Țările europene în care biserica nu este separată de stat

Idea separării bisericii de stat izvorăște din principiile Marii Revoluției Franceze din 1789 (laïcité). Acest principiu nu doar presupune neutralitatea religioasă a statului, dar și implicarea activă a statului în reglementarea vieții religioase. În Franța, spre exemplu, toate lăcașurile de cult se află în proprietatea statului sau autorităților locale, afișarea simbolurilor religioase în spații publice este interzisă, iar orice întruniri cu caracter politic în biserici este pedepsită.

În afară de statele care formal recunosc separarea bisericii de stat, pe continentul european mai există state în care biserica națională reprezintă o parte indispensabilă a sistemului politic, oferindu-i un fundament etic și moral. Spre surprinderea unor, în aceste țări nimeni nu este ars pe rug, savanții nu sunt persecutați și nici inchiziție nu există. În multe privințe, aceste țări funcționează mult mai bine decât cele “laice”.

Plahotniuc și-a luat caftanul de la Înalta Poartă Americană?

Vizita lui Plahotniuc în SUA și tam-tam cu tehnica militară care își propune să irite factorul rusesc prin defilarea de ziua de 9 mai în centru Chișinăului nu par a fi niște coincidențe. Apariția Victoria Nuland alături de controversatul oligarh de pe malul Bâcului vine ca un mesaj adresat stăpânilor lumii: acesta este și va fi stăpânul vostru. Mai puțin contează ce cred și ce își doresc cetățenii Republicii Moldova, din momentul în care Casa Albă e preocupat mai mult de jocurile militare în Europa de Est.

Ce își dorește Plahotniuc? Putem presupune că acest personaj al politicului moldovenesc își propune să devină un guvernator de provincie cu acte în regulă. Nici mai mult, nici mai puțin – președinte al Republicii Moldova.

De ce Plahotniuc are nevoie de tancuri americane pe moșia sa?

Intenția puterii de la Chișinău de a organiza defilarea tehnicii militare americane de ziua de 9 mai nu poate fi considerată decât o prostie și incapacitate de a realiza niște realități geopolitice și regionale care induc niște riscuri pentru Republica Moldova. După o perioadă de blocaj al relațiilor economice și diplomatice între Chișinău și Moscova, care sunt de o necesitate vitală pentru cetățenii moldoveni, iată că eforturile Ministerului de Externe de a stabili o punte de dialog ruso-moldovenesc sunt spulberate de un gest simbolic nesăbuit, care ar putea fi percepute ca o declarație de război.

Moldoscepticism?

Nu vom greși deloc dacă vom introduce în circuit termenul de “moldoscepticism” pentru a descrie acea stare de spirit care este generată de o lipsă totală de încredere în instituțiile statului, dar și în potențialul societății moldovenești de a schimba ceva. Am putea vorbi mult și bine despre fenomenul corupției care a impregnat întregul sistem, începând cu grădinițele și terminând cu “cel mai urât dintre pământeni”, însă problema este mult mai profundă. Putem vorbi de o neîncredere a societății în propria “elită”, neîncrederea oamenilor în lege, neîncrederea oamenilor în oameni, în cele din urmă. De aici vine și nedorința cetățenilor de a se mai asocial cu tot ce înseamnă Republica Moldova.

“Cultivarea sentimentelor patriotice” e cea mai comodă, cea mai superficială și cea mai proastă „soluție” pe care ar propune cineva. Patriotismul nu se deprinde în școală, nu se insuflă prin lozinci și poezii și nici prin discursuri de la tribuna parlamentului care adie prea mult a populism electoral.

Patriotismul se naște acolo unde fiecare persoană își îndeplinește sarcinile care îi revin. Patriotismul se naște acolo unde gunoierul, polițistul, medicul, profesorul, ministrul, deputatul și președintele țării are sentimentul onoarei și a cuvântului și cât nu s-ar părea de straniu – își fac treaba „ca la carte”.

Nu „unioniștii” naivi și infantili sau “unionismul” pun în pericol “statalitatea” Republicii Moldova, ci acea tumoare malignă care omoară întreaga societatea din interior. Societatea noastră se autodevorează, iar “unionismul” este doar un simptom (nu soluție, deocamdată). În zadar unei se războiesc cu simptomele, dacă nu sunt în stare să realizeze adevărata rădăcină a răului.

P.S.: de altfel, în ultimele sondaje de opinie nu există nicio persoană publică care ar acumula 25-30 la sută din simpatiile populației, ceea ce nu spune multe.

Observații pe marginea ultimului articol a lui Dungaciu

– În Republica Moldova nu există niciun fel de proiect „moldovenist” și nici nu poate fi, pentru că un astfel de proiect nu poate fi construit pe negații, ci pe un sistem de valori. Moldovenismul rămâne un fenomen marginal, care nu are șanse să ajungă o idee mainstream, pentru că nu are la fundament niciun fel de valori identitare;

– Nu există niciun proiect identitar pro-românesc. Dacă urmărim discursul celor care se plasează drept „ideologi dominanți” ai „extinderii” frontierelor României, observăm că e vorba mai curând de extinderea „frontierei euro-atlantice”, decât de un proiect național. În realitate, România suferă în continuare de lipsa unui proiect propriu, care ar reieși din interesele naționale ale statului român. Atât timp cât nu există un proiect național românesc, discuțiile despre o eventuală „unire” sunt doar vorbe goale și populism care are doar scop valorificarea unor fonduri din bugetul de stat (via DRP, SIE), de dragul unor bifări, unor rapoarte oficiale birocratice și parazitarea pasivă pe interesele geopolitice americane. Dacă în România unionismul oficial este văzut doar ca o anexă a expansiunii americane și renegarea oricărui naționalism românesc, în Republica Moldova unionismul este mai curând produsul unui scepticism față de statul Republica Moldova, decât o afirmare a unei identități. Adică, unionismul basarabean este construit tot pe o negare primitivă, fiind lipsit de substanță la fel ca și moldovenismul, alimentat de niște clișee istorice, fără a mai reuși să depășească etapa „Limbă, Alfabet!” din 1989;

De ce România a trădat românii basarabeni? Pe scurt despre situația de la Chișinău

În ultimul timp, urmărim o prezentare absolut distorsionată a situației din Republica Moldova, care vine fie din incapacitatea mediului jurnalistic de la București de a depăși vechile tipare, fie urmăresc o agendă prestabilită de interesele din afara României.

Dacă e să judecăm conform presei afiliate oligarhului Vlad Plahotniuc (Publika TV, Prime, Canal 2, Canal 3), Republica Moldova se află în pragul unei lovituri de stat inspirate de serviciile secrete rusești, tancurile rușilor sunt gata să invadeze Basarabia, iar oamenii care ies în stradă, sunt orientați exclusiv spre Rusia și visează să destabilizeze situația socio-politică din țară, deviind vectorul politicii externe al Republicii Moldova. Același discurs îl practică și o bună parte a mass-media, ale căreia sursă predilectă este tocmai media-holdingul lui Plahotniuc, în special Publika TV.

Vin teroriștii, miroase a alegeri

Întâmplător sau nu, exact în perioada aceasta a anului, în 2014, mass-media afiliată oligarhului Plahotniuc ne prezenta imagini de groază a unor teroriști, care iată-iată vin să pună capăt “parcursului european al Republicii Moldova”. Grupul de teroriști s-a dovedit a fi câțiva adolescenți, foști activiști Komsomol al PCRM, regrupați în marginalul ANTIFA. Desigur, o astfel de gașcă nu era în stare să ia cu asalt nici măcar un butic de ziare, ce să mai vorbim de preluarea controlului asupra întregului aparat de stat. Gluma a trecut drept serioasă, mai ales că fantoma „euromaidanului ucrainean” mai bântuia prin Europa. Analiștii angajați discutau la PublikaTV, cu fețe grave și serioase, despre pericolul iminent al unui război civil și numărau cadavrele care urmau să apară în PMAN.

O posibilă soluție pentru criza politică: alegerea noului președinte până la desemnarea noului guvern

Pe lângă discuțiile despre desemnarea unui prim-ministru și formarea unei majorități parlamentare, ne scapă un aspect, pe care l-au evidențiat unii lideri politici, printre care și Voronin. În realitate, în negocierele între subiecții politici negocierele nu se poartă în jurul guvernului, ci în jurul figurei viitorului președinte al țării.

Ca să fiu mai exact: de consensul asupra viitorului candidat la funcția de șef al statului depinde ce guvern va fi desemnat în viitorul apropiat. În cazul în care nu va fi posibilă găsirea unui compromis pentru alegerea președintelui Republicii Moldova, dizolvarea parlamentului fiind iminentă, investirea unui guvern funcțional este lipsită de sens. Un astfel de guvern va fi doar un kamikadze, care va fi însărcinat să-și exercite un mandat pentru o perioadă scurtă de timp, pregătind țara de alegeri parlamentare anticipate. Niciun om serios nu va dori să preia în aceste condiții funcția de premier.

În cazul în care principalele fracțiuni parlamentare vor conveni asupra unui candidat pentru funcția de președinte al țării, iar riscul alegerilor anticipate va fi diminuat, noul guvern ar avea șanse să fie unul funcțional, desemnat pentru o perioadă de trei ani.

Religia politică

Discursurile politice publice reprezintă un fenomen parareligios aparte, interesant pentru studiile imaginarului colectiv, care ne confirmă odată în plus că nu există mari diferențe între o societate „contemporană” și ceea ce considerăm noi a fi “societate primitivă”. Posturile de televiziune, portalurile on-line, nu sunt atât medii de informare, cât instrumente cu ajutorul cărora este construită această lume imaginară.

Dincolo de lupta politică reală, care împlică lupta pentru anumite funcții, control asupra anumitor instituții, scheme, adoptarea anumitor proiecte de lege, există un univers imaginar, un “Matrix”, care roiește în jurul unor simboluri “sacre”: parcursul european (ca o cale de mântuire), acordul de asociere (ca un text sacru), reformele (ca o liturghie), steagul UE (ca un steag de luptă), eparhia (partide politice proeuropene), slogane proeuropene (ca rugăciune sau invocație), politicienii proeuropeni (preoți), emisarii europeni/”parteneri de dezvoltare” (prooroci). Puțin contează faptul că o bună parte a publicului îi lipsește capacitatea de a înțelege în esență aceste lucruri. De fapt, opinia publică nu operează niciodată cu analize raționale, ci doar cu emoții. Iată de ce în manipularea publică contează mai mult simbolistica emoțională, decât calculele pragmatice, care sunt de domeniul politicii reale. Politica reală reprezintă un mister, care e accesibil doar celor “inițiați” pe holurile instituțiilor de stat sau sediilor partidelor. Așteptarea cu sufletul la gură a rezultatelor negocierilor după ușile închise, inaccesibile profanilor, ne amintește de ritualurile antice, în care mulțimea așteaptă vestea pe care trebuie să le aducă oraculii. Jurnaliștii sunt mesagerii care transmit mulțimii adunate la poalele munților.

Președinte ales prin vot direct?

Unii politicieni zic că poporul vrea să-și aleagă președintele. Așa o spun și sondajele, în care respondenții declară că ar vrea să-și aleagă direct șeful statului. Așa o fi, doar că aș îndrăzni să presupun că dacă pe lângă președinte, în întrebare ar figura și funcții publice, răspunsul ar fi similar. În principiu, cetățeanul nu ar avea probleme să răspundă că nu ar fi deloc împotrivă să aleagă procurorii, judecătorii, miniștrii, șefi de direcții și agenții. Din păcate, în sondaje lipsește și o întrebare de control, care ar verifica cât de prioritară este pentru un cetățean problema alegerii șefului statului. Aici, probabil, această chestiune s-ar afla la coada listei. Cât de importantă este modalitatea alegerii șefului statului pentru simplul cetățean s-a văzut în timpul tentativei nereușite de a supune această întrebare unui referendum, care a fost ignorat de majoritatea populației.

Dacă luăm ca model țările occidentale, să nu uităm că o bună parte a țărilor europene sunt regimuri parlamentare sau monarhice, iar în SUA președintele nu este ales direct de cetățeni, ci de electori delegați.

Despre cele 150 milioane credit: Republica Moldova, victima jocurilor politice de la București

Astăzi, președintele român Klaus Iohannis a expediat în Parlament cererea de revizuire a legii pentru ratificarea Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova, semnat la 7 octombrie 2015. Mai simplu vorbind, România renunță la creditul promis țării noastre pentru acoperirea găurilor în buget. Aparent, motivul ar fi “incertitudinea continuării reformelor”. E straniu, din momentul în care la Chișinău nu s-a format, deocamdată, o majoritate parlamentară și nici nu s-a propus un candidat pentru funcția de prim-ministru. Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestui gest?

Candidatul președintelui, singura soluție pentru depășirea crizei politice

În premieră, președintele Nicolae Timofte a chemat la consultări partidele politice, așa cum prevede Constituția, spre deosebire de cazurile anterioare, când coaliția majoritară îi impunea un candidat selectat de liderii celor trei partide “proeuropene”. E un gest de luat în seamă.

După consultări cu șeful statului, Mihai Ghimpu a declarat că un candidat va fi propus după formarea unei majorități parlamentare. Să înțeleg că președintele țării trebuie să aștepte încropire acestei majorități, să se afle în prizoneriatul jocurile de după culise, care nu știm când și cum se vor sfârși.

Un PLDM cu „față umană”? Nu, mulțumesc, domnule Socor!

Ce idee se încearcă a împinge în curând bieților moldoveni? Un PLDM, plin de sus până în jos de tâlhari și mafioți , care ar dobândi brusc o „față mai umană” și “europeană”, prin dezicerea publică de inculpatul Vlad Filat, cooptarea Maiei Sandu în funcția de conducere (păpușa Băncii Mondiale, care ne promite zile fripte) și un anumit „rebranding” politic. Se va încerca prezentarea lui drept un partid de opoziție, antisistem, în pofida faptului că în toată perioada sa de existență, oamenii care l-au reprezentat au demonstrat că nu pot exista decât parazitând din buzunarul fiecăruia din noi, mințind cu nerușinare simpatizanții și alegătorii.

Problema nu se reduce la figura lui Filat. Problema e în modul în care a fost creat acest partid de la începuturile sale, prin corupere masivă și atragerea elementelor criminale din teritoriu. Ceea ce a fost creat prin metode mârșăve nu poate da roade pozitive, exact așa cum din lături nu vor putea plămădi o tortă, indiferent de ce lozincă și-ar asuma. Cu Filat sau fără, PLDM rămâne a fi o cloacă, pentru că orice proiect politic se crează după chipul și asemănarea fondatorului său.

Într-un interviu, oferit portalului filatelist Ziarul Național, analistul american Vladimir Socor ne sugerează că PLDM ar putea deveni o “forță de opoziție”, care ar ridica steagul luptei împotriva corupției, în ciuda faptului că a condus în ultimii ani tot procesul de corupere a sistemului politic, împreună cu colegii săi de alianță – PD și PL.

Negocierile partidelor parlamentare sunt anticonstituționale. O scrisoare domnului președinte informal

Nu știu de ce nimeni nu a sesizat faptul că negocierile partidelor parlamentare cu privire la desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru este… cu totul neconstituțională. Textul Constituției, articolul 98, spune foarte clar că: (1) După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru. Adică, doar șeful statului este cel care decide figura care urmează să primească votul de încredere a parlamentului. În cazul în care parlamentare resping trei candidați desemnați, președintele este obligat să dizolve organul legislativ. E și normal acest lucru, din momentul în care el reprezintă statul, este garantul suveranității, independenței și integrității statului, fapt care îl obligă să intervină în momente de extremă necesitate.

Ce avem de fapt? Partidele negociază pe ascuns, apoi numesc candidatul, iar președintele doar consemnează formal decizia luată. Or, nimeni nu poate forța președinte să semneze un decret sau altul. De ce șeful statului nu își exercită atribuțiile oferite de lege, ci execută ordinile liderilor politic, în contradicție cu mecanismele descrise de legea supremă? Cum pot 3-4 lideri de partide să decidă informal ce decret urmează să semneze șeful statului, subminându-i în aceste fel autoritatea? Este șantajat sau intimidat? Dacă e așa, oare nu ar trebui să aflăm de ce? Să ne spună Serviciul de Informații și Securitate. Cine stă cu pistolul la tâmpla președintelui? Poate nu are capacitatea de exercițiu? Să ne spună medicii. Care este problema, în cele din urmă? Dacă vă simțiți amenințat, cereți ajutorul poporului. Eu cred că o bună parte a cetățenilor vă vor susține. E deajuns un apel sincer și deschis. Spuneți-ne, cine nu vă împiedică să exercitați drepturile constituționale?

Renunțare la „europenism”. Trezire la realitate

„Ideea europeană” a devenit un clișeu ideologic în spatele căruia se pot ascunde orice nemernic. Cazul lui Filat este unul din cele mai strălucite exemple. Nu mai contează cât de imoral, corupt este un politician sau altul – important este să fie suficient de “proeuropean”, pentru a i se ierta orice păcat. Orice idee cretină, orice politică idioată, orice schemă mârșăvă de delapidarea banilor publici, are succes în rândul prostimii, dacă i se ștampila “conform standardelor europene”.  În consonanță cu această linie, bocitoarele de serviciu au demarat o adevărată isterie despre “pericolul deturnării parcursului european”, care ar putea fi “amenințat” de cercetarea fostului prim-ministru pentru crime deosebit de mari, de demiterea unui “guvern proeuropean”, de destrămarea actualei alianței de guvernare sau de eventuale alegeri anticipate. E un soi de beție colectivă, obsesie care ne lipsește de orice luciditate și dreaptă judecată.

Problema Republicii Moldova nu constă falsa alegere dintre vectorul Estic sau Vestic, dintre “înainte” și “înapoi”. Adevărata noastră alegere este între: “ridicare” sau “coborâre”, “ruine” sau “construcții”. Problema e în capacitatea noastră de a mai distinge răul de bine. Anume această infirmitate intelectuală a fost cea care a produs o mișcare infectă de opoziție, care nu reprezintă decât o reflexie a guvernării.

Iarăși, vin să spun că sistemul nostru infect nu suferă din cauza deficitului de democrație. Cine are iluzia că în cazul unei democrații directe, absolute, când masele inculte și pauperizate vor avea un bun prilej să se manifeste din plin, fără niciun fel de limite, lucrurile se vor mișca spre bine, se înșeală amarnic.

A plecat Streleț, ce urmează?

Guvernul Streleț a căzut. E un eveniment care nu a fost o surpriză pentru nimeni. După arestul fostului liderului PLDM, pentru toată lumea devenise evident faptul că un cabinet de miniștri condus de un liberal-democrat nu va rezista prea mult timp. Nu pentru că ar fi suspectat de corupție, nu pentru că este membru PLDM, ci pentru că face parte din echipa din jurul lui Filat, care a devenit inamicul numărul unu pentru Vladimir Plahotniuc și Partidul Democrat.

Obiectiv vorbind, guvernului Streleț nu-i se pot reproșa prea multe, așa cum nici nu poate fi lăudat. În scurta perioada în care s-a aflat în fotoliu de premier, nu a reușit nici să obțină performanțe palpabile, dar nici să se memorizeze prin măsuri care ar stârni reacții negative. Unicul lucru care i se ampută, este tentativa de folosire a funcției pentru răzbunarea colegului său de partid, inculpatul Vladimir Filat. Din punct de vedere omenesc, din punct de vedere politic, a fost un gest firesc, mai ales că nu a încercat în niciun fel să influențeze direct desfășurarea anchetei.

De ce Filat și alegerile anticipate nu mai contează?

Ridicarea imunității deputatului și liderului PLDM, Vlad Filat nu va mai putea provoca crize politice și nici să influențeze cumva vectorul extern al Republicii Moldova.

În primul rând, trebuie să recunoaștem că țara noastră nu a profitat mai curând de anumite conjuncturi internaționale, decât și-a asumat clar o politică externă. Beneficierea de finanțare externă, de o susținere politică din partea factorilor politici din Vest, nu a determinat și o asumare deplină a participării la un proiect geopolitic. Teza cu privire la „luptele geopolitice” în spațiul public moldovenesc sau existența unor “partide geopolitice” sau dovedit a fi false. Republica Moldova este prea nesemneficativă pe plan regional, iar liderii locali sunt prea provinciali, pentru a-și asuma o misiune în relațiile internaționale, indiferent dacă e vorba de interesele Federației Ruse sau Occidentului. Discursul despre orientarea în politica externă devine important în măsura în care poate aduce dividente electorale, acoperire politică din afară sau finanțare externă. Clasa politică moldovenească este prea „pragmatică”, în sens provincial, pentru a-și asuma un set de valori, modele sau participarea la proiecte geopolitice ale marilor actori, indiferent dacă e vorba de Est sau Vest. Anume din aceste motive, ar fi ridicol să vorbim de existența unor partide “proruse” sau “proeuropene”. Acestea nu pot exista prin definiție. Istoria de două decenii a Republicii Moldova este bogată de exemple a unor lideri politici sau partide care au făcut viraje fulminante în ceea ce privește „simpatiile” față de Occident sau Rusia, în dependență de context.

Există viață politică după 6 septembrie?

Pentru a contracara apariție unui dușman politic puternic, cultivă-ți imaginea unui inamic groaznic, care să capteze atenția publicului. Se pare, cam în același fel operează actuala putere, atunci când încearcă să diabolizeze așa-numita „platforma DA”. Ar fi firesc să ne întrebăm, în ce fel noile acțiuni de protest ar putea pune în pericol actuala guvernare? Prin proteste și declarații de presă?

Indiferent de numărul de cetățeni pe care ar putea mobiliza acest grup civic, trebuie să recunoaștem că ar fi prea devreme să vorbim de un potențial politic, care ar fi capabil să prezinte o adevărată alternativă actualei guvernări. Mobilizarea unei mase de protestatari nu este un indicator al potențialului politic. Mai este nevoie și de suficientă perspicacitate, carismă și capacitate de negociere și viziune globală, pentru a converti un val de nemulțumiri într-un capital politic. Or, anume de astfel de abilități sunt lipsiți cei ce reprezintă platforma.

Cine va ocupa fotoliul de primar al Chișinăului?

În percepția mea, candidații puternici, care vor acumula cele mai multe voturi, ar fi Dorin Chirtoacă (actual primar), Zinaida Greceanâi, care a reușit să obține rezultate bune în alegerile locale trecute, Serafim Urechean, care are avantajul deținerii în trecut a fotoliului de primar.

Felicitări! Mișcarea protestatară a fost deturnată cu succes

Firește, există un drept fundamental de a fi romantic și visător, mai ales când ești tânăr. E normal și frumos să visezi la corectarea a ceea ce consideri a fi greșeli istorice. Unionismul este un vis al tinerilor basarabeni, în spatele căruia se ascunde o lipsă totală de încredere în vitalitatea proiectului Republica Moldova și o neîncredere cronică în actuala clasă politică de la Chișinău.

Dincolo de vise (care rămân a fi vise), aveți o astfel de situație: a dispărut un miliard, iar justiția se află sub controlul unui grup oligarhic, fapt care facilitează mari acte de corupție și jafuri de proporție. Ce putem face în acest caz? Societatea civilă venise cu un proiect clar: crearea unei platforme civice, care ar uni în jurul său toți cetățenii, indiferent de preferințe politice sau geopolitice, indiferent de identitatea etnică sau limba vorbită. Cât de mult i-a reușit acest lucru, deja e un alt subiect de discuție.