Ce este capitalismul?

Voi porni de la trei definiţii a capitalismului: Adam Smith, Karl Marx şi Max Weber.

Adam Smith consideră capitalismul ca o stare firească a societăţii, în care există separaţia muncii şi circulaţia liberă a mărfii. Cu alte cuvinte, capitalismul înseamnă proprietate privată şi economie dirijată de legile nevăzute ale pieţei. La Adam Smith,  aşa-numita „mâna invizibilă”, care reglează în mod mistic piaţa, obţine o dimensiune religioasă. „Capitalismul” lui devine un păgânism panteist, îmbrăcat în nişte straie „ştiinţifice”.

Karl Marx defineşte capitalismul drept „înstrăinarea muncitorului de mijloacele de producţie” şi apariţia muncitorului salariat. Pentru Marx, capitalismul nu a fost nici rău, nici bun, ci doar o fază necesară în evoluţia societăţii umane – un soi de „purgatoriu” prin care trebuie să treacă orice popor în drumul său spre un paradis terestru  – „socialism”. Ca şi la Adam Smith, „capitalismul” lui Marx nu este lipsit nici el de religiozitate milenaristă, în care „proletariatul” este asemenea „poporului lui Israel” sortit să rătăcească prin pustiu, pentru a ajunge în „pământul făgăduinţei”.

Este interesant faptul că ambii economişti (unul „de stânga”, iar altul „de dreapta”) au fost solidari în lupta împotriva „duşmanului de moarte” a capitalismului – breslele de meşteşugari, care se opuneau liberului schimb, speculei şi reprezentau o forţă politică influentă. Fenomenul breslelor era privit ca ceva „antiprogresist”, „anticapitalist”, ceea ce a determinat din partea „statului democratic” o politică de anihilare a acestor ultime elemente ale economiei medievale. În Franța „postrevoluţionară”, breslele au fost interzise prin lege în anul 1791.

Pentru Max Weber, capitalismul are rădăcini în etica protestantă, în care munca este privită ca o asceză, iar proprietatea şi bunăstarea ca rezultat al muncii şi a predestinării în sensul teologiei protestante. Pe lângă aceasta capitalismul este tratat de Weber şi din perspectiva raţionalizării societăţii în epoca modernă.

Din câte vedem, definiţiile capitalismului a celor trei teoreticieni diferă radical, însă toţi au un comun: toţi privesc capitalismul ca o orânduire care aduce beneficii societăţii umane. Un alt element care îi uneşte pe cei trei, este faptul că definiţia acestuia a apărut în condiţiile unei societăţi industriale (adevărat că în faze diferite). Acest fapt explică evidenţierea a unor aşa elemente comune precum: acumularea materială ca fapt pozitiv, lipsirea comerţului şi a cămatei de orice dimensiune morală, necesitatea organizării economice pe anumite fundamente raţionale şi negativism faţă de modelul societăţii tradiţionale.

Capitalismul a fost critic dur de adepţii aripii „reacţionare” – a rămăşiţele aristocraţiei şi ţărănimii, îndeosebi în Franţa şi Germania. Acest lucru s-a întâmplat mai puţin în Anglia, unde nobilii devenise principalii promotori ai capitalismului. Acest lucru îl evidenţiază foarte bine sociologul şi economistul german Werner Sombart, distingea viziuni sau mentalităţi „fireşti” (naturale) şi „economice” (capitaliste). Adept al conservatorismului radical, Sombart privea capitalismul ca o expresie a unui „duh comercial” degradant, opus „spiritului eroic” al aristocratismului medieval. În opinia lui, civilizaţia engleză, în calitatea ei de promotoare a „duhului comercial”,  este un oponent înverşunat al „culturii eroice germane”, ceea ce ar explica antagonismul dintre cele două mari puteri europene.

Criticând concepţia lui Weber (potrivit căruia capitalismul s-a născut în sânul societăţii occidentale, ca o manifestare a eticii protestante), Sombart afirma că sursa apariţiei relaţiilor capitaliste trebuie căutate în afara societăţii occidentale, mai exact în influenţa nefastă a  minorităţilor evreieşti, precum şi în schimbare poziţiei femeii în societate. Trebuie de notat că Werner Sombart a fost unul din principali ideologi ai naţional-socialismului german. În pofida acestui fapt, teoreticianul german a fost supus unor persecuţii dure din partea regimului lui Hitler.

Odată cu diversificarea formelor de proprietate, a modelelor de organizare a muncii, conceptul de „capitalism” a devenit foarte complicat de aplicat în analiza realităţilor contemporane, deoarece s-a limitat la caracterizarea unor laturi ale economiei de tip industrial. „Capitalismul” a devenit nu atât un termen ştiinţific, cât o metaforă, precum şi un concept ideologic, asociat, de regulă cu ideologia liberală şi neoliberală.

Ce este totuşi „capitalismul”? Filosoful Karl Popper, în lucrarea sa „Societatea deschisă şi duşmanii ei” consideră că modelul „capitalismului” descris de Karl Marx nu a existat niciodată. Chiar dacă nu sunt susţinătorul ideilor lui Popper, nu pot să nu fiu de acord cu această afirmaţie. „Capitalismul” rămâne a fi o construcţie teoretică, lipsită de o corespondenţă în realitate. Astfel, pentru liberali, „capitalismul” reprezintă expresia unei ordini instituite de miraculoasa „mâna invizibilă”, pentru comunişti „capitalismul” este o societate a inegalităţii şi inechităţii sociale, pentru conservatori „capitalismul” reprezintă dominarea valorilor materiale asupra celor morale şi spirituale.  Toate aceste modele ale „capitalismului” trebuie ca nişte creaţii ideal-abstracte, care nu au existat în nicio societate în stare pură. Astfel, nu e vorba atât de o înţelegere diferită a „capitalismului”, ci mai curând de mai multe „capitalisme”.

Iată de ce tot mai mulţi teoreticieni încearcă să utilizeze noi modele conceptual analitice, cum ar fi următoarea periodizare: societate preindustrială (sau premodernă, agrară) – societate industrială (sau modernă, cu predominarea industriei şi muncii salariate) şi societate postindustrială (sau postmodernă, dominaţia tehnologiilor informaţionale şi a sferei serviciilor).

În cadrul acestei paradigme, noţiunea de „capitalism” sau „socialism” dispar în calitate de sisteme ideologice „distincte”  şi „antagoniste” – fiind cuprinse de noţiunea comună de „modernitate”. Într-un astfel de context, „anticomunismul” şi „anticapitalismul” sunt lipsite de conţinut dacă nu sunt şi „antimoderniste” în acelaşi timp, ceea ce ne apropie de viziunea lui Werner Sombart.