De ce nu vreau în Uniunea Europeană? Voi expune pe scurt mai jos câteva puncte, pe care le consider esențiale. Desigur, puteam expune aici mult mai multe teze, însă la momentul scrierii, doar acestea mi-au venit în timpul redării improvizate a textului de faţă: Continuă lectura
În sfârşit, Guvernul „pro-european” de la Chişinău a identificat sursa tuturor insucceselor economice, a atacurilor raider, furul avutului public şi corupţie la nivel înalt în Republicii Moldova! Nu sunt altcineva decât „neofasciştii”, care subminează zi de zi securitatea naţională şi independenţa ţării.
Iată că într-o bună zi, executivul a iniţiat un proiect de lege, prin care intenţionează să modifice un şir de acte legislative, spre a uşura combaterea „extremismului”, care „a luat proporţii uriaşe în ţara noastră”. În linii generale, modificările vizează în special câteva lucruri: Continuă lectura
Aşa cum uneori lumea mă întreabă despre viziunea mea asupra direcţiei pe care trebuie să o ia România şi Republica Moldova, voi descrie mai jos pe scurt trei modele axiologico-geopolitice, din prisma cărora este privită poziţia spaţiului românesc. Presupun că nu e nevoie să menţionez care este perspectiva mea preferabilă.
Aşadar, în opinia mea, spaţiul civilizaţional românesc este privit din trei perspective, şi anume:
– Perspectiva sovieto-nostalgică, care implică şi teoria existenţei unei „naţiuni moldoveneşti”, prin care Republica Moldova este considerată o parte inseparabilă a spaţiului exsovietic şi un fortpost în calea expansiunii NATO spre Est. România, în calitatea ei de membru NATO şi UE, este privită ca o parte a lumii euroatlantice şi un inamic pentru partenerii Federaţiei Ruse. Orice idee care este asociată cu unificarea Republicii Moldova cu România este privită ca o extindere a influenţei SUA în dauna intereselor Federaţiei Ruse. Obiectivele prioritare ale nostalgicilor reprezintă „conservarea şi menţinerea liniei de front cu orice preţ”, chiar şi cu preţul intereselor economice şi geopolitice reale ale Federaţiei Rusiei şi aliaţilor ei. Continuă lectura
Iată că visul de groază al liberalilor şi socialiștilor europeni a devenit realitate: în premieră pentru politica europeană de după cel de-al doilea război mondial, extrema dreaptă ocupă un loc de frunte în unul din cele mai importante state ale Uniunii Europene. Potrivit ultimului sondaj de opinie, Frontul Naţional, condus de Marine Le Pen este cea mai populară formaţiune politică din Franţa, acumulând 24 la sută din simpatiile publicului, în timp ce formaţinea de centru-dreapta – 22 la sută, iar socialiştii (aflaţi la guvernare) – 19 la sută.
Creşterea naţionaliştilor este una spectaculoasă, luând în consideraţie faptul că la ultimele alegeri pentru Parlamentul European din anul 2009, aceştia acumulaseră 6,34 la sută. Continuă lectura
Cum s-a face o fântână în socialism: primăria ridică impozite pentru gospdodarii din sat şi angajează câţiva lucrători. Asupra fântânii se lucrează vreo trei ani, dar nu se duce lucru până la capăt. Banii dispar undeva prin cabinetele primăriei. Lucrătorii se strică de beţie, gospodarii satului falimentează şi pleacă la munci peste hotare.
Cum se face o fântână în capitalism: Primăria nu are nicio treabă cu fântânele. Cel mai bogat gospodar sapă o fântână şi oferă tuturor apă cu plată. Cine nu plătește, nu are apă. De calitatea apei nu îi pasă, atât timp cât este monopolist. Primăriei nu-i pasă – totul e lăsat pe seama „mâinii invizibile”. În cel mai bun caz, acordă din bugetul local bani pentru repararea fântâni, la presiunea şi şantajul afaceristului. Continuă lectura
Dintr-o perspectivă conservatoare, problema civilizaţiei nu constă în incapacitatea de a realiza un proiect utopic, ci însăşi în existenţa proiectelor utopice egalitariste sau liberale, care impun omenirii o cale a nefirescului, a artificialităţii.
Iată de ce conservatorii sunt acei care apără calea firescului, a naturalului, a omenescului şi resping orice modele sociale abstracte. Unicul rai în care cred conservatorii este cel în care ajunge omul după moarte.
Desigur, numele de „conservator” este unul foarte arbitrar, nefiind legat nicidecum de o idee de „conservare” a unei stări, ci doar de numele ziarului francez – „Le Conservatoir”, care îndrăznise să-şi asume deschis o atitudine politică „reacţionară”, opusă valorilor revoluţiei franceze din 1789. Noţiunea conservator poate fi cu uşurinţă înlocuită cu alte calificative, cum ar fi „reacţionar”, „om de dreapta”, „naţionalist”, „fundamentalist” etc. Continuă lectura
Ce ar presupune un conservatorism în Basarabia şi de ce este nevoie de a-l distanţa de naţionalism? Care ar fi rostul unei mişcări conservatoare, ce obiective ar trebuie să-şi asume şi cine ar fi subiectul unei astfel de mişcări? Voi încerca să expun toate acestea pe scurt mai jos, în speranţa că aş putea provoca nişte discuţii la acest subiect.
La acest subiect am scris anterior, însă cu timpul unele idei devin mult mai evidenţiate şi mai sistematizate, iar altora, pur şi simplu, le expiră „termenul de valabilitate”. În esenţă, subiectul discuţiei ar fi potenţialul care ar putea mobiliza o forţă capabilă să efectueze nişte schimbări pozitive, radicale, profunde şi durabile. Această necesitate este un imperativ al vremurilor, dat fiind provocărilor globale cu care suntem nevoiţi să ne confruntăm. Continuă lectura
La şedinţa din 27 septembrie, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat o rezoluţie istorică pentru valorile tradiţionale: „Promovarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale graţie unei înţelegeri profunde a valorilor tradiţionale ale umanităţii”. Documentul a fost propus de către reprezentanţii Federaţiei Ruse şi alte 60 de state coautoare (printre care Organizaţia pentru Cooperarea Islamică şi Liga Statelor Arabe) şi subliniază faptul că este absolut necesară stabilirea unei legături între „drepturile omului” şi „valorile tradiţionale”. Continuă lectura
Am citit cu interes articolul domnului Alexander Dobrea legat de conservatorism. Interes zic, pentru că astfel de subiecte sunt atinse de un număr foarte restrâns de persoane. Din păcate, conţinutul textului domnului Dobrea nu excelează în originalitate, esenţă ideii conservatoare fiind atinsă foarte superficial. Superficială, pentru că ideile de la care porneşte Dobrea sunt mult prea primitive şi simpliste, la nivelul de primul an de sociologie, insuficiente pentru a înţelege şi a descrie esenţa conservatorismului. Continuă lectura
Pavel Kiseliov – modernizatorul ţărilor româneşti
Problema Basarabiei nu poate fi privit excluzând contextele globale. Toată drama pe care au trăit-o românii din aceste teritorii nu este deloc unica pentru istoria omenirii, ci a atins şi alte popoare – multe din ele având sorţi mult mai vitrege. Este foarte important să înţelegem logica internă a acestor drame pentru a stabili relaţia „duşman – aliat”. Continuă lectura
Straniu destin al cuvintelor: de fapt, „revoluţie” în accepţia sa originară etimologică latină nici nu însemna altceva; derivat de la revolvere, termenul exprimă o mişcare care se întoarce la punctul de plecare, la origine. Aşadar, chiar de la origini ar trebui să extragem forţa „revoluţionară” şi reînnoitoare, pentru a o face să acţioneze împotriva situaţiei existente.
Dacă apoi dorim includerea ideii „conservării” (revoluţiei conservatoare) trebuie să procedăm cu precauţie. Dată fiind interpretarea susţinută de mişcările şi elementele de stânga, denumirea de „conservatori” înspăimântă azi tot atât de mult ca acea de „reacţionari”. Evident este vorba să stabilim ce dorim să „conservăm”. În prezent, există foarte puţin care merită să fie „conservat”, dacă ne referim la planul realităţii, ca structuri sociale şi instituţii. Aceasta este valabil, aproape fără nicio rezervă, pentru Italia; putea fi valabil până mai ieri, în măsura mai mică pentru Anglia şi pentru Franţa, şi mai puţin pentru ţările Europei centrale, unde continuaseră să existe, şi pe planul realităţii, vestigii de tradiţii superioare. În realitate, formula „revoluţiei conservatoare” a fost aleasă de elementele germane, imediat după primul război mondial, chiar şi cu referiri istorice destul de apropiate în timp. În rest, trebuie să recunoaştem realitatea unei situaţii care se pretează la polemica forţelor de stânga, după opinia cărora conservatorii ar fi apărătorii nu ai ideilor, ci ai intereselor unei clase economice speciale, a celei capitaliste, mai mult sau mai puţin organizată politic, pentru a perpetua în avantaj propriu, ceea ce se presupune a fi doar un regim de privelegii şi de nedreptăţi sociale. În acest fel, a fost uşor să-i pui în aceeaşi grămadă, mai mult sau mai puţin, pe conservatori, pe „reacţionari”, pe capitalişti şi pe burghezi. „Ţinta falsă”, cum se spune în artilerie, a fost creată. De altfel, nu alta a fost tactica folosită în perioada în care trupele de asalt ale subversiunii mondiale nu aveau încă drept drapel marxismul şi comunismul, ci erau reprezentate de liberalism şi de constituţionalism. Eficacitatea unei asemenea tactici se datora faptului că acelor conservatori de ieri, nu diferiţi de cei de azi, chiar dacă erau o extracţie incontestabil superioară, ajunseseră să le placă doar poziţiile lor politico-sociale, interesele materiale ale unui mediu determinat, ale unei demnităţi, a unui patrimoniu impersonal de valori, de idei, de principii în primul rând. În aceasta a constat slăbiciunea lor fundamentală. Continuă lectura
Chiar din momentul naşterii sale, conservatorismul s-a aflat mereu într-o poziţie de defensivă, o poziţia defensivă, aş îndrăzni să spun, timidă. Modernitatea a înaintat cu paşi agresiv distrugând orânduirea firească a lumii, în timp ce conservatorii cu paşi timizi băteau în retragere. Liberalismul, naţionalismul şi comunismul au fluturat steagul revoluţiei progresiste, în timp ce conservatorii nu au fost mereu surprinşi fără replică, fără argumente care le-ar apăra poziţiile. Conservatorii căzuseră pradă lirismului, scepticismului şi deznădejdii, ceea ce a oferit şi mai multă înverşunare curentelor distructive. Continuă lectura
Societatea noastră are nevoie ca niciodată de o reformă profundă. Nu atât una instituțională cât una morală. În perioada interbelică, conceptul central care definea această revoluție spirituală a fost – OMUL NOU.
Trebuie din start de specificat că acest Om Nou nu presupune un model abstract după care se încearcă modelarea a omului contemporan. Omul Nou este „nou” doar în raport cu contemporanitatea, pentru că este opus ontologic ei, dar este vechi în raport cu istoria. El este un om al Tradiției, un om al firescului, opus falsității lumii moderne. Continuă lectura
Incapacitatea de a purta discuții în jurul subiectului ideii naționale este dictată de o inabilitate de a conștientiza esența problemelor. Dezbaterile publice sunt deturnate de discuții pe probleme identitare și istorice. În mare parte acest lucru este cauzat de o tratare foarte simplistă a conceptului de etnic, care indiscutabil, este legat de problema ideii naționale.
La noi problema identității etnice se rezumă de cele mai dese ori la dispute în jurul problemei dacă sunt sau nu moldovenii români sau care a fost rolul Rusiei în istoria Basarabiei. Mai puțini încearcă să intre în esența problemei pentru a putea găsi niște răspunsuri la probleme fundamentale.
Nu trebuie să confundăm etnonimul cu însăși cultura etnică. Dacă facem aici o delimitare clară, o bună parte a disputelor devin inutile și începem să înțelegem care ar fi idea națională. Continuă lectura
Mihai Eminescu poate fi numit cu adevărat precursorul revoluționar-conservatorismului românesc. Opunându-se procesului de “occidentalizare” a României, gânditorul român a sintetizat un sistem filosofic și sociologic inspirat din experiența istorică a românilor.
El a fost primul gânditor român care nu s-a mulțumit cu izolarea culturii românești în “folclor”, ci a cătat să descopere „duhul Tradiției românești”, care ar putea ajuta să răspundem la mai multe probleme ale istoriei românilor, cum ar fi: rostul și rolul României în istoria universală, idealul național care ar trebui să anime românii de pretutindeni. Continuă lectura
Din start trebuie să spun că nu îmi place noțiunea de naționalism (din cauza modernismului cu care vine termenul de “națiune”). În acest sens, naționalismul este frate direct cu liberalismul și comunismul. Totuși îl voi folosi, pentru că o altă opțiune nu există. Chiar și în perioada interbelică unii autori au utilizat termenul de „naționalism” pentru a desemna un curent care nicidecum nu reprezenta un naționalism.
Există două modele de naționalism – naționalismul mic, care aparține unor popoare neîmplinite în istorie. E un handicap care aseamănă o colectivitate cu un adolescent frustrat, care încearcă mereu să demonstreze celor din jur că este matur. Adepții naționalismului mic sunt mereu în stare de război, sunt dominați de o hartă imaginară a granițelor politice fixe (pe care le consideră “sfinte”) și reacționează isteric atunci când sunt luați în râs sau când nu li se vorbește limba – toate acestea nu sunt decât niște manifestari ale unor complexe de inferioritate.
Spre deosebire de naționalismul mic, naționalismul integrator este purtător al unei idei universale și a unei misiuni istorice. Așa a fost cazul tuturor cetăților, popoarelor care au format în decursul istoriei mari imperii. Dacă naționalismul mic luptă împotriva cuiva, naționalismul integrator luptă pentru ceva – mai exact pentru construirea unei lumi noi. Dacă cei dintâi sunt adepți a hard-power, cei din urmă preferă soft-power. Continuă lectura
Spiritul comunitarist a fost întotdeauna caracteristic omului nostru. Țăranii se asociau atunci când era nevoie de construit o fântână, de instalat o troiță la marginea drumului, de înălțat o casă pentru o familie tânără. Când eram mic și plecam pe la bunici, mai exista obiceiul CLĂCII – când mahalale întregi se adunau pentru a face împreună o lucrare frumoasă. De acolo omul își întărea sentimentul de solidaritate cu semenii săi, căpăta încredere că orice nu s-ar întâmpla, cei din jurul său îi vor da o mână de ajutor.
De atunci s-a întâmplat ceva. Fiecare s-a închis în propria sa colivie. Gardurile gospodăriilor devin tot mai mari. Comunitățile s-au destrămat, fiecare a declarat război împotriva celorlalți. Oamenii s-au împărțit în clanuri, partide politice, considerând că vor putea supraviețui și prospera pe cont propriu. În realitate, cu toții au nimerit în capcană, pentru că o astfel de situație lovește crunt în toți în egală măsură. Continuă lectura
De la o vreme în Occident a apărut o nouă tendință: construcția locuințelor ecologice din paie și lut. Moda devine tot mai populară în SUA, Europa Occidentală în măsura în care prețurile la spațiul locativ, serviciile comunale și însăși viața în mediul urban devin tot mai insuportabile.
De ce lut? Pentru că este un material perfect pentru un mediu în care locuiește o familie. Este foarte răspândit, nu este costisitor (chiar gratis), ecologic, econom și sănătos. Pe lângă asta, construcția de lut este accesibilă oricui – nu e nevoie de abilități și cunoștințe deosebite pentru a face o casă. O casă de lut putem face de orice mărime, de orice formă dorim, putem face oricând modificări în caz de necesitate (spre exemplu dacă a apărut un membru nou în familie).
Pe lângă lut există și alte tehnologii: baloți de paie, saci cu pământ, vase de sticlă sau plastic, ciuture de lemn etc. Lutul, totuși, rămâne a fi cel mai preferat și cel mai sigur.
În discuțiile despre așa-numitele contradicții dintre capitalism și socialism, trebuie să evidențiem faptul că ambele viziuni socio-economice aparțin modelului societății industriale, care indiscutabil, reprezintă o proiecție a unor elemente arhaice. În lucrarea sa “Occidentul. Fenomenul occidentalismului”, sociologul de origine rusă Alexandr Zinoviev observă că societatea apuseană nu reprezintă un model pur, ci un mix socialist-capitalist, care ideologic reprezintă un sistem pe care autorul îl numește “occidentalism”. În prezent, politica socială și economică a guvernelor depinde doar de formațiunile politice care se perindă la putere, fără a se adopta un model unic. Continuă lectura
Iată că momentul multașteptat a sosit. La 6 septembrie (dată care nu a fost aleasă întâmplător), va avea loc lansarea Manifestului Mișcării Conservatoare: un document care încearcă să sintetizeze tot ce înseamnă ideea națională și idealul național pentru Basarabia. Raționalitatea unei astfel de lucrări este simplă: eșecul Mișcării de Renaștere Națională din anii 80-90 se datorează în mare parte neclarității unor concepte și poziții, lipsa unei viziuni de scurtă și lungă durată. Generația anilor 89 nu a avut suficient timp și resurse pentru a pune începutul unui sistem ideologic clar. În schimb, generația noastră are o astfel de posibilitate. Aranjarea tuturor ideilor dezvoltate de marii gânditori români și îmbogățirea lor cu rezultatele cercetărilor unor autori din apus și răsărit, ar putea pune începutul plămădirii unei adevărate “Biblii a idealului național”, o busolă care ar orienta tinerii în spațiul ideologic și politic. Continuă lectura
Noi perspective de dreapta 