Găgăuzii păşesc cu piciorul stâng în politica moldovenească

După 24 de ani de meditaţii, Adunarea Populară din Comrat (legislativul local) au decis să înlocuiască disciplinele „limba română” şi „Istoria Românilor” cu „limba moldovenească” şi „istoria Moldovei”. Ministrul Educaţiei, Maia Sandu a declarat că decizia este una ilegală, întrucât astfel de probleme sunt decise exclusiv de Comisia Naţională pentru Curricumul. Dacă autorităţile găgăuze vor avea de gând să-şi realizeze decizia luată, toţi elevii din Găgăuzia se vor trezi în afara sistemului educaţiei naţionale, inclusiv şi etnicii români care locuiesc în autonomie, cărora li s-a interzis studierea propriei sale limbi şi istorii naţionale.

Pentru o mişcare revoluţionar-conservatoare

O mişcare conservatoare nu poate fi decât o mişcare politică. Cu toate astea, ea ar respinge partidismul, pentru că partidismul presupune slăbirea unităţii poporului şi înrădăcinarea  politicianismului. O astfel de mişcare şi-ar propune atât elaborarea unui concept integral al reformării societăţii şi statului, cât şi educarea unei elite politice în baza unei viziuni politice integrale. Prin ceea ce şi-ar propune, conservatorismul este radical diferit de mulţimea de partide, pentru care unicul rost al existenţei este campania electorală şi repartizarea puterii între clanurile mafiote.

O mişcare conservatoare şi-ar propune unificarea şi consolidarea tuturor forţelor sănătoase asemenea degetelor unui pumn, ceea ce nu a reuşit să facă nimeni în ultimii 20 de ani. Un astfel de proiect politic ar repeta succesul generaţiei interbelice, care, spre norocul său, avea suficienţă de programe, dar insuficienţă de oameni. Situaţia noastre este ceva mai complicată. Astăzi noi ducem lipsă atât de programe, cât şi de oameni. Iată de ce munca politică în cadrul unei mişcări conservatoare trebuie dusă în două direcţii: ideologică (dezvoltarea  şi realizarea unui manifest ideologic) şi educativă (formarea unor cadre valoroase).

Noua ordine continentală în Eurasia?

"Planul Anaconda" din perioada războiului civil din SUA (1861-1865)

La 19-20 ianuarie, la Londra se anunţă reuniunea summitului statelor din nordul Europei, în cadrul căreia ar urma să fie discutată oportunitatea creării unui „mini NATO”, un bloc militar şi economic, care ar avea drept scop opunerea tendinţelor Rusiei şi Chinei de a controla resursele minerale din Arctica[1].

Primul aspect care ne atrage atenţia este faptul că din blocul care urmează a fi creat fac parte şi statele care se declară neutre din punct de vedere militar (Suedia şi Finlanda) şi nu fac parte din Uniunea Europeană (Norvegia), ceea ce ar presupune că noul bloc ar dori să adopte o politică oarecum separată de strucurile NATO şi UE.

Al doilea aspect pe care îl sesizăm este faptul că din eventualul bloc nu fac parte nici Germania, nici Franţa, în schimb, este destul de activă Marea Britanie, stat care între timp a devenit lider continental în exprimarea euroscepticismului. Este şi de la sine înţeles acest lucru: o eventuală Federaţie Nordică ar putea deveni un colac de salvare pentru Londra, luând în consideraţie că vocea acesteia în Uniunea Europeană a devenit, în ultimul timp, una nesemneficativă, ceea ce este destul de iritant şi frustrant pentru un stat care a reprezentat în trecut cea mai mare putere economică din lume.

Independenţa Republicii Moldova – mai mult ficţiune decât realitate

Ce este independenţa Republicii Moldova astăzi? Mai mult o ficţiune decât o realitate. Însă nu pentru că am fi slabi din punct de vedere economic sau pentru că nu am avea „instituţii democratice” funcţionale, problema independenţei noastre este cu totul de o altă natură.

Trebuie să recunoaştem că în realitatea nu am luptat niciodată pentru ieşirea Basarabiei din componenţa URSS. Dispariţia imperiului sovietic a venit pe neaşteptate. Am fost forţaţi, practic, să ne declarăm independenţa, spre a nu intra în stare de anarhie politică.

Politicienii de la începutul anilor 90 erau îngroziţi: au primit brusc în mâinile sale pârghiile prin care trebuiau să decidă soarta a patru milioane de oameni, au primit în mâinile sale un stat cu care nu ştiau ce să facă. Situaţia devenea mai complicată întrucât, Republica Moldova era condusă de cei care toată viaţa sa nu au ştiu decât să joace rolul de executanţi docili ai ordinelor venite de la Moscova.

Deveniţi „democraţi”, „anticomunişti” şi lideri ai Mişcării de Eliberare Naţională peste noapte, ei nu erau capabili să demareze procesul de construcţie statală, dar nu putea nici să renunţe la poziţia sa politică şi la independenţa statului pe care îl conduceau. Foştii conducători ai RSSM erau sortiţi să menţină artificial acest stat, fără a fi capabili să propună o raţionalitate a existenţei Republicii Moldova.