz, care ar fi căile de ieșire din această captivitate? Mă tem că abordarea serioasă a acestei probleme ar cădea sub incidența Codului Penal.

De ce Filat și alegerile anticipate nu mai contează?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s