De ce proiectul „naţiunii civice” este inacceptabil? Calea firească

Ce presupune conceptul de „naţiune civică” şi de ce este ea atât de periculoasă? În articolele anterioare am demonstrat că în decursul întregii istorii, omenirea nu a reuşit să inventeze state „non-etnice”. Toate statele sunt prin definiţie „etnocratice”, pentru că fără un etnos constitutiv nu este posibilă fundamentarea unui sistem politic funcţional. În cazul Republicii Moldova, precum spuneam, acest „etnos constitutiv” îl reprezintă românii.

Ce propun promotorii „naţiunii civice”?

1. Renunţarea la simbolurile naţionale româneşti: tricolor, limbă română, istorie naţională în schimbul unor simboluri „neutre”, ridicarea limbii ruse la statutul de limbă oficială.
2. Aşa-numita „discriminare pozitivă”: introducerea unor cote obligatorii de prezenţă a minorităţilor etnice în instituţii de stat.
3. Renunţarea la caracterul unitar al Republicii Moldova în favoarea ideii de federalizare.

De facto, este vorba de desfiinţarea statului nostru şi aservirea populaţiei băştinaşe unor interese străine. Este vorba de lipsirea moldovenilor de dreptul istorice asupra propriul său pământ, în favoarea unor minorităţi etnice care reprezintă, după cum a arătat istoria, un element dinamic şi trecător.

Din aceste considerente, nu trebuie confundat dreptul colectiv asupra unei ţări, în cazul nostru a românilor asupra Republicii Moldova, cu dreptul individual, care nu face deosebire pe criterii etnice. Ucrainenii, ruşii, găgăuzii nu îşi pot asuma responsabilitatea pentru soarta Republicii Moldova în calitate de grupuri etnice. Dar acest lucru nu înseamnă că ei pot sau trebuie să fie lipsiţi de anumite drepturi civile. Trăim într-un stat de drept, unde este respectată demnitatea fiecărui cetăţean. Cu toate acestea, Republica Moldova este un stat monoetnic şi etnocratic şi negarea acestei realităţi este echivalentă cu atentarea la suveranitatea Republicii Moldova.

Idealul naţional, misiunea statului, valorile naţionale nu pot fi definite decât de poporul care a înfiinţat Republica Moldova în 1991 determinând rostul existenţei sale: românii basarabeni.

Cât va dura criza identitară?

Chiar dacă elitele noastre nu vor reuşi să depăşească criza identitară, timpul va fi cel care va pune toate la punct.

Politica ţine de viaţa „polisurilor” – oraşelor. Iată de ce nelaritatea şi conflictele ideologice şi identitare sunt provocate de lipsa unei populaţii urbane omogene din punct de vedere etnic. Migraţia de la sat la oraş, care s-a intensificat îndeosebi în anii 60 ai secolului XX, a determinat un proces de românizare oraşelor şi în acelaşi timp a aparatului administrativ central.

După 1991 se observă şi un proces de asimilare a populaţiei neromâneşti. Drept indicatori am putea lua creşterea numărului şcolilor româneşti şi dispariţia şcolilor alogene, precum şi sporirea prezenţei limbii române în spaţiul public. Din aceste considerente, prognozele par a fi destul de optimiste: în câteva decenii, va avea loc o omogenizare etnică a populaţie urbane (sau suburbane, în etapa a treia de urbanizare), ceea ce va determina cristalizarea unei identităţi clare a Republicii Moldova, ceea ce va determina adoptarea unor politici interne şi externe conforme cu interesele naţionale.

Forţele externe, ostile intereselor noastre, înţeleg destul de bine acest lucru, iată de ce încearcă cu orice preţ să frâneze aceste procese prin tot felul de proiecte năstruşnice, cum ar fi „naţiunea civică”.