Este ambasadorul SUA de la Chișinău un filorus?

Declarațiile ambasadorului SUA de la Chișinău sunt pe cale să producă o adevărată revoluție în mințile adepților unionismului din Basarabia, nuanțând foarte clar faptul că agenda SUA de extindere a frontierelor euro-atlantice nu presupune o agendă de unificare a Republicii Moldova cu România. În harta geopolitică americană, în ceea ce privește relațiile cu Federația Rusă, pachetului problemelor Ucrainei și Republicii Moldova i se rezervă un rol separat.

Enunțarea ideii de “națiune moldovenească” nici pe departe nu presupune o susținere a unor curente filoruse. Dimpotrivă, prin filiera rețelelor miliardarului american George Soros, în ultimii ani, în spațiul public din Basarabia se încearcă promovarea activă a așa-numitului concept al “națiunii civice”. Desigur, e vorba de un nou tip de moldovenism, care, de această dată, nu se alimentează din tezele ideologilor sovietici, ci tocmai din tezele liberalilor americani.

Cine stăpânește lumea ideilor, controlează și realitățile politice și sociale. Iată de ce abordarea SUA, care nu este nicidecum una nouă, nu trebuie să ne mire.

Саммит НАТО в Варшаве: конец американской стратегии по нагнетанию международных отношений

Варшавский саммит 8-9 июля может стать концом военного американского триумфального марша по Европе, точно так, как это случилось в 2008 году, когда путь Грузии и Украины в НАТО был окончательно закрыт по итогам Бухарестского саммита. Конец милитаризации Восточной Европы и падение непопулярных режимов, которые основываются на инструментализации антироссийской истерии и безоговорочной американской поддержки.

На чём могут основываться такие высказывания? На ярких противоречиях в позиции американских и европейских официальных лиц.

De ce Plahotniuc are nevoie de tancuri americane pe moșia sa?

Intenția puterii de la Chișinău de a organiza defilarea tehnicii militare americane de ziua de 9 mai nu poate fi considerată decât o prostie și incapacitate de a realiza niște realități geopolitice și regionale care induc niște riscuri pentru Republica Moldova. După o perioadă de blocaj al relațiilor economice și diplomatice între Chișinău și Moscova, care sunt de o necesitate vitală pentru cetățenii moldoveni, iată că eforturile Ministerului de Externe de a stabili o punte de dialog ruso-moldovenesc sunt spulberate de un gest simbolic nesăbuit, care ar putea fi percepute ca o declarație de război.

UE, Rusia, integrarea eurasiatică. Situaţia României şi a altor „state mici”

Integrarea economică între UE şi Rusia este aproape inevitabilă şi se pliază pe logica unităţii europene. Dezvoltată până la nivelul unei doctrine, ea afirmă că evitarea conflictelor armate e posibilă prin convergenţa adversarilor ireconciliabili şi prin evadarea din paradigma „cursei înarmărilor”, vzută anterior ca singura garanţie a securităţii.

Rolul pe care l-ar putea avea în viitor spaţiul eurasiatic în politica globală, de la Lisabona la Vladivostok, cel de contrapondere hegemoniei americane, devine tot mai evident. Unificarea spaţiului eurasiatic defineşte o politică a păcii, în timp ce divizarea acestuia este considerată drept una axată pe perpetuarea logicii confruntării. La ora actuală se pare că interesele actualei administraţii de la Casa Albă nu urmăresc securizarea unor state în faţa unei ipotetice agresiuni militare, ci crearea unei falii între Est și Vest, menţinerea unei stări de tensiune permanentă, neîncredere, frică şi ură.

De ce vin americanii? Miza „imperiului global”

Parlamentul României a abrogat hotărârea prin care era limitată prezența militară străină pe teritoriul național. În același timp, Washingtonul intenționează să trimită tehnică militară grea în Polonia, România și țările baltice. Astfel, americanii primesc liber mână liberă pentru a utiliza teritoriul „cordonul sanitar” după bunul său plac. Pretextul este clar: ipotetica intenție a Rusiei de a invada vecinii săi apropiați din apus și pericolul pe care îl reprezintă extinderea conflictului din Ucraina asupra statelor apropiate. Prin urmare, anume SUA ar fi acel garant al păcii și securității din regiune.

Desigur, intenția Rusiei de a invada Europa e o pură fantasmagorie, exact așa cum este o fantasmagorie și intenția Rusiei de a invada Ucraina. Nu există niciun motiv, niciun pretext care ar determina Moscova să întreprindă un astfel de pas, mai ales după eforturile întreprinse de Rusia pentru apropierea sa de spațiul economic european. Kremlin are nevoie de piața de desfacere a Uniunii Europene și tehnologiile din Vest, iată de ce conflictele diplomatice nu sunt deloc convenabile Rusiei.

Merkel și Putin vor „o Europă de la Vladivostok la Lisabona”, fără americani

Se pare că ideea unei Uniuni Eurasiatice, care să cuprindă, cel puțin, o piață comună și un sistem comun de securitate, prinde tot mai mult contur în Europa. Așa voci precum liderii UE – Barosso, Junker, Hermann van Rompuy au enunțat această în cadrul întrevederilor la nivel înalt, subliniind necesitatea sporirii proceselor integraționiste dintre Est și Vest.

Axa: Budapesta – București – Chișinău – Moscova – Berlin?

Ungaria întinde mâna  României, prin gura președintelui Parlamentului de la Budapesta Laszlo Kover, pentru constituirea unei alianței anti-americane în zonă. Liderul maghiar este convins că noua administrație prezidențială de la București va fi „mai rece” față de politica americană în tentativele Washingtonului de a reduce din suveranitatea națională a României și Ungariei.

Propunerea Budapestei este ceva absolut nou pentru întreaga istorie a relațiilor româno-maghiare, care au fost întotdeauna tensionate, din cauza unor discuții pe marginea unor „teritorii istorice”. Iată că astăzi partea maghiară se arată gata să lase pe planul doi dezbaterile istorice, de dragul salvării suveranității naționale. Ne rămâne doar să așteptăm reacțiile oficialilor de la București, care vor trebui să-și definească pozițiile în raport cu politica externă a Ungariei. Fie România își va începe lungul drum spre realizarea propriului interes național, fie va rămâne un pion american, izolat între Germania, Ungaria și Rusia.

Ucraina – „butoiul de pulbere” al americanilor. Oportunitățile ratate ale României

Pentru Rusia, Ucraina nu a fost niciodată un partener de încredere. Ucrainenii au avut întotdeauna un specific național, care i-a diferențiat foarte mult de ruși: spiritul liberal și anarhist, izvorât din tradiția kăzăcimii de la margine de imperiu s-a aflat mereu în contradicție cu tradiția autocratică și colectivismul rusesc.

După căderea URSS, Rusia a fost statul care a preluat integral datoria externă care revenea statului ucrainean, în ciuda acestui fapt ucrainenii au pretins și la drepturile asupra proprietății unionale, în virtutea faptului că au stat la baza fondării Uniunii Sovietice. Ucrainenii au fost fondatorii URSS, dar au evitat dintotdeauna să-și asume responsabilitatea pentru propria politică în cadrul acestei structuri supranaționale, încercând mereu să transfere întreaga vină pentru crimele sovietice pe seama Rusiei. Fiind al doilea stat ca pondere, în URSS, Ucraina și ucrainenii poartă o responsabilitate pentru tot ce s-a întâmplat în perioada sovietică, însă ei au evitat de fiecare dată orice asumare a răspunderii.

Timp de peste două decenii, ucrainenii au tot șantajat Rusia, profitând de tranzitul de gaze și staționarea flotei maritime ruse în Marea Neagră. Ucraina a pompat sume imense din Moscova, furând pe deasupra cantități de gaze care erau destinate țărilor europene. Ucraina a fost cea care a și provocat două războaie a gazelor, de pe urma cărora au suferit și țările Europene. Rusia a tolerat toate aceste ieșiri, cu o singură condiție: Kievul să nu pună în pericol securitatea energetică și militară a Rusiei, atât.

Vor mai putea ucrainenii trăi într-un stat unitar şi integru?

Aşadar, la Minsk au avut loc o întrevedere între liderii liderii UE, Rusia şi Ucraina. În cadrul acestei întâlniri, Poroşenko a vorbit despre existenţa unui plan de soluţionare paşnică a conflictului din regiunile din Estul Ucrainei, care ar prevedea descentralizarea administrativă, acordarea statului privelegiat pentru limba rusă, precum şi garantarea securităţii participanţilor la negocieri.

În perioada în careare loc un război civil, al cărui durată este greu de prognozat, preşedintele ucrainean dizolvă Rada Supremă, la 26 octombrie urmând să fie aleasă o nouă componenţă. Evident, aceste alegeri vor avea loc fără participarea cetăţenilor din Estul Ucrainei, ceea ce ar însemna că puterea politică de la Kiev va fi monopolizată de reprezentanţii regiunilor din Vest. În condiţiile în care se află ţara, ar justificate şi îndoielile cu privire la corectitudinea întregului proces electoral. În perioada în care „ţara arde” nimeni nu mai are chef să-şi bată chef de astfel de „chestiuni minore”.

Criza din Ucraina – un preludiu pentru o revoluţie în Rusia?

Criza din Ucraina crează premize pentru alte procese, ale cărei finalitate poate aduce la mari schiьbări pe harta geopolitică a lumii. În următoarea perioadă, Federaţia Rusă ar putea fi zguduită de o revoluţie, iar lovitura poate venit dintr-o direcţie din care actualul regim de la Kremlin s-a aşteptat cel mai puţin şi ar putea depăşi după proporţii evenimentele din octombrie 1993 din Moscova. Evenimentele care într-un proces cumulativ vor exploda în curând ar presupune câteva etape:

Pentru un eurasianism românesc

Criza financiară şi economică din spaţiul european a descoperit şi accentuat diferențele regionale din UE, care nu vor putea fi depăşite niciodată. Nu e vorba doar de o dezvoltare a economiei, dar şi de anumite particularități istorice, culturale dar şi interese geopolitice. Iată de ce o divizare a Europei în regiuni devine inevitabilă. Acum vreo trei ani (în 2011), m-am aventurat într-o micuţă analiză a reconfigurării spaţiului eurasiatic. Chiar aşa am şi numit articolul – „Noua ordine continentală în Eurasia”. Îl găsiţi aici.

În contextul ultimelor schimbări, cred astfel de tendinţe ar putea devenit tot mai accentuate, mai ales în contextul intenţiei de a semna Tratatul Transatlantic, care ar putea trezi nişte nemulţumiri printre segmentele care nu s-ar simţi bine într-o „piaţă unică transatlantică”.

Acordul de la Geneva: Occidentul nu trădează, el doar îşi vede de propriile interese

Să privim încă odată realitățile geopolitice din perspectiva acordului de la Geneva, semnat între SUA, Uniunea Europeană, Rusia şi Ucraina. Există un tabloul global – unde marile puteri îşi croiesc frontierele sferelor de influenţă, iar participarea micilor actori este exclusă. Al fi o pură naivitate şi dovadă de infantilism să credem că la nivelurile cele mai înalte, factorii de luare a deciziilor iau în consideraţie interesele vasalilor. Aici prea puţin contează ce orientare are politica externă a Kievului sau Chişinăului, cât de mult îşi doresc ei să adere la UE sau NATO.

Conflictul ruso-ucrainean – jocul de şah al Germaniei. Crimeea un „cal Troian” al Occidentului?

Indiferent de finalitatea conflictului dintre Moscova şi Kiev, unicul perdant rămâne a fi Rusia, iar marele câștigător – Germania/UE. În primul rând, pentru simplul fapt că tensiunile ruso-ucrainene pun capăt proiectului integraţionist al lui Putin – Uniunea Eurasiatică de la Dublin la Vladivostok. Calea Rusiei de apropiere cu ţările din „cordonul sanitar” se pare că a fost blocată.

Din câte se pare, e vorba de o tactică mai veche a diplomaţiei Germane, care a practicat în mai multe rânduri metoda „cedează pionul pentru a lua figura mai mare s-au pentru a bloca înaintarea oponentului”. Pe drept, diplomaţia germană poate fi numită cea mai vicleană din Europa, amintindu-ne de schemele întortocheate din jocul de şah.

Turcia neo-otomană – un partener strategic al Republicii Moldova?

English: Recep Tayyip Erdogan, Prime Minister of Turkey (Photo credit: Wikipedia)

Vizita premierului turc Recep Tayyip Erdogan ar putea deveni cel mai important eveniment de după summitul de la Vilnius. Alături de China, Turcia este o altă putere în devenire care încearcă să-şi consolideze prezenţa în Balcani şi bazinul Mării Negre. Aflat în regiunea celui mai important nod de transportare a resurselor energetice din Orient spre Europa, Turcia devine un important jucător pe continentul eurasiatic. Profitând de calitatea de membru al NATO, de poziţia sa geografică, dar şi de cultura sa islamică şi turcică, Ankara adoptă tot mai mult o politică de apărarea a propriilor interese naţionale, chiar şi cu preţul provocării constipaţiilor la Washington şi Bruxelles.

Trei viziuni asupra spaţiului românesc

Aşa cum uneori lumea mă întreabă despre viziunea mea asupra direcţiei pe care trebuie să o ia România şi Republica Moldova, voi descrie mai jos pe scurt trei modele axiologico-geopolitice, din prisma cărora este privită poziţia spaţiului românesc. Presupun că nu e nevoie să menţionez care este perspectiva mea preferabilă.

Aşadar, în opinia mea, spaţiul civilizaţional românesc este privit din trei perspective, şi anume:

–   Perspectiva sovieto-nostalgică, care implică şi teoria existenţei unei „naţiuni moldoveneşti”, prin care Republica Moldova este considerată o parte inseparabilă a spaţiului exsovietic şi un fortpost în calea expansiunii NATO spre Est. România, în calitatea ei de membru NATO şi UE, este privită ca o parte a lumii euroatlantice şi un inamic pentru partenerii Federaţiei Ruse. Orice idee care este asociată cu unificarea Republicii Moldova cu România este privită ca o extindere a influenţei SUA în dauna intereselor Federaţiei Ruse. Obiectivele prioritare ale nostalgicilor reprezintă „conservarea şi menţinerea liniei de front cu orice preţ”, chiar şi cu preţul intereselor economice şi geopolitice reale ale Federaţiei Rusiei şi aliaţilor ei. 

Din nou despre relaţiile România – Federaţia Rusă

Continui să mă minunez de capacitatea unor oameni de a se preschimba, acolo pe unde nici nu te aştepţi. Iată zilele acestea citeam un articol semnat de profesorul şi sociologul Dan Dungaciu (un euroatlantist convins), despre care aveam tot mai multe impresii proaste, în ultimul timp. Analiza lui vizează relaţiile dintre Ungaria şi Federaţia Rusă şi rolul României în acest context.

Pe scurt, ideea domnului profesor este următoarea: Ungaria, în calitatea sa de inamic al României, îşi construieşte o alternativă în cazul unei izolări internaţionale, cultivând relaţii bune cu Rusia, în timp ce România s-ar putea trezi izolată în cazul eşecului „proiectului European”. Concluzia: statul român trebuie să purceadă la dezvoltarea relaţiilor cu Rusia, însă cu condiţia controlului statul român asupra sectorului energetic.

Iran, un viitor partener strategic pentru Europa de Est şi Balcani?

În timpul vizitei sale la Chişinău, ambasadorul Iranului în Moldova (cu sediul la Kiev), a vorbit despre posibilitatea furnizării gazelor naturale iraniene pe piaţa Ucrainei şi Republicii Moldova[1]. Din perspectiva securităţii energetice a Republicii Moldova, o astfel de soluţie este una cât se poate de binevenită: în urma descoperirii noilor zăcăminte, Iranul ocupă primul loc în lume după resursele de gaze naturale[2]. Nici din punct de vedere tehnic furnizarea nu ar reprezenta o problemă: prin intermediul Turciei, Grecia şi Bulgaria deja sunt beneficiarii gazului iranian.

Să nu uităm că în anul 2012, preşedintele turc Abdullah Gul a declarat că ţara sa este interesată în investiţiile în sectorul energetic din Republica Moldova[3]. Am putea presupune că aici ar fi vorba şi de furnizarea gazelor iraniene, un domeniu pentru care Turcia are un interes sporit, în pofida reacţiilor negative ale SUA şi UE, care au forţat „ţările-satelit” să accepte tacit embargo impus Iranului. Contextul este unul favorabil pentru iranieni şi turci, în contextul unor relaţii complicate a Republicii Moldova şi Ucraina cu Federaţia Rusă, dar şi incapacitea Uniunii Europene de a garanta securitatea energetică a acestor ţări.

Eşecul proiectului Nabucco, un fiasco al euroatlantismului?

Eşecul proiectului Nabucco, după ce compania azeră a ales pentru conducta TAP pentru transportarea gazelor în Europa, ar putea avea un impact profund asupra poziţiei geopolitice a României şi chiar asupra situaţiei politice din ţară.

Nu este vorba doar de un proiect economic şi energetic important, ci chiar de opţiunea euroatlantică a României. Bucureştiul a investit speranţe enorme în acest proiect, mizând pe susţinerea absolută din partea SUA şi Bruxellesului. Iată că acum românii s-au trezit cu fundul pe gheaţă, părăsiţi de partenerii săi de încredere.

Vizita lui Alexandr Dughin şi relaţiile româno-moldo-ruse

Probabil, vizita lui Alexandr Dughin ar putea reprezenta unul din cele mai importante evenimente din ultimele luni. Evenimentul nu fost important atât din cauza statutului pe care îl are filosoful, sociologul şi geopoliticianul rus, cât din cauza controverselor, dezbaterilor, entuziasmului, dar şi iritărilor pe care le-a trezit prin mesajele pe care le-a lansat aici. Desigur, nu iau în considerație aici diversiunile mediatice realizate de unele surse mass-media, care au distorsionat „în hal fără de hal” mesajul cu care a venit filosoful rus.

România şi „planul B”. Despre locul României în noile realităţi geopolitice

În cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV, profesorul Dan Dugaciu a comentat interviul oferit de analistul american George Friedman aceluiaşi post de televiziune. Ideea centrală pe care a încercat să o aducă publicului a constat în necesitatea României de a identifica o alternativă Uniunii Europene, un „Plan B” în cazul în care UE nu va mai putea funcţiona.

În opinia lui Dungaciu, un astfel de „plan B” nu poate fi conceput în afara sferelor de influenţă ale Statelor Unite ale Americii, fără a lua în consideraţie interesele SUA. „România trebuie să devină interesantă pentru americani. Aceasta trebuie să fie preocuparea clasei noastre politice”, spune profesorul Dungaciu. De parcă ar fi vorba de o fată pe care ar găti-o de măritiş.