Despre sovietism și nostalgiile după trecutul sovietic


La o distanță de 25 de ani de la destrămarea URSS, mai există o categorie mare de cetățeni care se arată nostalgici după trecutul sovietic, alții chiar, inclusiv cei care nu au avut ocazia să trăiască în acel sistem, încearcă să creeze o imagine idealizată a ceea ce a prezentat acea structură supranațională. Paradoxal este că mulți din cei care se prezintă ca nostalgici, au mai curând viziuni conservatoare decât de comuniste, mai curând tradiționaliste decât progresiste. Astfel putem întâlni foarte des oameni care au convingeri religioase și anti-occidentale puternice, dar care regretă eșecul proiectului sovietic.

Nostalgicii sunt convinși că URSS a fost un proiect anti-occidental, ceea ce este absolut fals. Uniunea Sovietică nu a fost concepută ca un proiect care se opunea sistemului de valori a occidentului, ci ca o continuare a acelui sistem, ca o tentativă de a întrece Occidentul în ceea ce la nivel global se percepea ca “progres social”. Să nu uităm că întregul aparat conceptual al ideologiei comuniste este de origine europeană și s-a dezvoltat exclusiv în limitele unei logici vest-europene. URSS a încercat să devină „mai occidentală” decât occidentul. Comuniștii sovietici nu au inventat nimic nou, nimic din ceea ce nu ar fi existat în Occident, nimic ce s-ar putea opune idealurilor intelectualului european: egalitatea, pacea, fraternitatea, protecție socială, educație, bunăstarea materială etc. De altfel, idealurile Uniunii Sovietice se regăsesc, într-o formă sau alta, în ceea ce reprezintă astăzi Uniunea Europeană.

Frica occidentului față de URSS nu a fost o frică față de comunism, ci mai curând niște stereotipuri formate de-a lungul istoriei, prin care orice ar veni din Orient este perceput ca un pericol în sine. Rusia a fost și va fi percepută ca un inamic indiferent de faptul dacă este comunistă, capitalistă sau liberal-democrată. Indiferent de schimbările politice de la Moscova, Rusia va rămâne o sperietoare pentru occidentali. Anume această situație provoacă mereu la ruși sindromul “cetății asediate”, exprimat prin modele autoritare de guvernare. La rândul lor, sovieticii se percepeau ca ceva opuși Occidentului nu din considerente ideologice, ci dintr-un instinct firesc de autoconsevare.

Un alt mit al nostalgiei după trecutul sovietic este așa-numita “armonia socială”, multiculturalismul și internaționalismul ca principiile de bază a societății sovietice. Într-adevăr, realitatea privită de pe ecranele televizoarelor, ziarelor și manifestațiilor publice părea destul de roz, însă modul în care la sfârșitul anilor 80 ai secolului XX au ieșit la suprafață toate orgoliile naționaliste ne demonstrează că modelul sovietic nu a făcut decât să înhibe și să ascundă contradicțiile de ordin etno-cultural. A existat o categorie de cetățeni care au trăit în acea realitate virtuală creată de propaganda sovietică și prezentată în culorii vii, dar a existat și o altă categorie, pentru care orice clipă trăită în sistemul sovietic era una insuportabilă.

În același timp, trecutul sovietic ne apare ca un singur tablou mozaic. Pentru unii acest tablou este unul grotesc, pentru alții unul simpatic. Realitatea este că cetățenii sovietici au trăit în diferite societăți sovietice: a existat Rusia lui Lenin, cu a sa Noua Economie Politică și deschiderea spre investițiile americane în economia sovietică, a existat modelul autoritar a lui Stalin, a existat destinderea liberală a lui Hrușiov, a existat perioada de incertitudine și stagnare a lui Brejnev și în final tentativa de a reconstrui URSS după principiul convergenței dintre sistemul capitalist și socialist în perioada lui Gorbaciov.

De ce s-a destrămat imperiul sovietic? Pentru că a fost clădit pe himere și nu a fost capabil să depășească contradicțiile interne. Pentru că edificiul său a fost ridicat pe fundamentele idealurilor societății occidentale, iar cetățenii sovietici cultivați în spiritul acestor idealuri nu și-au văzut satisfăcute visele.

Aici constă contradicția interioară a celor care se arată nostalgici după URSS: pe de o parte ei se complac într-o imagine idealizată a trecutului, în care proiectează propriile viziuni asupra lumii, fără a realiza că astfel de viziuni puteau fi considerate cândva profund antisovietice, pe de altă parte ei continuă să împărtășească idealuri occidentale (pe care le consideră “sovietice”), chiar dacă exprimă poziții antioccidentale. În același timp, nu poți fi comunist și antioccidental, exact așa cum nu poți fi anticomunist și prooccidental, pentru că însăși comunismul reprezintă chintesența idealului european. Desigur, mă refer la Europa de după revoluția franceză din 1789, căreia i s-au opus cei care au fost mai târziu etichetați drept „conservatori”, „contrarevoluționari” sau „reacționari”.

Aici e o contradicție esențială în termeni. E o dovadă a unei crize axiologice în tot spațiul ex-sovietic, care nu a reușit să revină la propriile sisteme de valori, rămânând în continuare în capcana acelorași himere ideologice utopice.

Despre sovietism și nostalgiile după trecutul sovietic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s