De ce femeia nu e om


Cea mai mare umilință e să fii respectat pentru că ești „om”. Omul nu a fost niciodată o realitate. E o noțiunea filosofică abstractă, prin care se desemnează o specie animală lipsită de identitate și calități, un anonim. În societatea tradițională fiecare ins avea o personalitate. Era femeie sau bărbat, flăcău sau fată, țăran, răzeș sau boier, creștin sau păgân, venetic sau băștinaș, un nume și nume de familie, iar toate aceste noțiuni oferea o semnificație concretă a ceea ce reprezintă existența ta ca persoană. Astăzi, a fi om presupune să nu fii nimeni și respectul pentru „calitatea de om” reprezintă un respect pentru un vid, nulitate. Nu există „demnitate umană”. Există doar o demnitate a fiecărei persoanei concrete care se dobândește pe parcursul vieții prin luptă și muncă.

Expresia veche românească de genul „mergea pe drum un om și o femeie” are o semnificație antropologică și metafizică profundă. Femeia nu e om. Ea este, în primul rând o femeie (fată, iubită, mamă, soție, soră, bunică etc.) și prin asta ea capătă valoare ca ființă, iar omul (în înțelesul vechi al termenului) este bărbatul (frate, iubit, tată, soț, bunel, războinic etc.). E vorba doi inși cu o identitate și personalitate distinctă. Astfel, cea mai mare înjosire a femeii în istoria civilizației umane este momentul în care ea a început să fie considerată „om” (un non-femeie), termenul de „om” încetând să mai fie sinonim al „bărbatului”, fiind mai curând un sinonim cu o unitate statistică lipsită de orice profil.

De ce femeia și-a dorit cu orice preț să fie considerată om? Pentru că acest concept abstract devenise la o anumită etapă a istoriei un fetiș ideologic al occidentului. Umanismul ca o ideologie născută în Europa nu a venit să plaseze în centrul lumii ființa umană, ci anume acel „homo occidentalis”, considerat o entitate opusă tuturor celor considerați inferiori.

Eu aș căuta rădăcinile umanismului european nu în civilizația greco-romană, care a devenit cunoscută Europei celto-germanice ceva mai târziu, ci în culturile europene de până la invazia triburilor indo-europene. Vechile culturi agrare nu au fost nimicite, ci doar supuse, alcătuind grosul populației „de jos”. E vorba de acel țăran care în pofida faptului că mergea la biserică, credea în duhurile pădurii, apelor, în blesteme și deochi etc. Existența practicilor vrăjitorești (împotriva cărora lupa inchiziția), rămășițele cultelor panteiste și matriarhale, unde ființa umană este privită ca parte a naturii-mamă a reprezentat acel sol fertil din care s-a dezvoltat curentul umanist, iar unele elemente din filosofia greco-romană nu a fost decât adaptate la „noile/vechi” realități. Renașterea nu a reprezentat o revenire la antichitatea elenă, ci mai curând o ascensiune a culturii păgâne țărănești, îmbrăcată în „haine” greco-romane de dragul unei legitimări. E vorba de decadența elementului solar indo-european și ascensiunea acelui univers spiritual lunar și htonic al culturii omului de jos, orientată mereu spre zone inferioare.

De ce umanismul s-a născut în Vest și nu în Est? În Vest disoluția culturii indo-europene a fost grăbită de dezvoltarea mediului urban și a comerțului (negustorul a biruit războinicul). În timp ce în Est cultura indo-europeană a reușit să dăinuiască (războinicul a biruit negustorul). Prototipul omului occidental a devenit negustorul – colonizator. Prototipul omului oriental a rămas războinicul-cuceritor.

Să ne amintim că o perioadă îndelungată s-au purtat discuții aprinse dacă populațiile din coloniile din Africa, Asia și America pot fi considerați oameni. În realitate, nu era vorba de recunoașterea lor ca ființe umane (din punct de vedere biologic), ci de acceptarea lor drept parte a „homo occidentalis” (din punct de vedere ideologic).

Omul abstract se naște în mediul urban din Occident, odată cu transformarea ideilor despre ceea ce este “inferior” și “superior”. Darwin a venit să demonstreze că “omul” este produs al unei evoluției a speciilor “inferioare” spre cele „superioare”, iar în științele sociale istoria umanității este prezentată ca o evoluție de la societăți primitive spre cele superioare (desigur, superioară este considerată exclusiv cea occidentală). Ideea de “om universal” capătă dimensiuni parareligioase, iar “a deveni om” nu presupune neapărat un dat natural, ci o recunoaștere socială, juridică și politică. Astfel, orice ființă devine “om” pe măsură în care devine parte a civilizației occidentale și al complexului lui ideologic (umanism, iluminism, evoluționism). Istoria social-politică a occidentului devine o istorie a luptei diverselor grupuri sociale (inclusiv femei) pentru recunoașterea acestei calități de „om occidental”, chiar cu prețul renunțării la identitatea tradițională. Starea a treia, femeia, populațiile din colonii cărora li se inoculase noi criterii de măsurare a ceea ce este “inferior” și “superior”, își declară brusc dorința de a deveni și ei “oameni”, sperând în acest fel să devină parte a lumii “privelegiați”.

Ideea de „om” devine o construcție ideologică artificială care urma fie să fie impusă spațiilor non-occidentale (internaționalismul liberal-marxist), fie redusă la spațiul occidental (izolaționismul rasist). Ambele concepții eurocentriste au venit în egală măsură în sprijinul politicilor colonialiste prin invocarea „inferiorității” aborigenilor („neoameni”) sau necesitatea unei misiuni “civilizatoare” (transformarea forțată a „neoamenilor” în „oameni”).

Declarația universală a drepturilor omului devine acel document care oficializează la nivel global viziunea occidentală și scoate în afara legii sau justifică  lichidarea fizică a oricărei entități care ar contesta sau s-ar opune acestui monopol ideologic. În acest fel este negat dreptul la pluralitate a culturilor și civilizațiilor. Fiecare civilizație și cultură își afirmă identitatea printr-o definiție particulară a ceea ce înseamnă “om”, pornind de la un sistem de valori, tradiții, credințe religioase, viziunea asupra lumii etc. În epoca modernă, acest drept revine unei singure civilizații – celei occidentale, care a reușit să se impună drept una universală.

Mai nou, se încearcă extinderea conceptului de “om” și asupra animalelor. Spre exemplu, în ultimul timp se discută serios dacă delfinii pot fi consideți “persoane non-umane”. În India, Costa Rica, Ungaria și Chile acest lucru a fost întărit la nivel juridic, iar în România în 2014 chiar a existat o inițiativă legislativă propusă de deputatul Remus Cernea, dar care a fost respinsă.

De ce femeia nu e om

2 gânduri despre &8222;De ce femeia nu e om&8221;

  1. iubire zice:

    Alaltăieri am dat peste o notiţă cu scris de mănă într-o carte foarte veche de la strană. Uitându-mă la repezeală, nu am remarcat decât că erau notate numărul de oameni şi numărul de femei care fuseseră prezenţi la slujbă. Am căutat puţin să văd dacă fusese notat anul şi nu am observat, dar, din câte ştiu eu despre istoria satului meu, cred că intre 30 şi 50 de ani să fie de atunci. Observasem şi eu de mult timp că sunt mulţi care zic om atunci când ar trebui să zică bărbat, dar, eu nu m-am gandit decât că le e ruşine ca de atâtea alte ori când nu ar trebui şi ca de atâtea alte ori când ar trebui. Şi cred că aşa şi e în ceea ce-i priveşte pe oamenii needucaţi. În ceea ce-i priveşte pe cei rău educaţi, cred că aveţi dreptate.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s