O posibilă soluție pentru criza politică: alegerea noului președinte până la desemnarea noului guvern


Pe lângă discuțiile despre desemnarea unui prim-ministru și formarea unei majorități parlamentare, ne scapă un aspect, pe care l-au evidențiat unii lideri politici, printre care și Voronin. În realitate, în negocierele între subiecții politici negocierele nu se poartă în jurul guvernului, ci în jurul figurei viitorului președinte al țării.

Ca să fiu mai exact: de consensul asupra viitorului candidat la funcția de șef al statului depinde ce guvern va fi desemnat în viitorul apropiat. În cazul în care nu va fi posibilă găsirea unui compromis pentru alegerea președintelui Republicii Moldova, dizolvarea parlamentului fiind iminentă, investirea unui guvern funcțional este lipsită de sens. Un astfel de guvern va fi doar un kamikadze, care va fi însărcinat să-și exercite un mandat pentru o perioadă scurtă de timp, pregătind țara de alegeri parlamentare anticipate. Niciun om serios nu va dori să preia în aceste condiții funcția de premier.

În cazul în care principalele fracțiuni parlamentare vor conveni asupra unui candidat pentru funcția de președinte al țării, iar riscul alegerilor anticipate va fi diminuat, noul guvern ar avea șanse să fie unul funcțional, desemnat pentru o perioadă de trei ani.

Cine este cel mai mult interesat de investirea unui guvern în cazul anticipatelor? Socialiștilor și PPEM le convin anticipatele, iar pentru comuniști, participarea la guvernare doar ar eroda capitalul politic. În schimb, Partidul Liberal și Partidul Liberal Democrat, partide care se află la limita pragului electoral, au nevoie de resurse administrative în noua campanie electorală, iar participarea chiar și într-un guvern de scurtă durată ar putea fi un colac de salvare. Desigur PL se poate mulțimi cu un guvern interimar și valorificarea funcției de primar al capitalei, mai ales că sondajele le prezintă un peisaj dezolant.

Partidul Democrat este cel care nu câștigă nimic în plus în cazul unui guvern interimar. De ce? Pentru că PD este o forță politică “supradotată” cu pârghii de influență în justiție, organe de control, CEC. Se mai îndoiește cineva în Republica Moldova, Vlad Plahotniuc este mai influent decât orice guvern? Un guvern handicapat, de scurtă durată, nu-i mai poate aduce nicio plus-valoare. Din punct de vedere al resurselor administrative, PD este cel mai avantajat.

Deocamdată, situația ideală pentru Partidul Democrat este evitarea alegerilor anticipate și investirea unui guvern care ar funcționa până la sfârșitul mandatului actualului parlament.

Care ar fi cea mai bună soluție pentru depășirea actualei crize în opinia mea? Demararea urgentă a consultărilor pe marginea desemnării candidatului pentru funcția de președinte al țării. Constituția nu stabilește termenii exacți când poate fi ales șeful statului. Astfel, Parlamentul ar putea purcede la alegerea lui până la expirarea mandatului actualului președinte, chiar înaintea desemnării unui nou guvern. Noul șef al statului ar putea prelua mandatul odată cu expirarea mandatului lui Nicolae Timofti, în martie 2016. Care ar fi sensul unui astfel de pas? În cazul în care se va reuși alegerea șefului statului acum, actualele fracțiuni vor avea siguranța evitării alegerilor anticipate, iar negocierile pentru investirea noului guvern și formarea unei majorități parlamentare vor avea loc în condiții absolut noi.

O posibilă soluție pentru criza politică: alegerea noului președinte până la desemnarea noului guvern

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s