Geopolitica

Șerban Cantacuzino și Ideea Bizantină


Aţi văzut în prelegerea trecută modul fericit în care s-a desfăşurat campania germană din Ungaria în decursul anilor 1685  şi 1686. După căderea Budei  şi a Seghedinului, Ungaria este aproape în întregime eliberată. Totodată, suzeranitatea otomană în Ardeal, ca şi în Ţara Românească primi o grea lovitură prin aceste victorii. În cercurile catolice, ca şi în cele austriece, entuziasmul era mare; începu a se vorbi din nou de atacul asupra Constantinopolului  şi de izgonirea turcilor din Europa. Acum îşi deschide drum vechea idee – cultivată de propaganda catolică încă din veacul al XVI-lea – a unei răscoale generale a popoarelor din Peninsula Balcanică împotriva turcilor.

Omul cel mai indicat pentru a conduce o astfel de întreprindere era, pentru toţi cunoscătorii treburilor orientale, Şerban Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti. Îi revenea, astfel, un rol pe care la finele veacului al XVI-lea îl avusese Mihai Viteazul. Continuă lectura

Standard
Ortodoxie

Oare misiunea României nu constă în a realiza ceea ce Rusia n-a realizat?


Oare misiunea României nu constă în a realiza ceea ce Rusia n-a realizat? Istoria ei (a Rusiei, n.n) a început ca o adevărată renaștere a spiritului bizantin pe pământul slav, renaștere ce s-a oprit odată cu mutarea centrului de la Kiev la Moscova, unde spiritul lui Gengis-Han a devenit dominant. Tradiția acestuia o continuă bolșevismul, în măsura în care, cu mare forță, organizează totul. Or, tradiția bizantină nu-i oare demnă să renască la rândul ei? N-ar însemna oare o enormă îmbogățire dacă acest ton, care a răsunat împreună cu altele de-a lungul întregului Ev mediu și al cărui ecou a declanșat propriu-zis Renașterea italiană, s-ar auzi din nou? În Rusia n-ar putea să o facă. Ca esență, elementul bizantin a murit de multă vreme acolo sau a devenit ireal. Birocrația era moartă, ireală era educația, pe de-o parte, și Biserica, pe de alta, în măsura în care trebuie să continue Bizanțul viu. Numai în ținerea liturghiei continua să supraviețuiască autentic elementul bizantin viu, dar aceasta nu dintr-o concordanță religioasă ci datorită înclinației primare a rusului pentru teatru. În plus, religiozitatea rusească e pur rusească; e originar creștină în măsura în care creștinismul originar era primitiv, nu bizantin. Continuă lectura

Standard